România are Dunărea, Delta Dunării, litoral la Marea Neagră, o rețea importantă de lacuri, iazuri și amenajări piscicole și o piață care consumă mult mai mult pește decât produce. La prima vedere, aceasta ar trebui să fie combinația ideală pentru dezvoltarea acvaculturii și a pescuitului.
Datele arată însă un paradox.
În 2023, România a produs aproximativ 18.000 de tone de produse pescărești și de acvacultură: circa 7.000 de tone din capturi și 11.000 de tone din acvacultură. În 2024, a importat aproximativ 116.400 de tone și a exportat puțin peste 8.200 de tone. Importurile nu pot fi comparate mecanic cu producția unui alt an, dar diferența de ordin de mărime descrie fără echivoc dependența pieței interne de oferta externă. Profilul EUMOFA pentru România plasează țara pe locul 17 în UE după producția de acvacultură din 2023.
În acest context, Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021–2027 – PAP – are o alocare publică de 232,07 milioane de euro, dintre care 162,45 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar 69,62 milioane de euro contribuția publică națională.
Suma este importantă. Dar întrebarea relevantă nu este numai câți bani sunt disponibili, ci ce probleme pot fi rezolvate prin investiții și ce probleme rămân în afara proiectelor.
Ce finanțează programul
PAP este structurat pe trei priorități, la care se adaugă asistența tehnică:
- 55,8 milioane de euro pentru pescuit durabil, refacerea și conservarea resurselor acvatice;
- 108,4 milioane de euro pentru acvacultură, procesare și comercializare;
- 53,9 milioane de euro pentru economia albastră și dezvoltarea comunităților pescărești prin dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității;
- 13,9 milioane de euro pentru asistență tehnică.
Programul poate susține modernizarea infrastructurii pescărești, siguranța și eficiența energetică a navelor, colectarea datelor și controlul pescuitului, investițiile productive în ferme de acvacultură, procesarea, comercializarea, organizațiile de producători, inovarea, digitalizarea și compensarea serviciilor de mediu furnizate de anumite ferme.
Aceste componente răspund unor nevoi reale. Totuși, programul grupează în aceeași arhitectură probleme foarte diferite: productivitatea fermelor, starea precară a flotei, lipsa infrastructurii de debarcare, conservarea biodiversității, controlul pescuitului, accesul la piață și dezvoltarea comunităților locale. O alocare financiară nu garantează că intervențiile vor funcționa coerent între ele.
Prima problemă: programul a început efectiv târziu
Comisia Europeană a aprobat PAP la 30 noiembrie 2022. Primul apel important pentru investiții în acvacultură a fost lansat abia în aprilie 2025, la mai mult de doi ani după aprobarea programului și la patru ani de la începutul formal al perioadei 2021–2027.
Un document bugetar oficial al MADR, publicat în 2026, indica un grad de angajare de numai 5,38% și plăți justificate de beneficiari de 1,16%. Aceste procente reprezintă fotografia disponibilă la momentul redactării documentului, nu situația exactă din septembrie 2026, care poate fi mai avansată. Ele arată însă cât de redusă era implementarea după mai mult de jumătate din perioada de programare.
Întârzierea are consecințe directe:
- investițiile se concentrează într-un interval scurt;
- evaluarea, contractarea, achizițiile și lucrările se suprapun peste termene de implementare mai tensionate;
- riscul de a selecta proiecte pentru a crește absorbția poate deveni mai mare decât interesul pentru calitatea lor;
- beneficiarii suportă mai greu fluctuațiile de preț, perioadele de autorizare și costurile finanțării-punte;
- rezultatele sectoriale apar prea târziu pentru a putea fi evaluate și corectate înainte de închiderea programului.
Faptul că programul a ajuns la versiunea 3.1, adoptată de Comisie la 26 februarie 2026, arată că ajustarea cadrului a continuat într-o etapă în care proiectele ar fi trebuit deja să fie în implementare. Modificarea programului nu este, în sine, o problemă; programele trebuie adaptate. Problema este combinația dintre ajustări târzii, lansări întârziate și o fereastră de execuție tot mai îngustă.
A doua problemă: producția nu confirmă încă efectul finanțărilor succesive
România nu se află la primul ciclu de finanțare europeană pentru acest sector. Au existat Programul Operațional pentru Pescuit 2007–2013 și Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014–2020. Au fost finanțate ferme, echipamente, procesare, diversificare, infrastructură și măsuri de mediu.
Cu toate acestea, producția de acvacultură nu a intrat pe o traiectorie clară de creștere. Potrivit EUMOFA, România a produs aproximativ 12.800 de tone în 2017 și 11.260 de tone în 2023. Valoarea producției a crescut, dar volumul a rămas sub nivelul atins cu șase ani înainte. Creșterea valorii poate reflecta prețuri mai mari, schimbarea structurii pe specii sau produse mai valoroase; nu demonstrează singură că există mai mult pește românesc pe piață.
Această distincție este esențială. Un program poate raporta proiecte contractate, capacități instalate și cheltuieli eligibile fără ca producția efectiv vândută, productivitatea, profitabilitatea sau cota produselor românești să crească în aceeași măsură.
Curtea de Conturi Europeană a formulat exact această problemă la nivel european: producția de acvacultură a stagnat ca volum începând din 2014, deși finanțarea a crescut, iar datele de monitorizare nu au permis evaluarea clară a contribuției fondurilor la competitivitatea și durabilitatea sectorului.
Pentru România, constatarea este și mai relevantă. În analiza investițiilor productive în acvacultură finanțate prin POPAM 2014–2020, Curtea a arătat că, dintre 152 de cereri depuse, doar una a fost respinsă pentru neatingerea pragului minim. Aceasta nu înseamnă că celelalte proiecte au fost necorespunzătoare. Înseamnă însă că mecanismul de selecție a diferențiat foarte puțin între proiectele eligibile și nu oferă certitudinea că finanțarea a fost concentrată asupra celor cu cel mai mare impact.
Lecția pentru PAP este clară: un grad mare de contractare nu trebuie confundat cu o selecție bună, iar absorbția nu trebuie confundată cu dezvoltarea sectorului.
A treia problemă: România produce aproape exclusiv în apă dulce și nu valorifică suficient componenta marină
Datele europene indicau pentru 2022 un număr de 463 de întreprinderi de acvacultură și 1.956 de persoane ocupate. Toate unitățile raportate erau de apă dulce; nu era raportată nicio fermă de acvacultură marină. Profilul european al acvaculturii din România identifică explicit lipsa zonelor adăpostite, furtunile și temperaturile scăzute din timpul iernii ca limite pentru maricultura în larg.
Absența acvaculturii marine nu poate fi rezolvată prin simpla achiziție a unor echipamente. Sunt necesare simultan:
- delimitarea clară a zonelor potrivite;
- un regim de concesionare și autorizare previzibil;
- infrastructură și tehnologie adaptate condițiilor Mării Negre;
- date științifice și monitorizare de mediu;
- acces la asigurare și finanțare pentru un profil de risc ridicat;
- o piață capabilă să preia producția.
În lipsa acestei arhitecturi, grantul poate finanța un activ, dar nu poate crea singur o ramură economică.
A patra problemă: terenul, apa și autorizațiile pot bloca proiectul înainte de investiție
Strategia națională și documentele europene enumeră printre dificultățile României instabilitatea legislativă, lipsa unei abordări unitare, bariere administrative nejustificate, regimul juridic neclar al terenurilor pe care sunt amplasate fermele și lipsa unui cadastru general complet.
Acestea nu sunt observații teoretice. Ele apar direct în condițiile pentru solicitanți.
În documentul oficial de întrebări și răspunsuri pentru Acțiunea 2.1.1 – Investiții în acvacultură, autoritatea precizează că solicitantul trebuie să dovedească încă de la depunere dreptul de proprietate sau de folosință asupra clădirilor, terenului și, după caz, asupra terenului de sub luciul de apă, pentru perioada de implementare și de durabilitate. Este obligatoriu și acordul proprietarului sau administratorului pentru realizarea investiției.
Certificatul de urbanism este obligatoriu la depunere. Autorizația de construire, avizul de gospodărire a apelor și actul de mediu pot aduce punctaj pentru maturitate, dar obținerea lor presupune timp, studii, costuri și coordonarea mai multor instituții.
Autoritatea avertizează chiar că un proiect în două locații poate fi compromis în întregime dacă autorizația este obținută pentru o locație, dar nu și pentru cealaltă.
Prin urmare, eligibilitatea firmei nu compensează imaturitatea amplasamentului. În această finanțare, proiectul începe juridic și tehnic înainte de a începe financiar.
A cincea problemă: sectorul suportă riscuri biologice și climatice pe care proiectul nu le elimină
O fermă piscicolă nu este o hală în care producția poate fi oprită și repornită fără consecințe. Ea depinde de apă, temperatură, oxigen, furaje, material de populare, sănătatea efectivelor și cicluri biologice care nu pot fi comprimate pentru a respecta un grafic financiar.
Documentele strategice identifică explicit:
- pierderile provocate de păsări și animale ihtiofage;
- seceta, inundațiile și variațiile de temperatură;
- bolile și riscurile epizootice;
- lipsa forței de muncă;
- accesul dificil la credite dedicate;
- colaborarea redusă dintre ferme și cercetare;
- restricțiile de mediu care pot diminua producția și veniturile.
PAP include compensații pentru serviciile de mediu furnizate de fermele extensive și semi-intensive. Acestea sunt justificate: o amenajare piscicolă poate menține habitate, biodiversitate și servicii ecosistemice care nu sunt plătite de piață. Dar compensația de mediu nu trebuie confundată cu un model de afaceri competitiv. Ea remunerează un serviciu public; nu înlocuiește productivitatea, vânzarea, capitalul de lucru și accesul la piață.
A șasea problemă: pescuitul la Marea Neagră are infrastructură slabă și o bază economică fragilă
Raportul oficial al României privind flota de pescuit în 2025 descrie direct o flotă aflată într-o stare precară. În 2025 existau 151 de nave înregistrate, dintre care 128 active. Peste 81% aveau cel mult 12 metri, iar 34% nu aveau motor.
Cantitatea debarcată în 2025 a fost de aproximativ 2.521 de tone, cu 63,15% mai mică decât în 2016. Aproximativ 77% din volumul debarcărilor a fost reprezentat de rapana, ceea ce indică o concentrare foarte mare pe o singură resursă.
Același raport enumeră probleme care nu pot fi rezolvate izolat prin cumpărarea unei nave sau a unui echipament:
- infrastructură de port pescăresc, depozitare și primă vânzare practic inexistentă sau insuficientă;
- nave și motoare vechi, consum ridicat și condiții slabe de siguranță;
- personal îmbătrânit și atractivitate redusă pentru tineri;
- lipsa furnizorilor locali pentru unelte, reparații și mentenanță;
- competențe digitale reduse;
- capacitate administrativă și viziune strategică insuficiente;
- o legătură slabă între gestionarea zonelor de pescuit, starea stocurilor și regulile aplicate.
PAP poate moderniza active și infrastructură. Dar, fără coordonarea lanțului – captură, debarcare, frig, primă vânzare, procesare, trasabilitate și distribuție –, investițiile riscă să rămână punctuale.
A șaptea problemă: piața internă nu este automat accesibilă producătorului român
Importurile mari nu înseamnă automat că orice producție locală suplimentară va fi vândută profitabil. Piața cere volume constante, calibrare, trasabilitate, procesare, ambalare, livrare la termen și preț competitiv.
Comisia Europeană arată că lanțul este dominat de marile rețele comerciale, accesibile mai ales fermelor mari. Producătorii mici întâmpină dificultăți din cauza concurenței importurilor și a achizițiilor neconstante ale industriei de procesare.
Există, așadar, o diferență între „cerere de pește” și „cerere bancabilă pentru produsul concret al fermei”. Crapul viu, păstrăvul eviscerat, fileul refrigerat, produsul afumat și materia primă pentru procesare au piețe, costuri logistice și marje diferite.
Un proiect solid trebuie să răspundă înainte de depunere la câteva întrebări incomode:
- Cine cumpără producția și în ce luni?
- În ce formă este vândut produsul?
- Ce capacitate de frig, sortare, sacrificare, ambalare și transport este necesară?
- Ce se întâmplă dacă prețul furajelor crește sau prețul de vânzare scade?
- Cât produs poate absorbi piața locală fără reducerea prețului?
- Există contracte, scrisori de intenție sau numai o estimare generală a cererii?
Grantul poate crea o capacitate. Nu creează automat clientul.
Costurile pe care procentul de finanțare nu le arată
În primul apel pentru Acțiunea 2.1.1, valoarea maximă de 6 milioane de euro reprezenta totalul cheltuielilor eligibile, nu valoarea grantului. Pentru investițiile în acvacultură realizate de IMM-uri, intensitatea maximă putea ajunge la 60%. Dacă aceeași operațiune combina acvacultura cu procesarea sau comercializarea, pentru care rata maximă era de 50%, întregului proiect i se aplica rata mai mică, de 50%.
Acest lucru înseamnă că solicitantul trebuie să finanțeze cel puțin contribuția proprie și, separat, toate cheltuielile neeligibile. La acestea se pot adăuga TVA-ul care nu este eligibil sau recuperabil, diferențele de preț, costurile financiare și necesarul de numerar dintre plata furnizorului și rambursare.
Costurile reale care trebuie bugetate înainte de depunere includ:
1. Pregătirea tehnică și juridică
Pentru fermele existente și pentru cele noi este necesar un studiu de specialitate realizat de o organizație de cercetare sau de o universitate independentă de solicitant. Pot fi necesare ridicări topografice, studii geotehnice și hidrologice, expertize, proiectare, documentații de urbanism, gospodărire a apelor, mediu și analiză de imunizare la schimbările climatice pentru proiectele de infrastructură.
Nu toate costurile pregătitoare sunt automat eligibile, iar eligibilitatea nu înseamnă că ele sunt finanțate înainte de depunerea proiectului.
2. Terenul și amplasamentul
Achiziția terenului este eligibilă numai în anumite limite și condiții: în general, maximum 10% din cheltuielile totale eligibile, cu evaluare independentă și fără sarcini sau litigii care afectează investiția. Diferența de preț, lucrările neprevăzute, clarificarea cadastrală și obținerea drepturilor asupra terenului de sub luciul de apă pot rămâne în sarcina beneficiarului.
3. Cofinanțarea și finanțarea-punte
O contribuție proprie de 40% sau 50% nu este doar o cifră din buget. Ea trebuie disponibilă la termenele proiectului. Banca analizează garanțiile, capitalurile proprii, fluxul de numerar și capacitatea firmei de a suporta întârzieri.
Autoritatea a clarificat că o societate cu capitaluri negative nu trece evaluarea tehnico-financiară. Clarificarea a fost necesară deoarece ghidul conținea o eroare de redactare. Episodul este minor ca dimensiune, dar relevant: solicitantul trebuie să urmărească nu doar textul ghidului, ci și corrigenda, întrebările și răspunsurile și metodologia de evaluare.
4. Capitalul de lucru biologic
Clădirea și echipamentele nu produc singure. Ferma trebuie să finanțeze materialul de populare, furajele, energia pentru pompare și oxigenare, tratamentele, personalul, analizele, mortalitățile, paza, mentenanța și ciclul dintre populare și vânzare.
Un proiect poate fi finalizat fizic și totuși să intre în dificultate înaintea primei producții comerciale.
5. Riscul indicatorilor
Punctajul pentru capacitatea nouă de producție se raportează la ajutorul public pe tonă/an asumată. O capacitate prognozată mai mare poate face proiectul să pară mai eficient și poate îmbunătăți punctajul. Dar aceeași țintă devine obligație de rezultat.
Autoritatea are o metodologie de diminuare a sprijinului pentru nerealizarea sau realizarea parțială a indicatorilor. De aceea, supraestimarea producției pentru a obține punctaj nu este optimizare; este transferarea unui risc în perioada de implementare și durabilitate.
6. Conformitatea după plată
Beneficiarul trebuie să mențină investiția și indicatorii, să țină evidențe contabile distincte, să asigure trasabilitatea cheltuielilor, să permită controale și să respecte condițiile de mediu, sanitar-veterinare, de achiziție și de publicitate. Costul administrativ continuă după ultima cerere de rambursare.
Un precedent care nu trebuie ignorat: interpretările diferite au ajuns să producă recuperări
Riscul de conformitate nu este ipotetic. Prin Legea nr. 197/2024 și procedura aprobată în ianuarie 2025, statul a reglementat anularea unor creanțe bugetare principale și accesorii stabilite beneficiarilor POPAM 2014–2020 pentru proiecte afectate de interpretări diferite ale prevederilor legale de către autoritățile cu atribuții de gestionare și control.
Măsura a protejat beneficiarii vizați, dar cauza care a făcut-o necesară este importantă pentru noul program. Un beneficiar poate aplica cu bună-credință o interpretare acceptată într-o etapă și poate întâlni o interpretare diferită la control.
Concluzia practică nu este că finanțarea trebuie evitată. Concluzia este că fiecare decizie sensibilă trebuie documentată: solicitări scrise, răspunsuri oficiale, justificarea încadrării cheltuielilor, trasabilitatea modificărilor și o arhivă completă a proiectului.
Cine are șanse reale la finanțare și la implementare
Un proiect competitiv nu este cel care cumpără cele mai multe echipamente, ci cel care leagă investiția de resursă, producție, piață și capacitate financiară.
Au un profil mai solid solicitanții care:
- au drepturi clare și suficient de lungi asupra terenului, apei și construcțiilor;
- intră în apel cu o documentație de autorizare matură;
- au capitaluri pozitive, cofinanțare demonstrabilă și rezervă de lichiditate;
- folosesc prognoze biologice și comerciale prudente;
- cunosc consumul de energie, apă, furaje și oxigen pe unitatea de producție;
- au o soluție pentru mortalitate, boli, prădători, secetă, inundație și pană de energie;
- pot demonstra cui, când și în ce formă îi vând producția;
- includ procesarea numai dacă aceasta este justificată economic, nu doar pentru a extinde bugetul;
- pot menține indicatorii după terminarea finanțării;
- au o echipă care înțelege simultan producția piscicolă, construcțiile, finanțarea și conformitatea.
Ar trebui să fie prudenți solicitanții care:
- nu au rezolvat regimul terenului sau al luciului de apă;
- mizează pe autorizarea ulterioară a unui amplasament incert;
- își maximizează artificial capacitatea de producție pentru punctaj;
- confundă valoarea eligibilă cu grantul;
- nu au bugetat capitalul de lucru până la prima vânzare;
- presupun că importurile mari garantează desfacerea oricărui produs local;
- depind de două locații sau de mai multe instituții fără un calendar realist al avizelor;
- consideră compensația de mediu un substitut pentru rentabilitatea fermei;
- nu pot suporta o întârziere, o corecție sau o creștere de cost.
Cum ar trebui evaluat PAP
Programul nu ar trebui judecat numai după numărul de apeluri, proiecte sau contracte și nici numai după procentul de absorbție.
La final ar trebui să putem răspunde la întrebări mai exigente:
- A crescut volumul de pește produs și vândut de fermele românești?
- Câte capacități noi funcționează efectiv după perioada de durabilitate?
- A crescut productivitatea pe hectar sau pe metru cub de apă fără degradarea mediului?
- S-a redus timpul necesar obținerii licențelor și autorizațiilor?
- Au fost clarificate drepturile asupra terenurilor și luciilor de apă?
- A crescut ponderea produselor cu valoare adăugată procesate în România?
- Sunt micii producători mai bine organizați și mai capabili să livreze constant?
- S-au îmbunătățit infrastructura de debarcare, prima vânzare și lanțul frigorific?
- S-a redus concentrarea pescuitului maritim pe o singură specie?
- Sunt datele suficient de bune pentru a măsura efectul economic și de mediu?
Fără aceste răspunsuri, programul poate avea cheltuieli conforme, dar rezultate sectoriale neclare.
Grantul poate accelera o afacere viabilă. Nu poate înlocui viabilitatea
PAP 2021–2027 pornește de la o nevoie publică evidentă: România produce puțin în raport cu piața sa, importă mult, are ferme cu infrastructură îmbătrânită și o flotă maritimă fragilă. Programul poate finanța modernizarea, diversificarea, eficiența energetică, procesarea, protecția mediului și dezvoltarea comunităților pescărești.
Dar finanțarea nu rezolvă automat regimul juridic al terenurilor, durata autorizării, accesul la credit, riscul climatic, lipsa forței de muncă, organizarea producătorilor sau relația cu marile rețele comerciale. Dacă aceste probleme rămân nerezolvate, există riscul repetării modelului din perioadele anterioare: bani mai mulți, proiecte eligibile, dar o producție care nu crește suficient și rezultate greu de demonstrat.
Pentru solicitant, întrebarea corectă nu este „Ce pot cumpăra prin proiect?”, ci „Ce volum pot produce și vinde profitabil, cu toate autorizațiile, riscurile și resursele necesare, după ce grantul s-a încheiat?”.
Un proiect bun trebuie să poată răspunde la această întrebare înainte de depunere. Programul ar trebui să poată răspunde la ea pentru întregul sector la finalul perioadei.
Situația programului, apelurilor și datelor sectoriale este actualizată la 3 septembrie 2026. Procentele de angajare și plată citate reprezintă fotografia oficială disponibilă în documentul bugetar din 2026, nu o estimare a stadiului exact din ziua publicării.
Pentru analiza eligibilității, structurarea investiției și pregătirea proiectelor PAP 2021–2027: Construim Proiecte – 0722 337 636 – office@construimproiecte.ro.
Articol publicat inițial pe LinkedIn.