Fonduri europene pentru energie electrică din surse regenerabile

Producere energie electrică din surse regenerabile

Fondul pentru Modernizare în România

w

Firme noi sau cu istoric

Toată țara

Beneficiarul acoperă costurile nefinanțate

Documentație istorică — sesiune încheiată

Producere energie electrică din surse regenerabile: Prezentare generală

Fondul pentru Modernizare în România a prevăzut apelul de proiecte descris în această pagină, destinat investițiilor în noi capacități de producere energie electrică din surse regenerabile prin intermediul căruia societățile comerciale și regiile autonome înregistrate în România pot obține un ajutor financiar nerambursabil de până la 20.000.000 de euro. 

Solicitanții eligibili se împart în două categorii:

  • societăți comerciale (întreprinderi noi sau întreprinderi cu istoric) indiferent de mărimea lor (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii sau întreprinderi mari;
  • regii autonome.

Ajutorul financiar nerambursabil poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limitele schemei și ale plafonului acordat. Finanțarea nu înseamnă că investiția nu are costuri pentru beneficiar.

Beneficiarii vor susține integral valoarea cheltuielilor neeligibile.

Producere energie electrică din surse regenerabile: Tipuri de proiecte

Ajutorul financiar maxim acordat este de 20.000.000 de euro  / întreprindere, însă fără a depăși următoarele plafoane în funcție de sursa energiei regenerabile:

i

Energie eoliană

✅Ajutor nerambursabil: 650.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

i

Energie solară

✅Ajutor nerambursabil: 425.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

i

Energie hidro

✅Ajutor nerambursabil: 1.805.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

i

Energie geotermală

✅Ajutor nerambursabil: 1.690.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

i

Energie din biomasă

✅Ajutor nerambursabil: 1.692.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

i

Energie din biogaz

✅Ajutor nerambursabil: 1.692.000 Euro/MW;

✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.

Producere energie electrică din surse regenerabile: Solicitanți eligibili

Sunt eligibili solicitanții înregistrați ca societăți comerciale (noi sau cu istoric) sau regiile autonome care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

i

Criterii de eligibilitate

✅societăți comerciale noi sau cu istoric;

✅regii autonome;

✅cod CAEN: 3511 – Producția de energie electrică;

✅nu au datorii la bugetul de stat;

✅au capacitatea tehnică și financiară pentru susținerea activităților proiectului;

✅ nu sunt în dificultate.

Solicită

Consultanță pentru producția de energie regenerabilă

Producere energie electrică din surse regenerabile: Cheltuieli eligibile

În cadrul programului de finanțare pentru noi capacități de producere energie electrică din surse regenerabile sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:

i

Cheltuieli eligibile decontate în procent de 100%

✅ amenajarea terenului;

✅  asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;

✅ asistență tehnică (dirigenție de șantier);

✅ realizarea de construcții și instalații;

✅ achiziția de utilaje, echipamente cu și fără montaj, dotări;

✅achiziția de active necorporale;

✅cheltuieli cu organizarea de șantier;

✅cheltuieli diverse și neprevăzute;

✅cheltuieli pentru pregătirea personalului de exploatare;

✅cheltuieli pentru probe tehnologice și teste.

Solicită

Consultanță pentru producția de energie regenerabilă

Citește

Articole privind producția de energie electrică din surse regenerabile

Energie electrică din surse regenerabile 2023

Fondul pentru modernizare în România acordă, prin intermediul programului de finanțare pentru înființarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ajutoare nerambursabile de până la 20.000.000 de euro / întreprindere astfel:

  • energie eoliană: până la 650.000 Euro/MW
  • energie solară: până la 425.000 Euro/MW
  • energie hidro: până la 805.000 Euro/MW
  • energie geotermală: până la 690.000 Euro/MW
  • energie din biomasă și biogaz: până la 1.692.000 Euro/MW

Ajutorul financiar acordată acoperă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar beneficiarul asigură finanțarea integrală a cheltuielilor neeligibile ale proiectului.

Energie regenerabilă: Articole pe aceeași temă

Analiza Fondului pentru modernizare

Fondul pentru modernizare: miliardele care trebuie să schimbe sistemul energetic, nu doar statisticile de finanțare

Documentația oficială

Fondul pentru modernizare — apeluri și documente oficiale ↗