Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM
IMM, Întreprinderi Mari
Nivel National
Contribuție proprie: minim 10 %
Lansare apel: In Consultare
Programul National INVESTALIM
Programul de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM este un program de finantare dedicat IMM, Micro si Întreprinderi mari, la nivel national.
Se poate obține un ajutor financiar nerambursabil astfel :
- Valoarea minimă nerambursabilă a unui proiect: 500.000 euro.
- Valoarea maximă nerambursabilă a unui proiect: între 24,75 milioane euro și 57,75 milioane euro, în funcție de regiune
Contribuție proprie:
- Minimum 30 % din costurile eligibile, din resurse proprii sau credite care nu fac obiectul altui ajutor public.
- Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției prin fabricarea unor produse noi.
Buget apel: 147,5 milioane euro.
Cheltuieli eligibile
✅Active corporale
- Construcţii de orice tip (clădiri, extinderi, modernizări, dotări ale unităților de procesare);
- Instalaţii tehnice, maşini, utilaje și echipamente noi (clasificate conform HG nr. 2.139/2004 – Catalogul mijloacelor fixe);
- Mijloace de transport specializate strict pentru activitatea eligibilă, precum:
- Autocisterne și cisterne.
- Autoizoterme (cu sau fără frig), pentru transport produse alimentare/materii prime.
✅Active necorporale
- Brevete, licenţe, patente, know-how, alte drepturi de proprietate intelectuală;
- Achiziționarea de tehnologii pentru implementarea proiectului;
- Inființarea unui site propriu pentru promovarea și comercializarea produselor;
- Cheltuieli pentru etichetare (crearea conceptului);
- Creare marcă înregistrată/brand sau indicație geografică.
obligații
✅Condiții generale
-
să fie înregistrate conform Legii nr. 31/1990;
-
să realizeze o investiție inițială în România, într-un sector eligibil;
-
să nu fie „întreprinderi în dificultate”;
-
să nu fie în insolvență, faliment, lichidare sau alte situații similare;
-
să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a altor ajutoare de stat, sau dacă există, acestea să fie achitate integral;
-
să nu fi efectuat relocări în ultimii 2 ani și să garanteze că nu vor face relocări timp de 2 ani după finalizarea investiției;
-
să nu aibă datorii fiscale restante;
-
să aibă sediul social în România.
✅Condiții suplimentare pentru întreprinderile existente:
-
rentabilitatea cifrei de afaceri să fie pozitivă în cel puțin unul dintre ultimii 3 ani;
-
capitalurile proprii să fie pozitive în ultimul exercițiu financiar încheiat.
✅Condiții suplimentare pentru întreprinderile nou-înființate:
-
capital social minim vărsat: 100.000 lei;
-
să nu aibă acționari care au deținut în ultimii 2 ani o altă firmă cu aceeași activitate pentru care se solicită finanțarea.
Etapa 1
Analiza proiectului- stabilirea eligibilității firmei și a proiectului;
- evaluarea șanselor de finanțare;
- propunerea unor soluții de sporire a șanselor de finanțare;
- stabilirea responsabilităților celor două părți.
Etapa 2
Întocmirea și implementarea proiectului- întocmirea planului de afaceri, a cererii de finanțare;
- transmiterea proiectului în vederea evaluării;
- asistență pentru semnarea contractului de finanțare;
- organizarea procedurilor de achiziție;
- întocmirea și depunerea cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile efectuate.