Articole LinkedIn

Un proiect aprobat nu este încă un proiect finanțat

Cum acoperim cofinanțarea, cheltuielile neeligibile și perioadele în care grantul întârzie

Analiză actualizată la 21 august 2026

Aprobarea unui proiect cu finanțare nerambursabilă este, fără îndoială, o veste bună. Nu înseamnă însă că beneficiarul are deja toți banii necesari pentru implementare. Între aprobarea cererii și plata efectivă a ultimei facturi există o problemă despre care se vorbește prea puțin la momentul depunerii: cine plătește fiecare cheltuială, în ce moment și din ce sursă?

În multe cereri de finanțare, această problemă este rezolvată formal printr-o singură frază: „contribuția proprie va fi asigurată din surse proprii și/sau credit bancar”. Formula poate completa un câmp din cerere, dar nu demonstrează că proiectul poate fi susținut financiar. Banca nu este obligată să acorde credit doar pentru că proiectul a fost aprobat, iar beneficiarul poate descoperi prea târziu că are nevoie de mult mai mulți bani decât reprezintă contribuția proprie prezentată în buget.

De aceea, un proiect trebuie analizat nu numai din perspectiva eligibilității, ci și din perspectiva finanțabilității sale reale.

Patru nevoi financiare care nu trebuie confundate

Prima este contribuția proprie la cheltuielile eligibile. Dacă investiția eligibilă este de 10 milioane de lei, iar grantul acoperă 70%, beneficiarul trebuie să suporte diferența de 3 milioane de lei. Această sumă nu va fi rambursată din grant. Ea trebuie acoperită definitiv din capital propriu, profit reinvestit, aportul asociaților, credit de investiții sau dintr-o combinație a acestor surse.

A doua nevoie este reprezentată de cheltuielile neeligibile. Acestea pot apărea încă de la depunere, fiind prevăzute în buget, dar pot apărea și ulterior, prin depășirea unor plafoane, modificarea soluției tehnice, creșterea prețurilor sau respingerea unor costuri la verificare. Cheltuielile neeligibile sunt suportate integral de beneficiar și nu trebuie confundate cu partea sa de cofinanțare.

A treia problemă este golul temporar de numerar. Chiar dacă o cheltuială este eligibilă și urmează să fie rambursată, furnizorul, constructorul sau angajatul trebuie plătit înainte ca banii să ajungă de la autoritatea de management. Acest decalaj poate fi acoperit, în funcție de program, prin prefinanțare, mecanismul cererilor de plată sau printr-un credit-punte.

În fine, TVA trebuie analizată separat. Nu este corect să spunem că TVA este întotdeauna eligibilă sau întotdeauna neeligibilă. Tratamentul depinde de program, valoarea operațiunii, posibilitatea recuperării fiscale și statutul beneficiarului. Regulamentul (UE) 2021/1060 stabilește reguli diferite în funcție de aceste elemente, iar concluzia trebuie trasă numai după verificarea ghidului și a contractului aplicabil proiectului.

Să presupunem că, pe lângă cele 10 milioane de lei reprezentând cheltuieli eligibile, proiectul mai are 2 milioane de lei cheltuieli neeligibile. Beneficiarul trebuie să asigure definitiv 5 milioane de lei: 3 milioane cofinanțare și 2 milioane cheltuieli neeligibile. În plus, poate avea temporar nevoie de până la 7 milioane de lei pentru a plăti partea care va fi rambursată ulterior din grant. La aceste sume se pot adăuga TVA, dobânzi, comisioane bancare, costuri de garantare și capitalul de lucru necesar după punerea investiției în funcțiune.

Aici apare una dintre cele mai importante diferențe: creditul-punte se rambursează, în mod normal, din grantul încasat, în timp ce creditul pentru cofinanțare și cheltuieli neeligibile se rambursează din veniturile viitoare ale beneficiarului. Dacă o cheltuială este respinsă sau se aplică o corecție, partea respectivă a creditului-punte nu mai are grantul ca sursă de rambursare și devine o datorie obișnuită.

Legislația permite, pentru anumite proiecte 2021–2027, acordarea unei prefinanțări în tranșe de până la 30% din valoarea eligibilă. Pentru beneficiarii de ajutor de stat sau de minimis, aceasta poate ajunge la 40% din ajutor, cu constituirea unei garanții bancare, emise de un IFN sau de o societate de asigurări. Există și excepții, inclusiv în cazul proiectelor multifond. Important este că OUG nr. 133/2021 folosește formularea „se poate acorda”. Prefinanțarea nu trebuie tratată ca un drept automat; condițiile efective sunt cele din program, apel și contract.

IMM-urile: proiectul trebuie să poată rambursa și partea care nu vine din grant

Pentru un IMM cu activitate și istoric financiar, soluția este de regulă o combinație între aport propriu, credit de investiții pentru contribuția permanentă, credit-punte pentru grant și, dacă este necesar, o facilitate separată pentru TVA sau capital de lucru.

Banca nu analizează însă numai proiectul. Analizează firma care va trebui să ramburseze creditul. Contează rezultatele financiare, gradul de îndatorare, datoriile fiscale, incidentele de plată, garanțiile disponibile, experiența administratorilor și capacitatea investiției de a genera venituri. Un proiect cu punctaj foarte bun poate fi respins de bancă dacă firma nu poate demonstra din ce va achita ratele.

Oferta publică a băncilor arată că există soluții, dar și că fiecare nevoie trebuie tratată distinct. ING publică un credit-punte de până la 100% din valoarea grantului, finanțare de până la 100% pentru cofinanțare și cheltuieli neeligibile fără TVA, precum și o facilitate separată pentru TVA. Durata creditului-punte este corelată cu perioada de implementare, la care se adaugă trei luni. Banca solicită bugetul defalcat în eligibil și neeligibil și recomandă începerea discuției încă din faza ideii de proiect.

BRD publică un credit-suport de până la 100% din grant, un credit de investiții de până la 100% din cofinanțarea privată și un credit suplimentar care poate acoperi până la 75% din cheltuielile neeligibile. Exim Banca Românească are produse pentru cofinanțare, prefinanțare și TVA, inclusiv pentru anumite persoane juridice de drept public.

Procentele publicate reprezintă limite maxime ale produselor, nu promisiuni de aprobare. Oferta concretă poate fi mai mică, poate cere aport suplimentar, garanții personale sau reale și poate avea o perioadă mai scurtă decât calendarul optimist al proiectului. De aceea, comparația nu trebuie făcută numai după dobândă. Trebuie analizate comisioanele, costul garanțiilor, perioada de grație, obligațiile de rulaj, condițiile de tragere, moneda creditului și ce se întâmplă dacă rambursarea grantului întârzie.

O scrisoare de confort nu rezolvă această problemă. Ea poate confirma că banca a analizat preliminar proiectul, dar nu este echivalentă cu aprobarea definitivă a creditului. Până la contractare se pot schimba situațiile financiare, garanțiile, dobânzile și condițiile băncii.

Start-upurile au nevoie de o abordare diferită

În cazul unui start-up, aprobarea proiectului și aprobarea creditului sunt două analize complet diferite. Evaluatorul poate accepta proiecțiile din planul de afaceri, dar banca trebuie să acorde bani unei firme fără istoric, fără venituri stabile și, de multe ori, fără active suficiente pentru garantare.

De aceea, structura financiară a unui start-up începe, în mod normal, cu aportul real al fondatorilor, majorarea capitalului social, un împrumut al asociatului sau atragerea unui investitor. Creditul poate completa aceste surse, dar rareori le poate înlocui integral. În plus, trebuie asigurat capitalul de lucru pentru perioada dintre instalarea echipamentelor și momentul în care afacerea începe să încaseze suficient.

Garanțiile de portofoliu oferite prin FEI, InvestEU sau BID pot îmbunătăți accesul la credit și pot reduce garanțiile cerute, dar nu transformă împrumutul într-un grant. Firma rambursează întreaga sumă, iar banca efectuează în continuare analiza de credit. În plus, destinația trebuie verificată pentru fiecare produs. De exemplu, actuala ofertă BCR cu garanție BID prevede garanții de până la 80% pentru anumite start-upuri, dar exclude expres prefinanțarea și cofinanțarea proiectelor care beneficiază de fonduri nerambursabile. Prin urmare, nu orice credit garantat poate fi folosit automat pentru contribuția la un proiect european.

Pentru start-upurile deep-tech, cu tehnologii cu risc ridicat și potențial real de creare sau transformare a unei piețe, există și o alternativă europeană diferită de creditul clasic. EIC Accelerator 2026 poate acorda un grant sub 2,5 milioane de euro și o investiție de capital sau cvasi-capital între 1 și 10 milioane de euro. Nu este o sursă automată pentru cofinanțarea unui proiect național și nu poate finanța de două ori aceleași costuri, dar poate fi mai potrivit decât datoria bancară pentru o inovație care încă nu produce venituri.

ONG-urile: contează nu numai câți bani există, ci și dacă pot fi folosiți

Un ONG poate avea venituri importante și, în același timp, foarte puțină lichiditate disponibilă pentru cofinanțarea unui proiect. Donațiile, sponsorizările sau granturile primite cu o destinație precisă nu pot fi transferate automat către alt proiect. Trebuie verificat ce resurse sunt nerestricționate, ce hotărâri interne sunt necesare și dacă statutul organizației permite utilizarea lor în scopul respectiv.

În practică, ONG-urile pot combina rezervele proprii cu venituri din activități permise, sponsorizări fără destinație incompatibilă, contribuții ale partenerilor, credit de capital de lucru sau credit-punte. Contribuțiile în natură și munca voluntară pot fi luate în calcul numai dacă programul le acceptă expres și stabilește modul de evaluare.

Problema specifică este decalajul dintre cheltuielile lunare și încasarea tranșelor. Salariile, chiria și furnizorii trebuie plătiți la termen, chiar dacă cererea de rambursare este încă în verificare. Un proiect poate fi echilibrat în total și totuși organizația poate rămâne fără bani într-o anumită lună.

Există și produse dedicate. AFIN publică un credit-punte de maximum 24 de luni, cu rambursarea corelată cu încasarea tranșelor nerambursabile, precum și un credit de cofinanțare pentru start-upuri din economia socială. În mai 2026, Fondul European de Investiții a acordat AFIN o finanțare subordonată pentru extinderea creditării întreprinderilor sociale, cooperativelor și ONG-urilor.

BCR Social Finance publică finanțări de până la 2,5 milioane de lei, cu garanție InvestEU/FEI de 80%, perioade de creditare între 3 și 84 de luni și o perioadă de grație de maximum 12 luni. Oferta cere însă minimum doi ani fiscali încheiați pentru ONG-uri și minimum un an pentru întreprinderile sociale. Din nou, garanția acoperă o parte din riscul finanțatorului, nu datoria organizației.

UAT-urile și instituțiile publice: finanțarea trebuie să fie posibilă și juridic, și bugetar

Pentru o autoritate locală nu este suficient să existe o sursă teoretică de bani. Suma trebuie prevăzută în buget, aprobările trebuie obținute la timp, iar instituția trebuie să aibă dreptul legal de a contracta finanțarea respectivă.

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale stabilește, ca regulă, o limită de 30% pentru serviciul anual al datoriei locale, calculată în raport cu media ajustată a veniturilor proprii din ultimii trei ani. Împrumuturile destinate prefinanțării sau cofinanțării proiectelor cu fonduri europene beneficiază de anumite excepții de la această limită și de la plafoanele anuale. Excepția nu înseamnă însă aprobare automată. Rămân necesare hotărârile autorității deliberative, includerea sumelor în buget, documentația de împrumut, avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale și demonstrarea capacității de rambursare.

În 2026 există o opțiune concretă prin Trezoreria Statului. OUG nr. 35/2026, împreună cu normele aprobate prin Ordinul MF nr. 557/2026, permite UAT-urilor să solicite până la 31 decembrie 2026 împrumuturi pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru cheltuielile neeligibile aferente. Plafonul total al mecanismului este de 2 miliarde de lei.

Împrumuturile au maturități între unu și cinci ani. Dobânda este fixată la momentul autorizării, pornind de la ROBOR la trei luni, la care se adaugă un punct procentual pentru împrumuturile de până la trei ani sau 1,5 puncte pentru cele cu scadență între trei și cinci ani. Rambursarea începe în trimestrul următor acordării și se face în rate trimestriale egale. Această structură poate ajuta un proiect blocat, dar poate pune presiune imediată pe bugetul local. Accesul la împrumut nu rezolvă lipsa structurală de venituri.

Pentru proiectele publice mari există finanțare directă de la Banca Europeană de Investiții. BEI publică împrumuturi directe începând, de regulă, de la 25 de milioane de euro și poate acoperi până la aproximativ 50% din costul proiectului. Proiectele mai mici sunt finanțate în principal prin intermediari.

În România funcționează și o platformă multiregională administrată de BEI, cu resurse de 400 de milioane de euro, care combină împrumuturile preferențiale cu granturi pentru eficiența energetică a unor clădiri publice și pentru anumite infrastructuri de afaceri sau turism. Eligibilitatea depinde de regiune și de tipul investiției. Pentru regiunile vizate de tranziția justă, Facilitatea de împrumut pentru sectorul public combină împrumuturi BEI cu granturi ale Comisiei Europene, iar apelul 2026–2027 are termene intermediare la 17 septembrie 2026 și 16 februarie 2027.

O instituție publică fără capacitate proprie de împrumut nu poate presupune că va semna direct un credit. Soluția poate trebui construită prin ordonatorul de credite, UAT sau o altă structură competentă, în funcție de subordonare și de legislația aplicabilă.

Cum ajunge un proiect aprobat să devină imposibil de implementat

Problema nu este existența consultantului, ci un mandat care se oprește la obținerea punctajului. Dacă analiza urmărește numai eligibilitatea și completarea cererii, proiectul poate fi aprobat fără să aibă o structură financiară reală.

Prima eroare este trecerea expresiei „surse proprii și/sau credit” fără o discuție preliminară cu banca. A doua este amestecarea într-o singură sumă a cofinanțării, cheltuielilor neeligibile, TVA și creditului-punte. Fiecare are altă sursă de rambursare și, de multe ori, altă maturitate.

O altă problemă apare atunci când bugetul este construit pe oferte care expiră cu mult înainte de contractare. Grantul rămâne plafonat, dar echipamentele, lucrările și salariile se scumpesc. Diferența ajunge în sarcina beneficiarului. La proiectele de lucrări se adaugă riscul actualizării devizului, al lucrărilor neprevăzute, al ajustărilor de preț și al modificărilor contractuale.

La fel de periculoasă este lipsa unui flux de numerar lunar. Un buget anual poate arăta că sursele sunt suficiente, dar nu arată luna în care trebuie achitate simultan avansul furnizorului, TVA, salariile și o rată bancară, în timp ce rambursarea grantului este încă în verificare.

Mai apar apoi scrisorile de confort prezentate ca finanțări certe, garanțiile confundate cu banii disponibili și ignorarea situației în care o parte din cheltuieli este respinsă. Dobânzile, comisioanele, asigurările, diferențele de curs, racordările, autorizările și capitalul de lucru de după finalizarea investiției sunt deseori lăsate în afara calculelor, deși trebuie plătite.

În cazul întreprinderilor trebuie reverificate și regulile privind cumulul ajutoarelor, întreprinderea unică și statutul de IMM. O finanțare publică suplimentară nu poate fi adăugată mecanic dacă produce o dublă finanțare sau depășește intensitatea permisă.

Distanța dintre depunere și contractare schimbă proiectul

După 12, 18 sau 24 de luni, proiectul aprobat nu mai este, din punct de vedere financiar, proiectul depus. Prețurile și cursul valutar se pot modifica, modelele de echipamente pot ieși din producție, ofertele și avizele pot expira, iar situația beneficiarului se poate deteriora.

Banca va analiza firma la momentul acordării creditului, nu la data depunerii cererii. Între timp pot apărea pierderi, datorii fiscale, alte credite, incidente de plată sau modificări ale garanțiilor. În cazul start-upurilor, veniturile încep să fie realizate mai târziu decât s-a estimat, în timp ce ratele pot deveni scadente înainte ca investiția să funcționeze la capacitate.

Se poate modifica inclusiv eligibilitatea: structura acționariatului, relațiile cu întreprinderi partenere sau legate, încadrarea ca IMM, cumulul ajutoarelor, dreptul asupra imobilului sau valabilitatea autorizațiilor. Momentul exact la care fiecare condiție trebuie îndeplinită rezultă din ghid și din schema de ajutor și trebuie reverificat înainte de contractare.

Întârzierea poate comprima și perioada reală de implementare. Dacă termenul final al programului rămâne neschimbat, beneficiarul trebuie să execute aceleași achiziții și lucrări într-un interval mai scurt. Consecința este un necesar de numerar mai mare și un risc procedural crescut.

De aceea, înainte de semnarea contractului este necesară o revalidare financiară completă. Bugetul trebuie actualizat, ofertele trebuie reconfirmate, iar banca trebuie să emită o ofertă actuală, nu să se lucreze pe baza unei scrisori vechi.

Ca test intern, proiectul ar trebui recalculat pentru situația în care investiția se scumpește cu 10–20%, rambursarea grantului întârzie cu trei până la nouă luni, 5–10% din cheltuieli nu sunt acceptate, dobânda crește sau veniturile din primul an sunt sub estimări. Aceste procente nu reprezintă reguli ale finanțatorului, ci scenarii prudente de lucru.

Un proiect bun nu este numai eligibil și bine punctat. El trebuie să poată fi plătit în fiecare lună a implementării și să rămână sustenabil după încasarea ultimei tranșe din grant.

Consultanța responsabilă ar trebui să răspundă, înainte de depunere, la o întrebare foarte concretă: dacă grantul întârzie, costurile cresc sau o parte dintre cheltuieli este respinsă, beneficiarul mai poate duce proiectul la capăt fără să își blocheze activitatea?

Dacă răspunsul nu este demonstrat printr-un buget actualizat, un flux lunar de numerar, o preanaliză bancară și un plan de rezervă, aprobarea proiectului este doar începutul unei obligații financiare, nu garanția unei investiții reușite.

Material informativ. Condițiile programului, contractul de finanțare, legislația aplicabilă și analiza finanțatorului prevalează. Ofertele și plafoanele menționate sunt cele publicate și verificate la 21 august 2026 și pot fi modificate.

Articol publicat inițial pe LinkedIn.

Cât de accesibile sunt, în realitate, programele gestionate direct de UE pentru solicitanții din România?

Pentru multe firme, universități, organizații neguvernamentale și instituții publice din România, expresia „fonduri europene” înseamnă aproape automat un ghid publicat de un minister sau de o agenție pentru dezvoltare regională, urmat de depunerea proiectului în sistemul național. Aceasta este însă numai o parte a finanțărilor disponibile.

O categorie distinctă este formată din programele gestionate direct la nivel european. Aici, solicitantul nu intră într-o competiție regională sau națională, ci într-una europeană. Propunerea este depusă, de regulă, prin Funding & Tenders Portal, este evaluată de experți independenți, iar contractul de finanțare se încheie cu Comisia Europeană sau cu una dintre agențiile sale executive.

Întrebarea relevantă nu este dacă aceste programe există. Există, au bugete importante și calendare publice. Întrebarea este cât de accesibile sunt în practică pentru organizațiile din România și dacă predictibilitatea mai bună a apelurilor compensează complexitatea pregătirii și nivelul ridicat al competiției.

Gestiune directă, partajată sau indirectă?

Comisia Europeană împarte finanțările în trei moduri de gestiune. În gestiunea directă, instituțiile europene lansează apelurile, evaluează proiectele, semnează granturile, monitorizează implementarea și efectuează plățile. Programele de acest tip reprezintă aproximativ 20% din bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027.

În gestiunea partajată, responsabilitatea este împărțită între Comisia Europeană și autoritățile statelor membre. Aici se încadrează programele regionale și majoritatea intervențiilor cunoscute în România din politica de coeziune, administrate de ministere și agențiile pentru dezvoltare regională. În gestiunea indirectă, fondurile sunt administrate prin organizații partenere, instituții financiare, organisme internaționale sau alte entități desemnate.

Diferența nu este numai administrativă. Ea schimbă calendarul, regulile competiției, modul de evaluare, structura parteneriatului și capacitatea pe care solicitantul trebuie să o demonstreze încă din momentul depunerii.

Horizon Europe este doar începutul

Cel mai cunoscut program gestionat direct este Horizon Europe, programul-cadru pentru cercetare și inovare, cu un buget de 95,5 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027. El finanțează cercetare de frontieră, tehnologii, demonstrarea unor soluții, inovare industrială, misiuni europene și transferul rezultatelor către economie și societate.

Pentru întreprinderile inovatoare, European Innovation Council – EIC oferă instrumente precum EIC Pathfinder, EIC Transition și EIC Accelerator. Acestea pot sprijini dezvoltarea tehnologică și apropierea de piață, inclusiv prin granturi și, în anumite cazuri, investiții de capital. Nivelul de competiție este însă foarte ridicat, iar simpla existență a unei tehnologii bune nu înlocuiește demonstrarea pieței, a avantajului competitiv și a capacității echipei.

Digital Europe Programme este orientat către capacități digitale strategice: inteligență artificială, securitate cibernetică, date, competențe digitale avansate, centre europene de inovare digitală și adoptarea tehnologiilor de către întreprinderi și administrații. Programul nu trebuie confundat cu o schemă clasică pentru achiziția de echipamente IT. Multe apeluri urmăresc infrastructuri comune, servicii transnaționale și proiecte cu relevanță europeană.

Connecting Europe Facility – CEF finanțează infrastructuri și conectivitate în transport, energie și sectorul digital. LIFE susține mediul, natura, economia circulară, combaterea schimbărilor climatice și tranziția către energie curată. EU4Health finanțează intervenții europene în sănătate, iar Citizens, Equality, Rights and Values – CERV se adresează drepturilor, egalității, participării civice și combaterii violenței.

Alături de acestea funcționează Erasmus+, Creative Europe, Single Market Programme, European Defence Fund, Innovation Fund, Interregional Innovation Investments – I3, Euratom Research and Training Programme și Union Civil Protection Mechanism. Fiecare are propria logică, propriile categorii de solicitanți și reguli distincte privind parteneriatele, intensitatea finanțării și cheltuielile eligibile.

Prin urmare, „fondurile gestionate direct” nu formează un singur produs financiar. Sunt un sistem de programe diferite, iar accesarea lor începe cu alegerea programului și a apelului potrivit, nu cu adaptarea forțată a unei idei la prima finanțare disponibilă.

Cât a reușit România să atragă până acum?

Datele publice din Funding & Tenders Portal, consultate la 20 august 2026 pentru actualul cadru financiar, indicau pentru România 3.095 de proiecte, 4.581 de participări, 1.632 de organizații participante și 679 de situații în care o organizație românească avea rol de coordonator. Contribuția europeană asociată participărilor românești era de aproximativ 2,304 miliarde de euro.

Distribuția nu este uniformă. O parte foarte mare a sumei provine din programe de infrastructură și dintr-un număr redus de proiecte cu valori ridicate. Imaginea devine mai clară dacă privim principalele programe:

Aceste cifre arată două lucruri. România nu este absentă din competiția europeană, iar organizațiile românești pot coordona proiecte, nu doar participa formal în consorții. În același timp, rezultatul total este puternic influențat de câteva programe și proiecte mari. Numărul participărilor este mai relevant decât suma totală atunci când analizăm cât de mult a pătruns acest sistem în economia, cercetarea și societatea românească.

Este mai ușor să depui direct la nivel european?

Procedural, accesul poate părea mai simplu. Apelul, documentația, formularele și depunerea sunt reunite, de regulă, în Funding & Tenders Portal. Nu există diferențe de interpretare între opt regiuni și nici dependența de un calendar național care poate fi modificat succesiv.

Substanțial, proiectele sunt însă mai dificile. Evaluatorul nu compară solicitantul cu alte firme sau instituții din același județ, ci cu organizații din întreaga Uniune Europeană și din țările asociate. Propunerea trebuie să demonstreze relevanță europeană, excelență, impact măsurabil, metodologie, capacitate de implementare și un buget credibil. În multe apeluri, formarea consorțiului este la fel de importantă ca redactarea cererii.

Limba engleză nu este principala barieră. Barierele reale sunt identificarea timpurie a apelului, accesul la parteneri competitivi, experiența în proiecte transnaționale, resursele alocate pregătirii, capacitatea de a descrie impactul și continuitatea după finalizarea finanțării.

Nici procentul de finanțare nu este uniform. Unele acțiuni pot acoperi integral costurile eligibile, în timp ce altele solicită cofinanțare consistentă sau aplică procente diferite în funcție de tipul activității și categoria beneficiarului. Rata de finanțare trebuie verificată pentru fiecare apel; nu există o regulă unică valabilă pentru toate programele gestionate direct.

Un alt element este timpul. Un proiect european solid începe, de regulă, înainte de deschiderea apelului, pe baza programului de lucru și a calendarului orientativ. O organizație care descoperă finanțarea cu trei săptămâni înainte de termen poate avea suficient timp pentru completarea formularului, dar rareori pentru construirea unui consorțiu și a unei intervenții competitive.

Ce mai poate fi accesat în 2026?

La data analizei, în Funding & Tenders Portal erau identificate 663 de topicuri deschise sau anunțate, dintre care 392 deschise și 271 viitoare. Cele mai multe aparțineau Horizon Europe, urmat de European Defence Fund, LIFE, Digital Europe Programme, Euratom Research and Training Programme, Connecting Europe Facility, CERV și Erasmus+. Numărul mare nu înseamnă că toate sunt potrivite unui solicitant român sau că toate mai oferă timp real pentru pregătire.

Pentru organizațiile care au deja o idee matură, parteneri și capacitate de lucru, mai există ferestre utilizabile în toamna anului 2026. Printre reperele care merită analizate se află:

În paralel, unele apeluri din LIFE, Digital Europe Programme și Connecting Europe Facility au termene în septembrie sau la începutul lunii octombrie. Pentru o organizație care începe pregătirea la sfârșitul lunii august, acestea trebuie tratate cu prudență. Faptul că platforma mai permite depunerea nu înseamnă că există și timpul necesar pentru un proiect competitiv.

Statutul fiecărui apel, termenul, bugetul și condițiile trebuie reverificate în Funding & Tenders Portal înaintea deciziei de participare. Baza de date este dinamică, iar unele competiții folosesc etape, cut-off dates sau proceduri distincte.

Cele mai bune oportunități sunt cele programate pentru 2027

Pentru o organizație care nu are deja consorțiul și documentația în lucru, abordarea realistă este pregătirea pentru 2027. Horizon Europe are programe de lucru publicate pentru 2026–2027, iar structura apelurilor poate fi studiată cu luni înainte. Același principiu se aplică instrumentelor EIC, Marie Skłodowska-Curie Actions, anumitor componente din Digital Europe Programme, LIFE, CERV și celorlalte programe cu planificare multianuală.

Această anticipare permite alegerea rolului potrivit în consorțiu, căutarea partenerilor, validarea problemei, construirea bugetului și stabilirea contribuției proprii. Organizația poate decide dacă urmărește coordonarea proiectului sau dacă primul obiectiv realist este participarea ca partener cu un pachet de lucru bine definit.

Sunt aceste programe mai previzibile decât finanțările gestionate în România?

În general, da. Programele europene publică programe de lucru, topicuri, bugete și termene într-un cadru mai stabil. Clarificările sunt centralizate, documentația este comună tuturor participanților, iar evaluarea urmează criterii anunțate. Predictibilitatea nu garantează succesul, dar permite pregătirea din timp.

În România, gestiunea partajată a adus decizia mai aproape de nevoile regionale, dar practica actualului cadru financiar arată întârzieri între calendarul orientativ, publicarea ghidului, deschiderea apelului, evaluare și contractare. Modificările succesive, prelungirile și perioadele lungi de evaluare reduc capacitatea firmelor de a-și planifica investițiile.

Exemplul București–Ilfov este relevant. Primul apel regional destinat întreprinderilor din regiune după aderarea României la Uniunea Europeană a generat o cerere mult peste buget. Conform situației publice disponibile la data analizei, erau înregistrate aproximativ 960 de proiecte și numai șase contracte, iar finanțarea solicitată, de circa 791,7 milioane de euro, depășea de peste patru ori alocarea de aproximativ 187,3 milioane de euro. Apelul a fost lansat la începutul anului 2025, iar contractarea a început abia în 2026.

În Sud-Muntenia, un apel destinat investițiilor productive ale întreprinderilor a atras aproximativ 820 de proiecte, în timp ce numărul contractelor era de circa 245, iar cererea de finanțare a ajuns la aproape de trei ori bugetul disponibil. Situații similare au obligat unele autorități de management să analizeze suplimentarea alocărilor sau utilizarea listelor de rezervă.

Problema nu este lipsa interesului mediului de afaceri. Dimpotrivă, cererea arată că întreprinderile au proiecte și sunt dispuse să investească. Problema este distanța dintre ritmul economiei și ritmul administrativ al finanțării. Pentru o firmă, un utilaj, o hală sau o linie tehnologică proiectată în 2025 poate avea alt preț și altă relevanță comercială în momentul contractării din 2026 sau 2027.

Agențiile pentru dezvoltare regională ar trebui să publice calendare multianuale credibile, să reducă intervalul dintre închiderea apelului și contractare, să dimensioneze bugetele pornind de la cererea demonstrată și să folosească mai rapid mecanismele de supracontractare sau suplimentare atunci când cadrul financiar permite. Pentru viitorul cadru financiar multianual, finanțarea economiei nu poate rămâne o succesiune de ferestre rare, urmate de evaluări foarte lungi.

Comparația nu conduce la concluzia că programele gestionate direct sunt mai ușoare. Ele sunt mai previzibile, dar competiția este mai puternică. Programele regionale sunt mai apropiate de investițiile obișnuite ale întreprinderilor, dar impredictibilitatea calendarului și durata evaluării pot diminua avantajul acestei proximități.

Cum ar trebui să intre o organizație românească în acest sistem?

Primul pas nu este căutarea zilnică a unui apel, ci alegerea unei familii de programe care corespunde activității organizației. O universitate, o întreprindere tehnologică, un ONG care lucrează în educație și o autoritate publică nu trebuie să urmărească aceleași instrumente.

Urmează evaluarea capacității reale. Organizația trebuie să știe ce expertiză aduce într-un consorțiu, ce rezultate poate livra, ce costuri poate susține, ce experiență poate demonstra și dacă dispune de resurse pentru perioada dintre efectuarea cheltuielilor și rambursare. Înregistrarea în Funding & Tenders Portal și obținerea identificatorului PIC sunt operațiuni tehnice; ele nu înlocuiesc această analiză.

Pentru primul proiect, rolul de partener poate fi mai realist decât cel de coordonator. Participarea într-un consorțiu bun oferă acces la metodologie, relații și experiență de implementare. După acumularea acestei capacități, organizația poate trece la coordonare.

Pregătirea trebuie făcută pe baza programelor de lucru și a apelurilor viitoare. Un interval de șase până la douăsprezece luni pentru formarea parteneriatului, definirea intervenției și pregătirea dovezilor nu este excesiv pentru o competiție europeană. În plus, o propunere respinsă trebuie analizată și, dacă evaluarea confirmă valoarea ideii, îmbunătățită pentru o competiție ulterioară.

O oportunitate reală, dar nu una automată

Programele gestionate direct de Uniunea Europeană sunt accesibile organizațiilor românești din punct de vedere juridic și procedural. Rezultatele existente demonstrează că firme, universități, ONG-uri și instituții din România pot câștiga și coordona proiecte. Accesibilitatea formală nu înseamnă însă acces ușor.

Avantajul lor este predictibilitatea mai mare, existența unor programe de lucru și posibilitatea de a concura direct pentru bugete europene consistente. Dezavantajul este că solicitantul trebuie să intre într-o competiție matură, în care calitatea consorțiului, impactul european și capacitatea de implementare sunt evaluate riguros.

Pentru organizațiile românești, cea mai bună strategie nu este alegerea între finanțările europene gestionate direct și programele administrate în România. Este construirea unui portofoliu care să le folosească în funcție de tipul investiției, maturitatea proiectului și capacitatea organizației. Programele directe pot finanța cercetarea, inovarea, cooperarea și soluțiile cu relevanță europeană; programele regionale pot rămâne instrumentul potrivit pentru investiții productive și dezvoltare locală. Diferența o face pregătirea începută înaintea deschiderii apelului.

Dacă reprezentați o firmă, o universitate, un ONG sau o instituție publică și doriți o analiză preliminară a programelor potrivite, ne puteți contacta:

Construim Proiecte office@construimproiecte.ro Telefon/WhatsApp: 0722 337 636

Notă metodologică: datele statistice reprezintă situația disponibilă în bazele publice europene și naționale la 20 august 2026. Platformele sunt actualizate continuu, iar diferențele dintre proiecte, participări, beneficiari și contribuția europeană trebuie păstrate la interpretarea cifrelor.

Surse principale: Comisia Europeană – Funding by management mode; EU Funding & Tenders Portal – Programmes, Projects & Results și datele publice ale apelurilor; programele de lucru Horizon Europe 2026–2027; paginile oficiale ale EIC, Digital Europe Programme, LIFE, CEF, CERV și MSCA; situațiile publice MySMIS 2021–2027 consultate la data analizei.

Articol publicat inițial pe LinkedIn.

Opt regiuni, opt viteze: regionalizarea fondurilor a apropiat decizia de teritoriu. A apropiat și rezultatele?

Un bilanț al Programelor Regionale 2021–2027: absorbție, economie, IMM-uri, ONG-uri, timpi de contractare și lecții pentru perioada 2028–2034

Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, politica regională nu mai este administrată printr-un singur Program Operațional Regional condus de la București. În actualul exercițiu financiar, fiecare dintre cele opt agenții pentru dezvoltare regională este autoritate de management pentru propriul program. Decizia a fost apropiată de teritoriu, iar regiunile au primit libertatea de a-și stabili prioritățile, apelurile și ritmul de implementare.

Odată cu autonomia a fost însă regionalizată și răspunderea pentru întârzieri, calitatea ghidurilor, evaluarea proiectelor, contractare și plăți. Transferul instituțional este stabilit prin OUG nr. 122/2020, care atribuie ADR-urilor toate funcțiile specifice unei autorități de management, inclusiv selectarea proiectelor, semnarea contractelor și efectuarea plăților.

La jumătatea perioadei efective de implementare, nu mai este suficient să numărăm apelurile lansate sau contractele semnate. Pentru economie contează cât de repede ajunge o investiție de la cererea de finanțare la achiziții, echipamente instalate, capacitate de producție și locuri de muncă. Pentru administrațiile locale contează dacă școlile, drumurile și sistemele de transport devin funcționale. Pentru regiune contează efectul economic, nu dimensiunea portofoliului de proiecte rămas încă pe hârtie.

Analiza folosește datele financiare comparabile raportate Comisiei Europene pentru 30 iunie 2026 și situația apelurilor publicată în MySMIS, verificată la 20 august 2026. Cele două surse au date de referință diferite și nu trebuie amestecate: prima măsoară implementarea financiară agregată, iar cea de-a doua prezintă situația curentă a proiectelor și contractelor.

România a selectat mai mult decât are, dar a cheltuit mai puțin de o cincime

Bugetul total al celor opt Programe Regionale este de aproximativ 11,50 miliarde de euro, incluzând contribuția europeană și cea națională. La 30 iunie 2026 erau selectate operațiuni de aproximativ 14,63 miliarde de euro, echivalentul a 127,2% din buget. Cheltuielile declarate de proiecte ajungeau însă la numai 2,27 miliarde de euro, respectiv 19,75% din buget.

Diferența dintre 127,2% proiecte selectate și 19,75% cheltuieli declarate descrie principala vulnerabilitate a actualei perioade. România a construit un portofoliu foarte mare, bazat pe supracontractare, dar transformarea contractelor în investiții avansează mult mai lent.

Supracontractarea poate acoperi economiile rezultate din achiziții, retragerile beneficiarilor și proiectele care nu se finalizează. Ea nu reprezintă însă bani europeni suplimentari și nu trebuie confundată cu absorbția. Comisia Europeană definește distinct bugetul planificat, resursele alocate proiectelor selectate și cheltuielile raportate efectiv de aceste proiecte.

Geometrii oficiale Eurostat GISCO NUTS 2024. Culorile indică ponderea cheltuielilor declarate în buget; punctele, sediile ADR. București–Ilfov este regiunea RO32, distinctă în interiorul Sud‑Munteniei.

Clasamentul implementării financiare este condus de Nord‑Vest, cu 30,9% din buget declarat drept cheltuială. Urmează Vest, cu 22,8%, Sud‑Vest Oltenia, cu 21,1%, București–Ilfov, cu 20,5%, și Centru, cu 20,4%. Sud‑Muntenia ajunge la 18%, iar ultimele poziții sunt ocupate de Sud‑Est, cu 13,6%, și Nord‑Est, cu 13,3%.

Clasamentul procentual nu spune însă întreaga poveste. În valori absolute, Nord‑Vest rămâne primul, cu aproximativ 444 milioane de euro cheltuieli declarate. București–Ilfov urcă pe locul al doilea, cu aproape 301 milioane de euro, urmat de Sud‑Muntenia, cu 284 milioane, Centru, cu 282 milioane, Vest, cu 269 milioane, Sud‑Vest Oltenia, cu 256 milioane, Nord‑Est, cu 234 milioane, și Sud‑Est, cu 203 milioane de euro.

Dimensiunea diferită a programelor trebuie, așadar, păstrată în orice comparație. Nord‑Est, de exemplu, este ultimul procentual, dar are cheltuieli absolute mai mari decât Sud‑Est, deoarece gestionează cel mai mare buget regional.

Cheltuielile declarate măsoară implementarea efectivă; proiectele selectate pot depăși 100% prin supracontractare. Valorile de peste 100% nu reprezintă absorbție.

București–Ilfov are cea mai ridicată rată de selecție, 193,3%, fără să conducă și clasamentul cheltuielilor. Nord‑Vest a selectat proiecte reprezentând 144,7% din buget, iar Sud‑Muntenia 141,2%. Diferența dintre acestea apare în implementare: 30,9% cheltuieli declarate în Nord‑Vest, față de numai 18% în Sud‑Muntenia. Sud‑Est și Nord‑Est nu ajunseseră încă la selectarea integrală a bugetelor, având rate de 91%, respectiv 98,7%.

Acesta este primul clasament care contează cu adevărat: nu cât de multe proiecte au fost selectate, ci cât de repede sunt transformate în cheltuieli eligibile și investiții funcționale.

Cine a acordat prioritate economiei și cine a reușit să livreze

„Atenția acordată economiei” poate fi măsurată în mai multe moduri. Obiectivul de politică 1 include cercetare, inovare, digitalizare, competitivitate, specializare inteligentă și tehnologii avansate. În această categorie, București–Ilfov a programat 26,9% din buget, Sud‑Muntenia 26,5%, Nord‑Vest 25,7%, Nord‑Est 25,3%, Centru 25,2%, Sud‑Est 24%, Sud‑Vest Oltenia 22,5% și Vest 20,8%.

Dacă izolăm sprijinul direct pentru creșterea și competitivitatea IMM-urilor, clasamentul se schimbă. Sud‑Est a programat 17,2% din buget, Nord‑Vest 16,8%, Nord‑Est 16,2%, Sud‑Vest Oltenia 15,9%, Sud‑Muntenia 15,5%, Centru 12,4%, Vest 10,9%, iar București–Ilfov numai 9,8%.

Albastrul arată întregul obiectiv de politică economică; auriul, componenta directă pentru competitivitatea IMM-urilor. Bugetul pentru inovare și digitalizare nu înseamnă automat granturi pentru firme.

Regiunea cu cea mai mare pondere rezervată IMM-urilor, Sud‑Est, este în același timp ultima la cheltuielile declarate pe această componentă: numai 1,7%. Centru, care a programat o pondere mai redusă, conduce implementarea sprijinului pentru IMM-uri, cu 56,5%. Urmează Sud‑Vest Oltenia, cu 50,2%, Nord‑Vest, cu 34,4%, Sud‑Muntenia, cu 28,5%, Vest, cu 14,4%, Nord‑Est, cu 14,3%, București–Ilfov, cu 10,9%, și Sud‑Est.

În valori absolute, Centru și Sud‑Vest Oltenia au ajuns fiecare la aproximativ 97 milioane de euro cheltuieli declarate pentru competitivitatea IMM-urilor. Nord‑Vest se apropie de 83 milioane, Sud‑Muntenia de 70 milioane, Nord‑Est de 41 milioane, iar Vest, București–Ilfov și Sud‑Est rămân mult în urmă.

Barele albastre arată proiectele selectate, iar cele aurii cheltuielile declarate. Centru și Sud‑Vest Oltenia au transformat mai eficient selecția în implementare decât regiunile cu portofolii mult supracontractate.

Cererea mediului privat a depășit bugetele în aproape toate regiunile, dar la intensități foarte diferite. Pentru a observa ordinul de mărime, putem compara câte un apel important, fără a transforma exemplele într-un clasament perfect: schemele au plafoane, activități și criterii de eligibilitate diferite.

În Nord‑Vest, finanțarea solicitată pe apelul pentru competitivitatea IMM-urilor a depășit bugetul de aproximativ 8,36 ori, iar apelul pentru microîntreprinderi de 5,86 ori. În Sud‑Est, cererea înregistrată în MySMIS pe marele apel din 2025 este de aproximativ 4,92 ori bugetul. Nord‑Est a ajuns la 4,08 ori pe apelul pentru creșterea durabilă a IMM-urilor, Sud‑Muntenia la 3,96 ori, București–Ilfov la 4,23 ori, Centru la 2,32 ori, Sud‑Vest Oltenia la 2,01 ori, iar Vest la 1,30 ori pe al doilea apel pentru microîntreprinderi.

Aceste diferențe arată două lucruri. În unele regiuni, bugetele pentru mediul privat au fost dimensionate mult sub cererea de investiții. În altele, anumite apeluri au atras mai puțin interes decât alocarea, ceea ce ridică întrebări despre consultarea pieței, activitățile eligibile, intensitatea ajutorului, criteriile de selecție sau calendarul lansării.

Opt administrații și opt modele de implementare

Nord‑Vest

Nord‑Vest conduce clasamentul general al cheltuielilor declarate și a lansat devreme un portofoliu diversificat pentru digitalizare, investiții productive, turism, sănătate, cercetare și parcuri de specializare inteligentă. Performanța financiară de 30,9% este cea mai bună dintre cele opt programe, dar succesul a produs și un volum de evaluare greu de administrat.

Pentru mai multe apeluri, inclusiv digitalizarea IMM-urilor și investițiile productive, termenul de contractare a fost prelungit cu 180 de zile. ADR a invocat explicit numărul mare de proiecte și încărcarea structurii de evaluare. Pe apelul 131.B au fost depuse 470 de proiecte, iar MySMIS indica numai 44 de contracte la 20 august 2026. Transparența publicării instrucțiunilor și a notelor justificative este o practică utilă, dar întârzierile arată că lansarea rapidă trebuie însoțită de o capacitate administrativă proporțională.

Vest

Vest se află pe locul al doilea la implementarea generală, cu 22,8%, dar la un nivel mult mai redus pe componenta directă pentru IMM-uri. Regiunea a ales un model care combină granturile cu instrumente de accelerare, capital de risc și infrastructură de inovare.

Sunt pregătite un instrument de accelerare de 14 milioane de euro, un fond de venture capital de 26 milioane și o agenție regională de inovare de 3 milioane de euro. Această arhitectură este mai apropiată de politicile economice regionale mature decât un sistem bazat exclusiv pe granturi.

În același timp, cererea pe apelul de digitalizare a fost sub buget. La 20 august, MySMIS indica 196 de proiecte și 54 de contracte. O bună practică distinctă este platforma publică de monitorizare a investițiilor, care permite urmărirea proiectelor până la plata efectivă.

Sud‑Vest Oltenia

Sud‑Vest Oltenia ocupă locul al treilea în clasamentul general și locul al doilea la implementarea sprijinului pentru IMM-uri. Pe cele două apeluri principale, MySMIS înregistra 214 contracte din 323 de proiecte și 162 de contracte din 244 de proiecte.

ADR a obținut o suplimentare de peste 110 milioane de euro pentru apelul destinat IMM-urilor, astfel încât 210 proiecte să poată intra la finanțare. Valoarea investițiilor, incluzând contribuția privată, depășește 315 milioane de euro. Este unul dintre cele mai clare exemple în care cererea pieței a determinat o adaptare bugetară, nu doar constituirea unei liste de rezervă. Anunțul privind supracontractarea confirmă însă și utilizarea prelungirilor de până la 180 de zile, semn că suplimentarea banilor nu elimină automat blocajele administrative.

București–Ilfov

București–Ilfov are cel mai supracontractat program, dar cea mai mică pondere din buget rezervată sprijinului direct pentru competitivitatea IMM-urilor. Apelul pentru microîntreprinderi a atras 960 de cereri și solicitări nerambursabile de aproximativ 160,75 milioane de euro, față de o alocare de 37,63 milioane de euro. Cererea a fost de peste patru ori mai mare decât bugetul.

Din cele 946 de proiecte rămase după retrageri, 492 au fost declarate admise și 454 respinse. Primele 19 contracte au fost semnate la 17 august 2026, la 546 de zile calendaristice de la închiderea apelului. La 20 august 2026, MySMIS indica 26 de contracte. Este un interval calendaristic, nu o concluzie privind respectarea termenului juridic, care poate include suspendări și prelungiri.

Pentru un antreprenor, însă, cele 18 luni înseamnă prețuri schimbate, tehnologii depășite, costuri mai mari de creditare și planuri de investiții amânate. Apelul avea și o semnificație aparte pentru economia regiunii: marca revenirea finanțării regionale directe pentru microîntreprinderi după o perioadă de programare în care București–Ilfov nu avusese o linie regională comparabilă.

Centru

Centru oferă unul dintre cele mai echilibrate rezultate. Programul este la 20,4% implementare generală, dar conduce detașat componenta pentru IMM-uri, cu 56,5% cheltuieli declarate.

MySMIS indica 229 de contracte din 579 de proiecte pe linia pentru start-up-uri și microîntreprinderi și 132 din 377 pe linia de investiții tehnologice. La 20 martie 2026, întregul program ajunsese la 649 de contracte, alte 134 de proiecte fiind în contractare și 517 în evaluare ori pe liste de rezervă. Beneficiarilor le fuseseră decontate 231,58 milioane de euro.

Stadiul prezentat de ADR Centru și publicarea periodică a situațiilor proiectelor reprezintă un model bun de transparență.

Sud‑Muntenia

Sud‑Muntenia a primit 820 de proiecte pe un apel și 559 pe celălalt mare apel pentru mediul privat. Solicitările au acoperit bugetele în proporție de aproximativ 294%, respectiv 396%, potrivit situației actuale MySMIS.

Regiunea a decis să finanțeze, prin supracontractare, toate proiectele eligibile care au obținut minimum 50 de puncte pe schema de ajutor de stat. Măsura a redus riscul pierderii unor investiții mature, dar a mărit presiunea asupra evaluării, contractării și bugetelor viitoare.

În ianuarie 2026, pe celălalt apel erau 208 contracte în implementare, 44 în contractare și 384 de proiecte pe lista de rezervă. Situația apelurilor pentru mediul privat arată o orientare reală spre economie, dar și costul administrativ al unei cereri de câteva ori mai mari decât alocarea.

În același program există însă și apeluri mult mai lente. MySMIS indică 342 de proiecte și niciun contract pe un apel important pentru infrastructură și servicii digitale. Această diferență confirmă că o ADR nu trebuie evaluată numai printr-o medie generală sau prin cel mai reușit apel.

Sud‑Est

Sud‑Est reprezintă cel mai puternic avertisment împotriva confundării programării cu implementarea. Regiunea a rezervat cea mai mare pondere din buget pentru competitivitatea directă a IMM-urilor, 17,2%, însă la 30 iunie 2026 cheltuielile declarate pe această componentă erau de numai 1,7%.

Marele apel pentru IMM-uri a fost lansat în iunie 2025 și închis la 4 septembrie 2025. La 20 august 2026, MySMIS indica 458 de proiecte și numai trei contracte. În schimb, apelul anterior pentru microîntreprinderi, cu o cerere totală sub alocare, ajunsese la 72 de contracte din 219 proiecte.

Sud‑Est arată că aceeași autoritate poate avea simultan un apel relativ avansat și unul major aproape blocat. ADR Sud‑Est confirmă alocarea de 86,73 milioane de euro pentru apelul mare și eligibilitatea inclusiv a asociațiilor și fundațiilor care desfășoară activitate economică.

Nord‑Est

Nord‑Est are cel mai mare Program Regional, de aproximativ 1,76 miliarde de euro, și cea mai mare alocare absolută pentru competitivitatea IMM-urilor, aproape 285 milioane de euro. Cu toate acestea, ocupă ultima poziție la implementarea generală, cu 13,3%.

Imaginea trebuie nuanțată. Apelul pentru microîntreprinderi avea 211 contracte din 532 de proiecte, cel pentru creșterea durabilă a IMM-urilor 94 din 172, iar digitalizarea 311 din 438.

Întârzierea programului este influențată mai ales de componentele mari de infrastructură. Din aproximativ 297 milioane de euro pentru eficiență energetică erau cheltuite sub 2%, iar din 182 milioane pentru transport durabil aproximativ 0,3%. Pentru protecția biodiversității, cheltuielile declarate erau încă zero.

Nord‑Est demonstrează de ce media programului nu trebuie folosită pentru a judeca automat toate apelurile gestionate de aceeași ADR. Componenta pentru firme poate avansa, în timp ce investițiile publice mari rămân blocate în documentații, achiziții sau execuție.

Contractarea lungă nu este o simplă problemă administrativă

Regula generală pentru apelurile cu termen-limită este de maximum 180 de zile calendaristice de la închiderea apelului până la semnarea contractului, cu posibilitatea unei prelungiri justificate de încă maximum 180 de zile. Cadrul a fost ajustat prin OUG nr. 112/2024. În practică, mai multe ADR-uri au folosit aceste prelungiri, iar unele au publicat note privind depășirea termenelor.

Nu există însă o bază publică unitară care să arate, pentru fiecare ADR, durata mediană dintre închiderea apelului, finalizarea evaluării, soluționarea contestațiilor, contractare și prima plată. Din acest motiv, un clasament riguros al vitezei administrative nu poate fi realizat fără reconstruirea manuală a calendarului fiecărui apel.

Exemplele disponibile sunt totuși relevante. București–Ilfov a avut nevoie de 546 de zile calendaristice până la primele contracte pe apelul pentru microîntreprinderi. Nord‑Vest a prelungit cu 180 de zile mai multe apeluri, invocând volumul proiectelor și capacitatea de evaluare. Sud‑Vest Oltenia a utilizat aceeași prelungire pentru mai multe linii. În Sud‑Est, aproape un an după închiderea marelui apel pentru IMM-uri, baza MySMIS indica numai trei contracte.

Pentru o firmă, timpul nu este neutru. În intervalul dintre depunere și contractare se schimbă prețul echipamentelor, cursul valutar, cota TVA, nomenclatorul CAEN, dobânzile și capacitatea de cofinanțare. Furnizorii își retrag ofertele, autorizațiile expiră, iar investițiile pot pierde chiar avantajul tehnologic pe care trebuiau să îl creeze.

O evaluare întârziată nu produce doar frustrare. Ea reduce valoarea economică a finanțării și transferă o parte din costul administrativ asupra beneficiarului.

ONG-urile rămân la marginea majorității Programelor Regionale

Nu există în datele Comisiei Europene o categorie financiară standardizată care să permită calcularea unui „buget pentru ONG-uri” în fiecare regiune. Un clasament bazat pe presupuneri ar fi incorect. Documentațiile apelurilor arată însă că accesul societății civile este fragmentat.

Sud‑Est permite participarea asociațiilor și fundațiilor cu activitate economică pe apelul pentru IMM-uri. Nord‑Vest a inclus ONG-urile cu activitate economică, întreprinderile sociale și cooperativele în anumite intervenții pentru internaționalizare. Centru permite organizațiilor culturale și civice să participe în parteneriate pentru platforme de inovare.

Alte regiuni au creat linii foarte mici pentru pacte de integritate — de exemplu, 300.000 de euro în Nord‑Vest — sau permit ONG-urilor să fie parteneri în proiecte sociale ori urbane, fără a le oferi un portofoliu propriu consistent.

Concluzia nu este că ONG-urile au fost ignorate complet, ci că nu există încă o politică regională coerentă pentru valorificarea capacității lor. Ele apar punctual ca întreprinderi cu activitate economică, parteneri, monitori ai integrității sau furnizori de expertiză, nu ca un pilon comparabil cu administrația și mediul de afaceri.

Am învățat din perioadele precedente sau doar am mutat instituția care semnează?

În exercițiul 2007–2013, România a avut un singur POR, administrat central. Programul a pornit cu aproximativ 3,97 miliarde de euro contribuție europeană și a încheiat cu plăți nete de circa 3,71 miliarde, adică aproximativ 93,5%, pierzând aproape 258 milioane de euro prin dezangajare, potrivit datelor finale ale Comisiei Europene.

Pentru 2014–2020, setul actual al Comisiei indică plata integrală a alocării europene nete actualizate. Acest rezultat financiar nu înseamnă însă că toate investițiile au fost finalizate ori funcționează.

Numai în Regiunea Centru, situația de la sfârșitul anului 2024 includea 82 de proiecte preluate în Programul Regional actual, 123 de proiecte nefinalizate și 26 nefuncționale. Bilanțul ADR Centru pentru POR 2014–2020 este o demonstrație utilă: absorbția contabilă și funcționalitatea investiției sunt două lucruri diferite.

În perioadele precedente, ADR-urile au funcționat ca organisme intermediare, sub răspunderea autorității centrale. Începând cu 2021–2027, ele au devenit autorități de management. Acest lucru permite, pentru prima dată, compararea unor modele regionale distincte.

În același timp, reforma a produs opt stiluri de raportare, opt calendare și opt niveluri diferite de transparență. Regionalizarea administrativă nu a fost însoțită încă de o infrastructură națională suficient de bună pentru compararea performanței.

România în comparație cu alte sisteme regionale europene

Am comparat cele opt programe românești cu componentele regionale FEDR din Grecia, Polonia, Italia și Spania, folosind aceeași bază a Comisiei Europene și ponderând rezultatele cu bugetul fiecărui program. Comparația este orientativă: arhitectura programelor, combinația de fonduri și calendarul raportării diferă între state.

România nu este ultima la cheltuieli declarate, dar are cea mai mare diferență între selecție și implementare. Calcul propriu pe baza datelor Comisiei Europene, 30 iunie 2026.

Programele regionale românești aveau 19,8% cheltuieli declarate, sub Grecia, cu 22,6%, dar peste Polonia, cu 16,4%, Italia, cu 14,6%, și Spania, cu 14%. În schimb, România ajunsese la 127,2% proiecte selectate, față de 87,1% în Grecia, aproximativ 69% în Polonia și Spania și 54,9% în Italia.

Prin urmare, România nu este, în această fotografie statistică, codașa Europei la implementarea financiară. Particularitatea sa este supradimensionarea portofoliului: selectează mult mai mult decât bugetul, dar cheltuiește numai o fracțiune.

Avantajul este existența unei rezerve mari de proiecte. Riscul este ca presiunea să fie mutată spre ultimii ani, când administrațiile, constructorii, furnizorii și bugetul public vor trebui să susțină simultan un volum foarte mare de investiții.

Ce ar trebui schimbat pentru perioada 2028–2034

Viitorul cadru financiar nu ar trebui pregătit prin simpla reproducere a apelurilor actuale. ADR-urile au nevoie de analize de piață înainte de stabilirea bugetelor pentru IMM-uri, astfel încât alocările să reflecte cererea, structura economiei regionale și capacitatea reală de cofinanțare. Când un apel atrage de cinci sau opt ori bugetul, problema nu este numai popularitatea finanțării, ci și felul în care a fost dimensionată intervenția.

Evaluarea trebuie tratată ca un serviciu public măsurabil. Fiecare ADR ar trebui să publice, pentru fiecare apel, durata mediană și percentila 90 pentru evaluare, contestații, contractare și prima plată. Ar trebui afișate separat zilele de suspendare și timpul consumat de solicitant pentru clarificări. Numai astfel vom putea distinge între proiectele complexe, beneficiarii care răspund greu și întârzierile produse de autoritate.

Granturile trebuie diferențiate mai clar. Investițiile cu externalități puternice — inovare, decarbonizare, cercetare și tehnologii cu risc ridicat — justifică sprijin nerambursabil consistent. Pentru afacerile mature, instrumentele financiare, garanțiile și fondurile de capital pot produce un efect economic mai mare decât granturile distribuite prin competiții în care majoritatea solicitanților rămân pe dinafară. Modelul început în Vest merită urmărit și evaluat după rezultate.

Supracontractarea trebuie păstrată ca instrument de management al riscului, nu transformată într-un substitut pentru prioritizare. Finanțarea tuturor proiectelor care trec pragul minim poate fi atractivă, dar, fără controlul calității, al lichidității și al capacității de implementare, poate crea un val de proiecte întârziate sau abandonate.

ONG-urile au nevoie de intervenții mai coerente decât apelurile punctuale de integritate și participarea ocazională în parteneriate. În regiunile cu servicii publice slabe, declin demografic sau comunități vulnerabile, organizațiile cu experiență pot furniza inovare socială, monitorizare și servicii pe care administrațiile nu le pot dezvolta singure.

În sfârșit, toate cele opt ADR-uri ar trebui să publice date într-un format comun, actualizat și reutilizabil: proiecte depuse, evaluate, respinse, contestate, contractate, retrase, plăți, întârzieri și indicatori realizați. Platforma Vest și situațiile periodice publicate de Centru arată direcția, dar România are nevoie de un standard aplicat tuturor regiunilor.

Adevăratul clasament al ADR-urilor nu ar trebui construit după numărul de apeluri, valoarea contractelor sau procentul de supracontractare. Ar trebui să măsoare timpul până la investiția funcțională, costul administrativ pentru beneficiar, productivitatea creată, locurile de muncă menținute după terminarea proiectului și capacitatea investiției de a produce valoare fără o nouă subvenție.

Regionalizarea poate deveni una dintre cele mai importante reforme ale politicii de coeziune din România. Dar numai dacă cele opt viteze nu sunt acceptate ca fatalitate, ci folosite pentru a identifica cine livrează, cine întârzie și ce practici trebuie preluate de ceilalți.

Surse și date

Date de referință: 30 iunie 2026 pentru indicatorii financiari comparabili ai Comisiei Europene; 20 august 2026 pentru situația curentă a apelurilor în MySMIS. Calcule proprii.

Pentru o analiză preliminară a unei investiții sau a eligibilității unei organizații într-un Program Regional:

Telefon/WhatsApp: 0722 337 636

E-mail: office@construimproiecte.ro

Articol publicat inițial pe LinkedIn.

Ce sunt GAL-urile, cum se constituie și de unde provin fondurile: de ce selecția locală nu înseamnă automat contractare la AFIR

Finanțarea prin Grupurile de Acțiune Locală este prezentată uneori ca un program simplificat sau ca o alternativă locală la finanțările gestionate direct de AFIR. În realitate, GAL-ul nu reprezintă o sursă separată de bani și nici o extensie a primăriei sau a AFIR. Este o structură locală de guvernanță, formată din actori publici, privați și reprezentanți ai societății civile, care elaborează și implementează o Strategie de Dezvoltare Locală pentru un teritoriu determinat.

Prezentul articol se referă la GAL-urile rurale autorizate în România pentru implementarea intervenției DR-36 LEADER din Planul Strategic PAC 2023–2027. Pentru GAL-urile urbane sau cele din domeniul pescuitului se aplică programe și reguli distincte.

De unde provine conceptul LEADER

Abordarea LEADER a fost introdusă la nivel european în anul 1991, ca răspuns la limitele politicilor de dezvoltare stabilite exclusiv „de sus în jos”. Denumirea provine din expresia franceză „Liaison Entre Actions de Développement de l’Économie Rurale” – legături între acțiuni pentru dezvoltarea economiei rurale.

Principiul central este acela că locuitorii, firmele, fermierii, autoritățile locale, ONG-urile și celelalte organizații dintr-un teritoriu cunosc mai bine nevoile și resursele zonei și trebuie să participe la stabilirea priorităților de finanțare. Comisia Europeană descrie LEADER drept o abordare „bottom-up”, prin care actorii locali constituie Grupuri de Acțiune Locală, își elaborează propriile strategii și gestionează bugete destinate dezvoltării teritoriului. Comisia Europeană – istoricul și rolul LEADER

Baza juridică europeană a GAL-urilor

Cadrul general este stabilit de Regulamentul (UE) 2021/1060, cunoscut drept RDC – Regulamentul privind dispozițiile comune. Articolele 31–34 reglementează „dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității” – DLRC.

Potrivit articolului 31, dezvoltarea locală trebuie:

Articolul 32 stabilește ce trebuie să conțină o Strategie de Dezvoltare Locală: teritoriul și populația vizate, modul în care comunitatea a fost implicată, analiza nevoilor și a potențialului local, obiectivele și rezultatele măsurabile, mecanismele de administrare și monitorizare și planul financiar defalcat pe fonduri.

Articolul 33 este esențial pentru înțelegerea rolului GAL. Acesta atribuie exclusiv Grupurilor de Acțiune Locală sarcini precum pregătirea și publicarea apelurilor, stabilirea procedurilor și criteriilor locale, evaluarea și selectarea proiectelor și stabilirea cuantumului sprijinului. Tot același articol prevede însă că proiectele selectate sunt prezentate organismului responsabil pentru verificarea finală a eligibilității înainte de aprobare.

Prin urmare, chiar Regulamentul european face diferența dintre selecția efectuată de GAL și verificarea finală necesară pentru acordarea finanțării.

Articolul 34 prevede că finanțarea DLRC poate acoperi:

Cheltuielile pentru gestionarea, monitorizarea, evaluarea și animarea strategiei nu pot depăși 25% din contribuția publică totală aferentă strategiei. Regulamentul (UE) 2021/1060 – articolele 31–34

De ce FEADR nu apare direct între fondurile enumerate la articolul 31 din RDC

Articolul 31 din RDC enumeră FEDR, FSE+, Fondul pentru o Tranziție Justă și FEAMPA. FEADR nu este enumerat în același alineat deoarece, pentru perioada 2023–2027, dezvoltarea rurală este reglementată separat prin cadrul Planurilor Strategice PAC.

Legătura juridică este realizată prin Regulamentul (UE) 2021/2115:

RDC-ul și Regulamentul PAC trebuie, așadar, citite împreună: primul stabilește arhitectura GAL și DLRC, iar cel de-al doilea asigură integrarea și finanțarea LEADER prin FEADR. Regulamentul (UE) 2021/2115

Cum se constituie un GAL în România

În România, baza de implementare este Planul Strategic PAC 2023–2027, aprobat de Comisia Europeană, prin intervenția DR-36 – „LEADER – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității”. Planul Strategic PAC al României

Cadrul național este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 36 prevede că:

Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022

Din punct de vedere juridic, GAL-ul funcționează ca o asociație – persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial – constituită conform OG nr. 26/2000.

Totuși, simpla înființare a unei asociații care poartă denumirea de GAL nu este suficientă pentru gestionarea fondurilor DR-36. Este necesară existența unei Strategii de Dezvoltare Locală selectate și autorizarea funcționării de către Autoritatea de Management pentru Planul Strategic.

O primărie poate participa în GAL, dar nu poate controla singură deciziile. Același principiu se aplică sectorului privat și societății civile: niciun grup individual de interese nu trebuie să controleze procesul de selecție.

Cine face ce în mecanismul GAL

Rolurile trebuie separate clar:

Pentru proiectele neagricole care intră sub incidența ajutorului de minimis se aplică și schema aprobată prin Ordinul MADR nr. 206/2025, în baza Regulamentului (UE) 2023/2831. Această schemă nu reprezintă întreaga intervenție DR-36, ci componenta destinată anumitor activități economice neagricole. Schema de minimis LEADER

De unde provin fondurile

Pentru perioada 2023–2027, AFIR indică pentru implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală:

Valoarea cumulată a celor două alocări este de 660.736.843 de euro, dar sumele nu formează un buget unic din care orice proiect poate fi finanțat. Fiecare fond își păstrează domeniul de intervenție, condițiile de eligibilitate, indicatorii și regulile de implementare. Strategia fiecărui GAL trebuie să arate ce intervenții și ce sume sunt susținute din fiecare fond.

Pentru componenta de minimis destinată proiectelor neagricole, Ordinul nr. 206/2025 stabilește un buget public de 120.000.000 de euro, format din 101.950.000 de euro FEADR și 18.050.000 de euro contribuție de la bugetul național. Aceasta demonstrează că, în funcție de componentă, sprijinul public poate include atât contribuția europeană, cât și cofinanțarea națională.

Prin urmare, formularea „fonduri prin GAL” nu este suficientă pentru analiza unei oportunități. Trebuie identificat fondul, intervenția din SDL, regimul ajutorului, intensitatea și autoritatea care verifică și contractează proiectul.

Nu există un singur „program GAL” valabil în toată țara

În România sunt 246 de GAL-uri autorizate pentru perioada actuală. Fiecare dintre acestea are:

O activitate eligibilă într-un GAL poate să nu fie finanțată în GAL-ul vecin. În mod similar, o firmă poate îndeplini condițiile generale DR-36, dar poate fi neeligibilă în cadrul unui anumit apel deoarece nu respectă teritoriul, categoria de beneficiar, codul CAEN, vechimea, dimensiunea sau criteriile locale.

Primul document care trebuie analizat nu este doar Ghidul general DR-36, ci fișa intervenției din SDL și Ghidul solicitantului publicat de GAL pentru apelul concret.

Ce tipuri de proiecte pot fi finanțate

În funcție de Strategia de Dezvoltare Locală, pot fi susținute:

Această listă reprezintă posibilitățile cadrului DR-36, nu oferta automată a fiecărui GAL. Proiectul trebuie să se regăsească efectiv într-o intervenție prevăzută în SDL și într-un apel deschis.

Valoarea finanțării și cofinanțarea

Cadrul general DR-36 permite o finanțare nerambursabilă de maximum 200.000 de euro pentru un proiect. Pentru proiectele de tip start-up neagricol bazate pe plan de afaceri, plafonul poate ajunge la 70.000 de euro.

Intensitatea sprijinului poate ajunge până la 100%, în funcție de categoria proiectului și tipul intervenției. Aceasta nu înseamnă că toate proiectele sunt finanțate integral. Procentul exact este stabilit în documentația apelului local și poate fi mai mic, iar GAL-ul poate stabili și un plafon sub limitele naționale. AFIR – Detalii și anexe DR-36

Chiar și atunci când intensitatea este de 100% din cheltuielile eligibile, beneficiarul poate avea nevoie de resurse pentru:

Selecția GAL nu reprezintă aprobarea finală a finanțării

Evaluarea se desfășoară în două etape distincte.

Etapa 1 – evaluarea și selecția la nivelul GAL

GAL-ul verifică:

Proiectele eligibile sunt ordonate în funcție de punctaj și de bugetul disponibil. Cele care se încadrează sunt incluse în Raportul de selecție al GAL.

Etapa 2 – verificarea generală efectuată de AFIR

După selecția locală, proiectul este transmis prin platforma informatică în vederea verificării generale și a contractării. AFIR nu ar trebui să refacă punctajul local, dar verifică îndeplinirea criteriilor generale aplicabile tipului de proiect.

Pot fi analizate, după caz:

Un proiect selectat de GAL poate să nu fie contractat dacă nu îndeplinește condițiile generale verificate de AFIR. Raportul de selecție al GAL este o etapă obligatorie, dar nu înlocuiește contractul de finanțare.

Situația proiectelor depuse prin GAL

Conform datelor publicate de AFIR la 17 iunie 2026:

Diferența dintre proiectele selectate de GAL, proiectele declarate eligibile de AFIR și contractele semnate nu trebuie interpretată automat ca număr de proiecte respinse. O parte importantă a proiectelor se afla încă în diferite etape ale evaluării și contractării. Datele confirmă însă că selecția locală și contractarea sunt două momente diferite. AFIR – situația proiectelor GAL la 17 iunie 2026

Ce trebuie verificat înainte de pregătirea unui proiect

Înainte de luarea deciziei de aplicare trebuie analizate cel puțin următoarele:

Concluzie

GAL-urile permit comunităților să decidă ce tipuri de investiții răspund cel mai bine nevoilor locale. Tocmai această autonomie explică de ce apelurile sunt diferite de la un teritoriu la altul.

Oportunitatea nu trebuie analizată numai pornind de la ideea că „sunt fonduri prin GAL”. Trebuie verificat GAL-ul competent, intervenția exactă, solicitantul eligibil, valoarea sprijinului, cofinanțarea, punctajul și regulile generale care vor fi verificate ulterior de AFIR.

Selecția locală este importantă, dar finanțarea este confirmată numai după finalizarea verificărilor aplicabile și semnarea contractului.

Pentru o analiză preliminară ne puteți transmite localitatea investiției, forma juridică a solicitantului, activitatea propusă și valoarea estimată a proiectului.

Construim Proiecte Telefon/WhatsApp: 0722 337 636 E-mail: office@construimproiecte.ro

Articol publicat inițial pe LinkedIn.

Investițiile teritoriale integrate, explicate simplu: ce sunt, cum funcționează și unde se află România

În discuțiile despre fonduri europene, ITI este prezentat uneori ca un program de finanțare. Tehnic, nu este un program și nici un apel. Investiția Teritorială Integrată este un mecanism prin care nevoile unui teritoriu sunt abordate pe baza unei singure strategii, folosind intervenții care pot fi finanțate din mai multe programe, priorități sau fonduri.

Ideea de la care pornește mecanismul este simplă: problemele reale ale unui teritoriu nu sunt împărțite după structura programelor europene. O zonă poate avea simultan nevoie de drumuri, apă și canalizare, servicii publice, școli, acces la sănătate, sprijin pentru mediul de afaceri, protecția mediului, turism și digitalizare. Dacă fiecare investiție este pregătită separat, fără o logică teritorială comună, putem obține proiecte eligibile, dar nu neapărat dezvoltare coerentă.

Ce este, de fapt, un ITI?

Regulamentul (UE) 2021/1060 tratează ITI ca pe una dintre formele de dezvoltare teritorială integrată. Strategia teritorială trebuie să indice cel puțin:

• teritoriul vizat;
• nevoile de dezvoltare și potențialul zonei;
• abordarea integrată prin care aceste nevoi vor fi tratate;
• modul de implicare a partenerilor relevanți în elaborare și implementare.

Organismele teritoriale trebuie să selecteze operațiunile sau să fie implicate în selecția lor, în limitele stabilite de cadrul programatic. Un ITI poate primi sprijin din unul sau mai multe fonduri, din mai multe programe ori din mai multe priorități ale aceluiași program.

În limbaj practic, avem următorul traseu:

1. Este definit un teritoriu cu probleme și oportunități comune.
2. Se elaborează o strategie teritorială integrată și un portofoliu de intervenții.
3. Se stabilește structura de guvernanță, de regulă printr-o asociație de dezvoltare intercomunitară.
4. Autoritățile de management stabilesc programele, prioritățile, alocările și apelurile prin care pot fi finanțate operațiunile.
5. Beneficiarii depun proiectele în cadrul apelurilor concrete și sunt evaluați potrivit ghidurilor aplicabile.
6. Proiectele aprobate trebuie urmărite împreună, nu doar individual, pentru a vedea dacă produc rezultatele asumate prin strategie.

Ce nu este un ITI

ITI nu este o sursă autonomă de bani și nu înlocuiește programele de finanțare. O localitate inclusă într-un teritoriu ITI nu primește automat fonduri, iar simpla includere a unui proiect într-o strategie nu echivalează cu aprobarea finanțării.

Asociația constituită pentru implementarea ITI nu acordă, prin simpla sa existență, grantul și nu poate înlocui autoritatea de management. Rolul concret al asociației depinde de arhitectura stabilită: pregătește sau actualizează strategia, coordonează portofoliul, sprijină promotorii de proiecte, urmărește corelarea intervențiilor și poate participa la selecția operațiunilor în condițiile delegate ori stabilite prin program.

Eligibilitatea reală se verifică întotdeauna în apelul de proiecte. Trebuie analizate ghidul solicitantului, solicitantul eligibil, activitățile, amplasamentul, cheltuielile, ajutorul de stat, contribuția proprie, indicatorii, documentele de maturitate și regulile de selecție.

Ce înseamnă „integrat” și de ce contează

O strategie nu devine integrată doar pentru că adună multe idei de proiecte. Intervențiile trebuie să răspundă aceleiași analize de nevoi și să se susțină reciproc.

De exemplu, o zonă cu potențial turistic nu se dezvoltă numai prin modernizarea unui drum. Investiția în acces trebuie corelată cu utilitățile, protejarea patrimoniului natural și cultural, serviciile pentru vizitatori, competențele forței de muncă, activitatea antreprenorială și capacitatea administrației de a gestiona fluxurile și întreținerea. Într-un teritoriu afectat de restructurare economică, reconversia profesională are efect limitat dacă nu există spații pentru investiții, mobilitate, servicii publice și o ofertă economică reală.

Integrarea trebuie să existe în trei locuri: în analiza de nevoi, în portofoliul de proiecte și în calendarul implementării. Dacă proiectele dependente unele de altele sunt lansate la ani distanță sau sunt administrate fără coordonare, strategia rămâne integrată doar pe hârtie.

ITI, GAL, programe regionale și Tranziție Justă: nu sunt același lucru

Un apel dintr-un program regional finanțează investiții potrivit obiectivelor și regulilor programului respectiv. Un ITI poate utiliza un asemenea apel, inclusiv printr-o alocare dedicată sau prin condiții teritoriale specifice, dar adaugă logica unei strategii care reunește intervenții din mai multe domenii.

Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, cunoscută frecvent prin GAL sau CLLD, este un alt instrument teritorial. Ea pune accent pe decizia locală și pe strategiile construite de parteneriate locale. Poate avea o scară și o arhitectură diferite de ITI, chiar dacă ambele pornesc de la nevoile unui teritoriu.

Programul Tranziție Justă urmărește efectele sociale, economice și de mediu ale tranziției către neutralitatea climatică în teritoriile eligibile. Un teritoriu poate fi vizat de Tranziția Justă și, separat, de un mecanism ITI, dar cele două noțiuni nu trebuie confundate. Fiecare proiect trebuie încadrat în instrumentul, programul și apelul care îl finanțează efectiv.

Experiența României: Delta Dunării, primul test major

În perioada 2014–2020, România a utilizat mecanismul ITI în Delta Dunării. A fost un exercițiu dificil, pentru că a presupus coordonarea unor investiții finanțate prin programe diferite într-un teritoriu cu probleme de accesibilitate, servicii publice, protecția mediului și dezvoltare economică.

Potrivit datelor comunicate de ADI ITI Delta Dunării în 2026, mecanismul a mobilizat aproximativ 1,4 miliarde de euro și a susținut peste 1.500 de proiecte începând din 2016. Au fost raportate investiții în drumuri, apă și canalizare, sănătate, transport, economie verde și alte servicii. Aceste cifre descriu portofoliul comunicat de asociație; evaluarea impactului trebuie să distingă între sumele alocate, contractate, plătite, proiectele finalizate și schimbările efective produse în teritoriu.

Experiența Deltei a arătat atât utilitatea mecanismului, cât și dificultățile lui. Coordonarea mai multor programe este lentă, calendarele apelurilor nu se aliniază întotdeauna, proiectele au grade diferite de maturitate, iar rezultatul unei intervenții poate depinde de finalizarea alteia. Absorbția financiară este importantă, dar nu poate fi singurul criteriu de evaluare. Întrebarea corectă este dacă portofoliul finanțat a redus problemele identificate în strategie.

Cum este organizată România în perioada 2021–2027

Acordul de parteneriat 2021–2027, aprobat în 2022, a prevăzut patru teritorii pentru utilizarea mecanismului ITI:

• Delta Dunării;
• Valea Jiului;
• Țara Făgărașului;
• zona Munților Apuseni – Moții, Țara de Piatră.

Pentru aceste teritorii există cea mai clară legătură între Acordul de parteneriat, strategiile teritoriale și arhitectura programelor 2021–2027. În practică, trebuie verificat separat, pentru fiecare teritoriu, ce apeluri au fost lansate, ce alocări sunt rezervate, ce beneficiari pot aplica și în ce stadiu se află portofoliul.

Între timp, cadrul național a fost extins. Forma consolidată a OUG nr. 60/2020 enumeră în prezent 17 zone pentru care se aplică ITI:

• Munții Apuseni – Moții, Țara de Piatră;
• Harghita–Covasna;
• Ernei–Gornești;
• Țara Făgărașului;
• zona Munților Făgăraș;
• Țara de Sus;
• Delta Dunării;
• Ținutul Buzăului;
• Valea Jiului;
• Ier–Barcău;
• Munții Rodnei;
• Țara Silvaniei;
• Munții Maramureșului;
• Banatul Montan;
• Țara Vrancei;
• Sebeș–Vințu de Jos;
• Ținutul Siretului.

Această extindere trebuie interpretată corect. Recunoașterea unei zone în legislația națională nu înseamnă automat că există deja o alocare europeană dedicată, un apel deschis sau aceleași condiții de funcționare ca pentru cele patru teritorii prevăzute inițial în Acordul de parteneriat.

Pentru fiecare zonă trebuie verificate distinct:

• existența și stadiul strategiei teritoriale integrate;
• aprobarea și actualizarea strategiei;
• sursele de finanțare asumate prin programe;
• alocările efective și eventualele rezervări teritoriale;
• rolul atribuit structurii teritoriale;
• apelurile deschise sau programate;
• procedura de includere și prioritizare a proiectelor;
• indicatorii și mecanismul de monitorizare.

Cum stă România în 2026

România nu mai este la etapa în care ITI reprezintă doar experimentul Deltei Dunării. Există experiență acumulată, un cadru legal extins, structuri teritoriale organizate și un Comitet de coordonare pentru investițiile teritoriale integrate, constituit la nivel național în 2023. În 2026, unele teritorii au deja apeluri dedicate sau restricționate teritorial, iar cooperarea dintre asociațiile ITI a devenit mai vizibilă.

Totuși, maturitatea celor 17 zone este inegală. Cele patru teritorii prevăzute în Acordul de parteneriat au o bază programatică mai clară. Pentru celelalte, includerea în OUG nr. 60/2020 trebuie urmată de strategie, negocierea finanțării, corelarea cu programele și operaționalizarea apelurilor. Între recunoașterea juridică și finanțarea efectivă poate exista o distanță considerabilă.

România are nevoie și de o imagine publică, unitară și actualizată a mecanismului: pentru fiecare ITI să fie vizibile strategia aprobată, alocările, programele contributoare, calendarul apelurilor, proiectele selectate, contractele, plățile, indicatorii și rezultatele teritoriale. Fără o asemenea evidență, este dificil de separat progresul real de simpla multiplicare a structurilor și a listelor de proiecte.

Disparitățile teritoriale justifică folosirea instrumentului. Raportul de țară pentru România din 2026 arată, de exemplu, că productivitatea muncii aferentă anului 2022 era de aproximativ 130% din media Uniunii Europene în regiunea capitalei și de circa 40% în Nord-Est. Acesta nu este un indicator de performanță ITI, dar arată cât de diferite sunt punctele de plecare ale teritoriilor și de ce soluțiile uniforme au limite.

O evaluare privind funcționarea mecanismelor abordării teritoriale integrate în România a început în martie 2026, în cadrul evaluării Acordului de parteneriat. Până la publicarea rezultatelor, este prematur să afirmăm că extinderea actuală a rezolvat problemele de coordonare observate anterior.

Unde sunt punctele forte

România are câteva avantaje clare:

• experiența administrativă și instituțională acumulată prin Delta Dunării;
• posibilitatea de a corela investiții din mai multe programe și sectoare;
• structuri teritoriale care pot construi portofolii și pot sprijini maturizarea proiectelor;
• un cadru național de coordonare;
• posibilitatea de a trata diferențiat teritorii care nu pot fi ajutate suficient prin apeluri generale.

Unde rămân riscurile

Principalul risc este ca ITI să fie tratat ca o etichetă care rezervă bani pentru un teritoriu, fără coordonare reală între proiecte. Un alt risc apare atunci când strategia conține o listă foarte mare de intenții, dar fără prioritizare, surse de finanțare, responsabilități și termene realiste.

Mai există riscul ca:

• apelurile necesare să fie lansate în calendare incompatibile;
• investițiile de bază să întârzie și să blocheze proiectele dependente;
• capacitatea administrativă să varieze mult între localități;
• proiectele să fie selectate individual, fără măsurarea contribuției lor la rezultatul teritorial;
• indicatorii să urmărească mai ales cheltuirea banilor, nu schimbarea produsă;
• aceeași nevoie sau cheltuială să fie acoperită necorespunzător din surse diferite, cu risc de suprapunere ori dublă finanțare.

Ce trebuie să verifice un solicitant înainte de a pregăti proiectul

Pentru o primărie, un IMM, un ONG, o unitate de învățământ, o instituție medicală sau un alt potențial beneficiar, afirmația „suntem în ITI” nu este suficientă. Analiza trebuie să răspundă concret la următoarele întrebări:

1. Localitatea și amplasamentul sunt incluse exact în teritoriul eligibil?
2. Proiectul răspunde unei priorități și unei măsuri din strategia teritorială actuală?
3. Este necesară includerea în portofoliul strategiei sau o formă de avizare din partea structurii ITI?
4. Există un apel deschis sau programat care acceptă solicitantul și investiția?
5. Apelul are o alocare dedicată teritoriului, o rezervare sau doar un criteriu de prioritizare?
6. Care este contribuția proprie și ce reguli de ajutor de stat ori de minimis se aplică?
7. Sunt eligibile activitățile, echipamentele, lucrările și costurile propuse?
8. Ce documente de proprietate, urbanism, mediu, avize și studii trebuie pregătite?
9. Ce indicatori trebuie asumați și cum vor fi menținuți după finalizare?
10. Cum se corelează proiectul cu celelalte investiții din teritoriu și cum este evitată dubla finanțare?

Pregătirea trebuie începută înainte de deschiderea apelului, dar cheltuielile și angajamentele nu trebuie asumate fără verificarea regulilor aplicabile. În special pentru proiectele cu lucrări, perioada dintre apariția apelului și depunere este rareori suficientă pentru clarificarea proprietății, documentației tehnice, avizelor, bugetului și hotărârilor necesare.

Ce ar trebui să se schimbe în următorii ani

Extinderea ITI poate fi utilă numai dacă este însoțită de disciplină de programare. Fiecare teritoriu are nevoie de un număr gestionabil de priorități, proiecte mature, surse de finanțare identificate, calendare corelate și indicatori care măsoară rezultatul la nivel teritorial.

România ar trebui să urmărească separat trei lucruri: viteza financiară, realizarea proiectelor și efectul lor cumulat asupra teritoriului. Un mecanism ITI poate avea contracte multe și absorbție bună, dar să rămână slab integrat. Poate avea și proiecte valoroase, dar lansate într-o ordine care le reduce efectul. Succesul nu se măsoară prin numărul de zone înscrise în lege, ci prin capacitatea de a transforma strategiile în portofolii coerente și funcționale.

Pentru organizațiile interesate, momentul potrivit pentru analiză este înainte de lansarea apelului. Trebuie verificate încadrarea teritorială, legătura cu strategia, maturitatea investiției, programul de finanțare și obligațiile care vor reveni beneficiarului. ITI poate crea acces la oportunități adaptate teritoriului, dar nu elimină regulile de eligibilitate, evaluare, implementare, achiziții, raportare și audit.

Construim Proiecte oferă analiză preliminară pentru identificarea finanțării, verificarea eligibilității, pregătirea și depunerea proiectelor, precum și sprijin în implementare și audit financiar.

office@construimproiecte.ro

Telefon/WhatsApp: 0722 337 636

Surse oficiale și documente de referință:

Regulamentul (UE) 2021/1060, articolele 28–30:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32021R1060

Acordul de parteneriat cu România 2021–2027:

https://commission.europa.eu/publications/partnership-agreement-romania-2021-2027_en

OUG nr. 60/2020, forma consolidată:

https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G0N6SUFJ5XDDV91NY1E8ZI7X08A

Decizia nr. 118/2023 privind Comitetul de coordonare pentru ITI:

https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G2LOVH7E8SJJ5Q3S6ROJU4ME6HL

Raportul de țară pentru România 2026:

https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-surveillance-eu-member-states/country-pages-including-country-reports/country-report-romania_en

Articol publicat inițial pe LinkedIn.