Producția de energie electrică pentru autoconsum
Producția de energie electrică pentru autoconsum
Fondul pentru Modernizare în România
Firme noi sau cu istoric
Toată țara
Beneficiarul acoperă costurile nefinanțate
Documentație istorică — sesiune încheiată
Producția de energie electrică pentru autoconsum: Prezentare generală
Fondul pentru Modernizare în România a prevăzut apelul de proiecte descris în această pagină, destinat investițiilor în producția de energie electrică pentru autoconsum din surse regenerabile prin intermediul căruia societățile comerciale și regiile autonome înregistrate în România pot obține un ajutor financiar nerambursabil de până la 20.000.000 de euro.
Solicitanții eligibili se împart în trei categorii:
- societăți comerciale (întreprinderi noi sau întreprinderi cu istoric) indiferent de mărimea lor (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii sau întreprinderi mari;
- regii autonome;
- solicitanți din sectorul public (Unitățile Administrativ Teritoriale, Sub-unitățile Administrativ Teritoriale, unitățile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, instituții publice).
Ajutorul financiar nerambursabil poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limitele schemei și ale plafonului acordat. Finanțarea nu înseamnă că investiția nu are costuri pentru beneficiar.
Beneficiarii vor susține integral valoarea cheltuielilor neeligibile.
Producția de energie electrică pentru autoconsum: Tipuri de proiecte
Ajutorul financiar maxim acordat este de 20.000.000 de euro / întreprindere, însă fără a depăși următoarele plafoane în funcție de sursa energiei regenerabile:
Energie eoliană
✅Ajutor nerambursabil: 650.000 Euro/MW pentru toate capacitățile instalate;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie solară
✅Ajutor nerambursabil:
- 750.000 Euro/MW- pentru capacități instalate de până la 1 MW inclusiv;
- 425.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie hidro
✅Ajutor nerambursabil: 1.805.000 Euro/MW pentru toate capacitățile instalate;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie geotermală
✅Ajutor nerambursabil: 1.690.000 Euro/MW pentru toate capacitățile instalate;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie din biomasă
✅Ajutor nerambursabil:
- 3.383.000 Euro/MW pentru capacități instalate de până la 1 MW;
- 1.692.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie din biogaz
✅Ajutor nerambursabil:
- 3.383.000 Euro/MW pentru capacități instalate de până la 1 MW;
- 1.692.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Producția de energie electrică pentru autoconsum: Solicitanți eligibili
Sunt eligibili solicitanții înregistrați ca societăți comerciale (noi sau cu istoric) sau regiile autonome care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
Criterii de eligibilitate
✅societăți comerciale noi sau cu istoric;
✅regii autonome;
✅își desfășoară activitatea în domeniile de activitate acceptate la finanțare, cu excepțiile menționate în ghid;
✅au înregistrat în actul constitutiv / statut codul CAEN: 3511 – Producția de energie electrică ca activitate principală sau secundară;
✅nu au datorii la bugetul de stat;
✅au capacitatea tehnică și financiară pentru susținerea activităților proiectului;
✅ nu sunt în dificultate.
Solicită
Consultanță pentru producția de energie electrică pentru autoconsum
Producția de energie electrică pentru autoconsum: Cheltuieli eligibile
În cadrul programului de finanțare pentru producția de energie electrică pentru autoconsum din surse regenerabile sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:
Cheltuieli eligibile decontate în procent de 100%
✅ amenajarea terenului;
✅ asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
✅ asistență tehnică (dirigenție de șantier);
✅ realizarea de construcții și instalații;
✅ achiziția de utilaje, echipamente cu și fără montaj, dotări;
✅achiziția de active necorporale;
✅cheltuieli cu organizarea de șantier;
✅cheltuieli diverse și neprevăzute;
✅cheltuieli pentru pregătirea personalului de exploatare;
✅cheltuieli pentru probe tehnologice și teste.
Solicită
Consultanță pentru producția de energie electrică pentru autoconsum
Etapa 1
Analiza proiectului- stabilirea eligibilității firmei și a proiectului;
- evaluarea șanselor de finanțare;
- propunerea unor soluții de sporire a șanselor de finanțare;
- stabilirea responsabilităților celor două părți.
Etapa 2
Întocmirea și implementarea proiectului- întocmirea planului de afaceri, a cererii de finanțare;
- transmiterea proiectului în vederea evaluării;
- asistență pentru semnarea contractului de finanțare;
- organizarea procedurilor de achiziție;
- întocmirea și depunerea cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile efectuate.
Citește
Articole privind producția de energie electrică pentru autoconsum din surse regenerabile

Fondul pentru modernizare în România acordă, prin intermediul programului de finanțare pentru înființarea de noi capacități de producere a energiei electrice pentru autoconsum din surse regenerabile ajutoare nerambursabile de până la 20.000.000 de euro / întreprindere astfel:
Energie eoliană:
- 650.000 Euro/MW
Energie solară
- 750.000 Euro/MW- pentru capacități instalate de până la 1 MW inclusiv;
- 425.000 Euro/MW- pentru capacități instalate mai mari de 1 MW
Energie hidro
- 805.000 Euro/MW
Energie geotermală
- 690.000 Euro/MW
Energie din biomasă și biogaz
- 383.000 Euro/MW – pentru capacități instalate de până la 1 MW (inclusiv)
- 1.692.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW
Ajutorul financiar acordată acoperă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar beneficiarul asigură finanțarea integrală a cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
Energie regenerabilă: Articole pe aceeași temă

Granturile americane. Ce a schimbat Donald Trump
Cum funcționa sistemul american de granturi internaționale, ce a schimbat administrația Donald Trump și ce finanțări pot urmări astăzi organizațiile din România.

Țara cu strategii și fără strategie
Analiză Construim Proiecte | 11 septembrie 2026 România nu duce lipsă de strategii. Dimpotrivă. Avem strategii pentru educație, sănătate, energie, climă, industrie, digitalizare, cercetare, transport, locuire, sărăcie, îmbătrânire, tineret, cultură, sport, securitate...

Cine plătește așteptarea?
Când instituțiile întârzie, beneficiarul plătește prin dobânzi, oferte expirate, reguli schimbate și implementări comprimate. O analiză documentată despre costul real al așteptării în proiectele cu finanțare nerambursabilă.

Programul Regional Sud-Est 2021–2027: ce finanțează, ce rezultate are și cât de accesibili sunt banii
Analiză actualizată la 8 septembrie 2026 Programul Regional Sud-Est finanțează investiții în Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea. Bugetul public aprobat este de 1,488 miliarde de euro. Programul trebuie să susțină firmele și serviciile publice într-o...

Vehicule cu emisii zero: ghid aprobat pentru transportatori. Ce se finanțează și cât trebuie să investească firma
Analiză Construim Proiecte | 9 septembrie 2026 Transportatorii au acum un ghid aprobat pentru finanțarea achiziției de camioane electrice, unități de tracțiune pentru transportul feroviar de mărfuri și nave electrice pentru transportul de pasageri și mărfuri. Schema...

Programul „Regiunea Centru” 2021–2027: ce finanțează, ce a schimbat și cât de bine răspunde nevoilor regiunii
Analiza Programului Regiunea Centru: finanțări pentru firme, digitalizare, infrastructură, apeluri și rezultatele urmărite în cele șase județe.

Fonduri norvegiene și elvețiene: ce au finanțat, ce putem accesa acum și ce alte oportunități există în Europa
Fondurile SEE, norvegiene și elvețiene pentru România: programe, beneficiari, alocări, condiții de acces și diferența dintre grant și credit.

e-DRIVE: când merită înlocuită mașina firmei cu una electrică și ce obține statul din această finanțare
e-DRIVE pentru firme: finanțare, TVA, casare, încărcare și costul pe cinci ani. Când merită înlocuirea mașinii cu una electrică.

Programul Regional Nord-Vest 2021–2027: investiții în inovare și infrastructură, supracontractare și dezechilibre teritoriale
Programul Regional Nord-Vest: inovare, infrastructură, apeluri pentru IMM-uri, supracontractare și diferențele de dezvoltare dintre teritorii.

e-MOVE RO și e-Mobility RO: diferențele dintre scheme, investițiile finanțate și costurile care rămân beneficiarului
Diferențele dintre e-MOVE RO și e-Mobility RO: beneficiari, infrastructură de reîncărcare, granturi, costuri și obligațiile investiției.


