Fonduri europene pentru energie electrică din surse regenerabile
Producere energie electrică din surse regenerabile
Fondul pentru Modernizare în România
Firme noi sau cu istoric
Toată țara
Beneficiarul acoperă costurile nefinanțate
Documentație istorică — sesiune încheiată
Producere energie electrică din surse regenerabile: Prezentare generală
Fondul pentru Modernizare în România a prevăzut apelul de proiecte descris în această pagină, destinat investițiilor în noi capacități de producere energie electrică din surse regenerabile prin intermediul căruia societățile comerciale și regiile autonome înregistrate în România pot obține un ajutor financiar nerambursabil de până la 20.000.000 de euro.
Solicitanții eligibili se împart în două categorii:
- societăți comerciale (întreprinderi noi sau întreprinderi cu istoric) indiferent de mărimea lor (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii sau întreprinderi mari;
- regii autonome.
Ajutorul financiar nerambursabil poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limitele schemei și ale plafonului acordat. Finanțarea nu înseamnă că investiția nu are costuri pentru beneficiar.
Beneficiarii vor susține integral valoarea cheltuielilor neeligibile.
Producere energie electrică din surse regenerabile: Tipuri de proiecte
Ajutorul financiar maxim acordat este de 20.000.000 de euro / întreprindere, însă fără a depăși următoarele plafoane în funcție de sursa energiei regenerabile:
Energie eoliană
✅Ajutor nerambursabil: 650.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie solară
✅Ajutor nerambursabil: 425.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie hidro
✅Ajutor nerambursabil: 1.805.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie geotermală
✅Ajutor nerambursabil: 1.690.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie din biomasă
✅Ajutor nerambursabil: 1.692.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Energie din biogaz
✅Ajutor nerambursabil: 1.692.000 Euro/MW;
✅Sprijin de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita plafonului aplicabil.
Producere energie electrică din surse regenerabile: Solicitanți eligibili
Sunt eligibili solicitanții înregistrați ca societăți comerciale (noi sau cu istoric) sau regiile autonome care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
Criterii de eligibilitate
✅societăți comerciale noi sau cu istoric;
✅regii autonome;
✅cod CAEN: 3511 – Producția de energie electrică;
✅nu au datorii la bugetul de stat;
✅au capacitatea tehnică și financiară pentru susținerea activităților proiectului;
✅ nu sunt în dificultate.
Solicită
Consultanță pentru producția de energie regenerabilă
Producere energie electrică din surse regenerabile: Cheltuieli eligibile
În cadrul programului de finanțare pentru noi capacități de producere energie electrică din surse regenerabile sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:
Cheltuieli eligibile decontate în procent de 100%
✅ amenajarea terenului;
✅ asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
✅ asistență tehnică (dirigenție de șantier);
✅ realizarea de construcții și instalații;
✅ achiziția de utilaje, echipamente cu și fără montaj, dotări;
✅achiziția de active necorporale;
✅cheltuieli cu organizarea de șantier;
✅cheltuieli diverse și neprevăzute;
✅cheltuieli pentru pregătirea personalului de exploatare;
✅cheltuieli pentru probe tehnologice și teste.
Solicită
Consultanță pentru producția de energie regenerabilă
Etapa 1
Analiza proiectului- stabilirea eligibilității firmei și a proiectului;
- evaluarea șanselor de finanțare;
- propunerea unor soluții de sporire a șanselor de finanțare;
- stabilirea responsabilităților celor două părți.
Etapa 2
Întocmirea și implementarea proiectului- întocmirea planului de afaceri, a cererii de finanțare;
- transmiterea proiectului în vederea evaluării;
- asistență pentru semnarea contractului de finanțare;
- organizarea procedurilor de achiziție;
- întocmirea și depunerea cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile efectuate.
Citește
Articole privind producția de energie electrică din surse regenerabile

Fondul pentru modernizare în România acordă, prin intermediul programului de finanțare pentru înființarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ajutoare nerambursabile de până la 20.000.000 de euro / întreprindere astfel:
- energie eoliană: până la 650.000 Euro/MW
- energie solară: până la 425.000 Euro/MW
- energie hidro: până la 805.000 Euro/MW
- energie geotermală: până la 690.000 Euro/MW
- energie din biomasă și biogaz: până la 1.692.000 Euro/MW
Ajutorul financiar acordată acoperă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar beneficiarul asigură finanțarea integrală a cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
Energie regenerabilă: Articole pe aceeași temă

Cercetarea în România: cine o finanțează și ce se întâmplă cu rezultatele ei
Cine finanțează cercetarea în România, ce capacitate au institutele și universitățile și de ce rezultatele ajung prea greu în economie. Date europene, finanțări, evaluări externe și comparații cu alte state.

Memoria europeană. Finanțări de până la 500.000 de euro pentru educație, cercetare și democrație
Apelul CERV pentru memoria europeană are 28 de milioane de euro și granturi de 50.000–500.000 de euro. Istoricul programului, miza democratică, eligibilitatea, sumele forfetare și oportunitățile pentru organizațiile din România.

Universități deschise. 40 de milioane de euro pentru o legătură mai bună între facultăți și economie
Analiza apelurilor PEO Universități deschise: 40 de milioane de euro, programe de studii, internaționalizare, burse, parteneriate, contribuție proprie și condiții de implementare.

Viitorul nu ne mai ia prin surprindere. România este doar veșnic nepregătită
Ce spun marile rapoarte despre populație, climă, inteligență artificială, educație, securitate și sănătate — și ce face România cu avertismentele pe care le primește. O analiză despre adaptare și costul deciziilor amânate.

Baterii pentru prosumatori persoane fizice. Ce acoperă finanțarea de 15.000 de lei și cine are șanse
Ghid aprobat pentru baterii de minimum 10 kWh, destinate prosumatorilor persoane fizice. Ce acoperă grantul de până la 15.000 de lei, cum contează contribuția proprie și ce trebuie verificat înaintea înscrierii.

Până la 200.000 de euro pentru firmele din teritoriile ITI ale Regiunii Centru. Cine poate aplica și ce cere finanțarea
Granturi de până la 200.000 de euro pentru IMM-urile din ITI Țara Făgărașului și ITI Moții, Țara de Piatră – Alba. Cele 62 de UAT eligibile, depunerea din 16 noiembrie, contribuția proprie, avizul obligatoriu și condițiile care fac diferența la finanțare.

Fotovoltaice și stocare pentru entități publice: 650 de milioane de euro, cine poate aplica și în ce condiții
Două apeluri de 650 de milioane de euro pentru fotovoltaice cu stocare și baterii destinate entităților publice. Ce se schimbă față de finanțarea din 2023, de ce intervine AFIR și ce condiții, costuri și termene trebuie verificate înainte de depunere.

Cum poate o firmă să acceseze finanțările pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI)
Cum poate o firmă obișnuită să transforme o problemă tehnică într-un proiect de cercetare și inovare. Parteneriate, niveluri de maturitate tehnologică, costuri și un inventar al finanțărilor naționale și regionale.

SAFE și România: finanțarea apărării, investițiile în infrastructură și efectele asupra industriei
România are un împrumut SAFE aprobat de 16,68 miliarde de euro și a primit prima prefinanțare. Ce se finanțează, cum pot participa firmele românești și ce obligații rămân pentru buget și industrie.

Contabilitatea proiectelor europene
Un proiect aprobat nu este automat un proiect decontat. Analiza explică legătura dintre contabilitate, eligibilitate și cerințele finanțatorului, dinaintea contractului până la ultima plată și controlul ulterior. La final, o monografie contabilă cu exemple pentru societăți și delimitări pentru organizații fără scop patrimonial și instituții publice.


