Analiză Construim Proiecte | 4 septembrie 2026

De la PHARE, ISPA și SAPARD la PNRR, Parchetul European și fraudele transfrontaliere

Frauda cu fonduri europene este unul dintre subiectele despre care se vorbește mult și se explică puțin. O anchetă devine, în spațiul public, aproape automat „fraudă dovedită”, o eroare administrativă este confundată cu o infracțiune, iar numărul dosarelor este transformat într-un clasament al corupției între state.

Această abordare produce concluzii spectaculoase, dar adesea greșite.

Rapoartele Comisiei Europene, ale Oficiului European de Luptă Antifraudă – OLAF, ale Parchetului European – EPPO, ale Curții de Conturi Europene și ale Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF arată o realitate mai complicată. Frauda nu este distribuită uniform. Ea diferă în funcție de program, domeniu, tipul beneficiarului, mecanismul de achiziție, nivelul de maturitate al investiției și capacitatea autorităților de a detecta și raporta neregulile.

În România, profilul dosarelor este dominat de fraudele legate de cheltuirea banilor europeni: proiecte regionale, investiții ale întreprinderilor, agricultură, ocupare, incluziune socială și proiectele PNRR aflate acum în verificare și închidere. În alte state, în special în economiile mari din vestul Uniunii, prejudiciile estimate sunt dominate de fraudele transfrontaliere de TVA și de fraudele vamale.

Aceasta nu înseamnă că într-o țară „se fură mai mult” decât în alta. Înseamnă că riscurile au structuri diferite și că o comparație serioasă trebuie să țină cont de volumul fondurilor, tipul economiei, capacitatea de detectare și momentul în care statul a intrat în sistemul Parchetului European.

Cinci noțiuni care nu înseamnă același lucru

Orice analiză trebuie să înceapă prin separarea unor termeni pe care discursul public îi amestecă frecvent.

Eroarea este o încălcare a unei reguli care afectează sau poate afecta legalitatea unei cheltuieli. Curtea de Conturi Europeană subliniază constant că eroarea nu este sinonimă cu frauda. Cele mai multe erori identificate de auditori nu conțin indicii de inducere intenționată în eroare.

Neregula este o încălcare a dreptului european sau național care produce ori poate produce un prejudiciu bugetului Uniunii. Poate rezulta din neglijență, interpretarea greșită a unei reguli, o procedură de achiziție defectuoasă sau o cheltuială neeligibilă, fără să existe intenție penală.

Suspiciunea de fraudă apare atunci când indiciile justifică declanșarea unor proceduri administrative sau judiciare pentru a se stabili dacă abaterea a fost intenționată.

Frauda constatată presupune o hotărâre penală definitivă. Între suspiciune și condamnare pot exista clasări, achitări, recalificări juridice sau recuperări administrative.

Prejudiciul estimat din statisticile EPPO reprezintă valoarea evaluată în cauzele aflate în lucru. Nu este automat prejudiciu definitiv stabilit de instanță și nici suma care va putea fi recuperată.

Aceste diferențe sunt decisive. La nivelul Uniunii, în 2025 au fost raportate 13.010 nereguli, cu o valoare financiară de aproximativ 2,1 miliarde de euro. Dintre acestea, 986 au fost clasificate drept frauduloase, cu o valoare de 274,3 milioane de euro. Restul de 12.024 au fost nereguli raportate ca nefrauduloase. Cu alte cuvinte, existența unei corecții sau a unei cheltuieli neeligibile nu dovedește, prin ea însăși, existența unei infracțiuni.

România se confruntă cu riscul de fraudă încă din perioada de preaderare

Relația României cu mecanismele europene antifraudă nu a început odată cu PNRR și nici măcar la aderarea din 2007.

În perioada de preaderare, programele PHARE, ISPA și SAPARD au adus nu doar investiții, ci și obligația de a crea sisteme de gestiune, control și cooperare cu OLAF. Primele structuri naționale dedicate coordonării luptei antifraudă au apărut în 2002. Actualul DLAF a fost configurat prin Ordonanța de urgență nr. 49/2005, iar din 2011 funcționează cu personalitate juridică în aparatul de lucru al Guvernului.

După aderare, responsabilitatea s-a extins la fondurile structurale și de coeziune, agricultură și pescuit. În 2011 a fost adoptată actuala bază legală de organizare a DLAF. În 2017, România a participat la cooperarea consolidată pentru înființarea Parchetului European, iar EPPO și-a început activitatea operațională la 1 iunie 2021.

Schimbarea este importantă. OLAF și DLAF desfășoară investigații și controale administrative și pot formula recomandări ori sesizări. EPPO investighează și urmărește penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, prin procurori europeni delegați și în fața instanțelor naționale. Curtea de Conturi Europeană auditează legalitatea, regularitatea și performanța cheltuielilor, dar nu pronunță condamnări penale.

Aceste instituții fac parte din același sistem de protecție a bugetului european, însă cifrele lor nu pot fi adunate mecanic. Un caz poate apărea succesiv sau simultan în activitatea mai multor instituții, iar fiecare raport măsoară altceva.

Ce arată datele recente despre România

La 31 decembrie 2025, Parchetul European avea în România 535 de investigații active, cu un prejudiciu total estimat la 6,05 miliarde de euro.

Structura lor este mai relevantă decât totalul:

499 erau cauze privind fraude legate de cheltuieli, cu un prejudiciu estimat la 5,03 miliarde de euro;
28 priveau fraude privind veniturile Uniunii, în principal TVA și vamă, cu un prejudiciu estimat la 753,13 milioane de euro;
8 erau încadrate la alte fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii, cu un prejudiciu estimat la 271,5 milioane de euro.

Prin urmare, aproximativ 93% dintre investigațiile active din România priveau cheltuirea fondurilor. Ca valoare estimată, fraudele de cheltuieli reprezentau aproximativ 83% din total. Acesta este profilul distinct al României în comparația europeană.

În portofoliul EPPO din România, cele mai multe cauze active legate de programe de finanțare erau în:

dezvoltare regională și urbană – 186 de cauze;
agricultură și dezvoltare rurală – 101;
ocupare și incluziune socială – 95;
Mecanismul de redresare și reziliență – 34;
pescuit și acvacultură – 20.

Alte 93 de cauze erau încadrate în alte programe sau se aflau încă în etapa stabilirii exacte a sursei de finanțare. Categoriile statistice ale unui dosar se pot suprapune atunci când sunt cercetate mai multe infracțiuni.

Tot în 2025, fișa de țară EPPO consemnează 18 hotărâri definitive, 18 condamnări și 20 de persoane condamnate în cauzele instituției din România. Aceasta este zona în care putem vorbi despre fraude dovedite, nu doar despre suspiciuni.

Datele DLAF confirmă presiunea mare asupra sistemului, dar dintr-o perspectivă administrativă. În 2023, DLAF a finalizat 173 de acțiuni de control și a identificat indicii de fraudă în 49. În 2024, a lucrat la 269 de acțiuni de control, a finalizat 142 și a constatat indicii de fraudă în 58; în 75 de cazuri suspiciunile nu s-au confirmat, iar alte 9 au fost închise deoarece EPPO sau DNA deschiseseră deja dosare penale. În 2025, DLAF a încheiat 134 de cazuri și a identificat posibile fraude care afectau interesele financiare ale Uniunii în 50 dintre ele, în timp ce în 79 nu a constatat încălcări.

Faptul că o parte importantă a sesizărilor nu se confirmă nu arată inutilitatea controlului. Dimpotrivă, arată de ce suspiciunea trebuie verificată înainte de a deveni acuzație publică.

Există și o problemă a duratei. Anexa statistică a Raportului PIF 2025 urmărește suspiciunile raportate inițial în perioada 2014–2018. Pentru România, în politica agricolă comună, 35% dintre cazurile urmărite erau clasificate drept fraude constatate, 4% fuseseră respinse, iar 60% erau încă pendinte. În coeziune și pescuit, 4% erau fraude constatate, 37% fuseseră respinse și 59% rămâneau pendinte. Nu este un clasament al vinovăției, ci imaginea unui sistem în care stabilirea faptelor poate dura ani.

Unde apare riscul: domeniile cele mai expuse

1. Dezvoltare regională, investiții pentru întreprinderi și infrastructură

Aceasta este cea mai mare categorie de cauze active în România și unul dintre principalele domenii de risc la nivel european.

Problemele apar în special atunci când eligibilitatea firmei sau a investiției este construită artificial, achizițiile sunt orientate către furnizori controlați ori apropiați, echipamentele sunt supraevaluate, bunurile sunt vechi dar declarate noi, lucrările sunt doar parțial executate sau proiectul nu funcționează în scopul pentru care a fost finanțat.

Raportul PIF 2025 atrage atenția, pentru actuala perioadă de coeziune, asupra proiectelor de digitalizare a IMM-urilor, eficiență energetică, cercetare și inovare. Valori importante ale neregulilor au apărut și în proiectele pentru dezvoltarea ori internaționalizarea IMM-urilor și în infrastructura de alimentare cu apă.

Riscul nu se află numai la beneficiarul public sau privat. El poate fi distribuit într-un lanț format din beneficiar, consultant, proiectant, furnizor, constructor, evaluator și persoane care controlează informal societăți aparent independente.

Un exemplu este dosarul anunțat de EPPO în aprilie 2025, în care 12 inculpați – șase persoane și șase societăți – au fost trimiși în judecată în România pentru o presupusă fraudă de 9,5 milioane de euro privind proiecte IT. Trimiterea în judecată nu echivalează cu o condamnare; vinovăția trebuie stabilită de instanță.

2. Agricultura și dezvoltarea rurală

Agricultura rămâne un domeniu cu multe cazuri, atât în România, cât și în alte state cu suprafețe agricole și programe rurale importante.

Tipologiile recurente sunt declararea unor suprafețe care nu sunt utilizate în realitate, documente false privind dreptul de folosință, animale sau culturi inexistente, condiții artificiale create pentru accesarea schemei, investiții rurale care nu sunt menținute și relații ascunse între solicitant și furnizor.

Comisia arată că, în dezvoltarea rurală, mai mult de jumătate dintre neregulile frauduloase au privit documentele justificative sau cererile de finanțare. În 2025, sectoarele vitivinicol și apicol au fost vizibile în raportările europene.

Într-o cauză anunțată în 2024, EPPO a investigat în România un funcționar public suspectat că ar fi folosit documente falsificate pentru subvenții agricole aferente unor suprafețe cuprinse între 270 și 427 de hectare, în perioada 2013–2020. Prejudiciul estimat era de aproximativ 561.000 de euro. Și aici se aplică prezumția de nevinovăție.

3. Ocupare, formare profesională și incluziune socială

Proiectele „soft” sunt uneori percepute ca fiind mai puțin riscante decât lucrările sau achizițiile de echipamente. În realitate, ele sunt dificil de verificat tocmai pentru că rezultatul este mai puțin tangibil.

Riscurile includ participanți fictivi sau dublați, foi de prezență neconforme, servicii de formare livrate parțial, grupuri-țintă care nu îndeplinesc condițiile, salarii și ore declarate fără suport real, subcontractări în lanț și indicatori raportați formal, fără rezultat durabil pentru persoanele sprijinite.

Cele 95 de cauze active din România asociate ocupării și incluziunii sociale arată că domeniul nu este marginal. Pentru autorități, verificarea existenței documentelor nu mai este suficientă; trebuie verificat dacă persoana, serviciul și rezultatul există în realitate.

4. Pescuitul și acvacultura

Deși bugetul este mai mic decât în agricultură sau coeziune, România avea 20 de cauze active EPPO legate de pescuit și acvacultură la sfârșitul anului 2025.

Vulnerabilitățile sunt asemănătoare investițiilor productive: active supraevaluate, capacități declarate dar neutilizate, condiții de eligibilitate create formal, achiziții între entități afiliate, proiecte care nu sunt menținute și diferențe între situația din documente și cea din teren. Complexitatea tehnică a instalațiilor și dificultatea de a verifica producția reală pot amplifica riscul.

5. PNRR și presiunea cheltuirii rapide

PNRR a adăugat un tip nou de expunere. Mecanismul este bazat pe jaloane și ținte, dar proiectele finanțate în interiorul său generează achiziții, contracte și active supuse acelorași riscuri clasice.

La sfârșitul anului 2025, EPPO avea 512 investigații active legate de Mecanismul de redresare și reziliență în Uniune, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 5 miliarde de euro. România apărea cu 34 de cauze active asociate acestui mecanism.

La data publicării acestei analize, PNRR se află în etapa de închidere. Termenul european pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor a fost 31 august 2026, iar Comisia Europeană poate efectua plățile finale până la 31 decembrie 2026. Prin urmare, PNRR nu mai trebuie privit ca o sursă de apeluri noi. Tema fraudei rămâne însă actuală: verificarea rezultatelor, autorizarea plăților finale, monitorizarea proiectelor, recuperarea sumelor și investigațiile administrative sau penale continuă și după închiderea perioadei de implementare.

Riscurile specifice sunt dubla finanțare, declararea formală a unui jalon fără realizarea completă a rezultatului, conflictele de interese, procedurile accelerate, documentele create retroactiv și fragmentarea proiectelor. Calendarul strâns nu creează frauda, dar reduce timpul disponibil pentru proiectare, concurență reală, verificare și corectarea erorilor.

6. Achizițiile publice, conflictul de interese și corupția

Achizițiile publice traversează aproape toate domeniile. Totuși, o abatere de achiziții nu este automat fraudă. Raportul PIF arată că încălcările regulilor de achiziție sunt frecvente între neregulile nefrauduloase, dar numai o parte mică generează suspiciuni de fraudă.

Pragul penal este depășit atunci când apar indicii de intenție: caiete de sarcini scrise pentru un anumit ofertant, oferte de curtoazie, documente falsificate, scurgeri de informații, înțelegeri între participanți, subcontractori ascunși, prețuri manipulate sau legături nedeclarate între beneficiar și furnizor.

La nivelul Uniunii, între 2021 și 2025 au fost raportate 562 de nereguli privind conflicte de interese, cu o valoare de 240 de milioane de euro. Dintre acestea, 157 au fost raportate ca frauduloase, cu o valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. Peste 80% dintre cazuri și valori au fost în politica de coeziune, iar aproape 90% au apărut în etapa de implementare, în relația dintre beneficiar și contractant ori subcontractant.

Un caz românesc trimis în judecată de EPPO în 2023 privea o pensiune agroturistică și o procedură despre care procurorii susțin că ar fi fost aranjată printr-un intermediar pentru a ascunde conflictul de interese. Valoarea finanțării era de aproximativ 182.000 de euro. Acuzațiile urmează să fie stabilite definitiv de instanță.

7. Fraudele de TVA, vamă și rețelele de firme

Această categorie este esențială pentru înțelegerea comparației europene. Fondurile europene nu înseamnă numai cheltuieli. Bugetul Uniunii are și venituri proprii, iar fraudele grave de TVA transfrontalier și fraudele vamale intră în competența EPPO.

La nivel european, acestea produc cele mai mari prejudicii estimate. Din cele 67,27 miliarde de euro asociate investigațiilor EPPO active la sfârșitul anului 2025, 45,01 miliarde proveneau din fraude de TVA și vamă – peste 67% din total. Cele 648 de cauze active de TVA reprezentau aproximativ 18% din numărul investigațiilor, dar aproape 65% din prejudiciul estimat.

Mecanismele folosesc firme-fantomă, administratori interpuși, facturi pentru operațiuni inexistente, circuite comerciale în mai multe state, rambursări necuvenite și spălarea banilor. Inteligența artificială reduce costul producerii unor identități și documente false, iar structurile corporative pot fi refăcute mai repede decât pot fi urmărite prin controale convenționale.

România în comparație cu alte state membre

Comparația trebuie făcută cu prudență. Un stat cu mai multe investigații poate avea un volum mai mare de fonduri, o economie mai mare, o detectare mai bună sau autorități care raportează mai activ. În plus, Polonia a devenit participantă la EPPO abia în 2024, ceea ce face ca portofoliul său să fie mai puțin matur decât al statelor participante din 2021.

Cu aceste limite, datele de la sfârșitul anului 2025 arată câteva diferențe clare.

Italia avea 991 de investigații active și un prejudiciu estimat la 28,71 miliarde de euro. Numărul cauzelor de cheltuieli era ridicat – 637 –, iar PNRR apărea în 331 de cauze. Totuși, 25,83 miliarde de euro din prejudiciul estimat proveneau din fraude privind veniturile. Italia combină, așadar, o expunere mare la programele de investiții cu rețele majore de TVA și vamă.

România avea 535 de investigații active și 6,05 miliarde de euro prejudiciu estimat. Spre deosebire de Italia, Germania sau Franța, portofoliul românesc era dominat categoric de fraudele de cheltuieli: 499 de cauze și 5,03 miliarde de euro.

Germania avea 361 de investigații active și un prejudiciu estimat la 5,77 miliarde de euro. Doar 36 de cauze priveau cheltuieli, cu 76,4 milioane de euro, în timp ce fraudele privind veniturile reprezentau 4,52 miliarde de euro. Totalul este apropiat de cel al României, dar natura riscului este radical diferită.

Franța avea 121 de investigații active și 5,94 miliarde de euro prejudiciu estimat. Din acesta, 5,69 miliarde proveneau din fraude privind veniturile, iar numai 247,15 milioane din cauze de cheltuieli. Din nou, o valoare totală asemănătoare României ascunde un profil opus.

Bulgaria avea 267 de investigații active și un prejudiciu estimat la 1,7 miliarde de euro. Ca structură, seamănă mai mult cu România: 244 de cauze și 1,13 miliarde de euro priveau cheltuielile. Agricultura și dezvoltarea regională erau principalele domenii.

Grecia avea 175 de investigații active și un prejudiciu estimat la 2,68 miliarde de euro. Cele două componente erau aproape echilibrate valoric: 1,34 miliarde de euro la cheltuieli și 1,33 miliarde la venituri. Agricultura reprezenta cea mai mare categorie de programe în investigațiile de cheltuieli.

Spania avea 97 de investigații active și un prejudiciu estimat la 796,2 milioane de euro, împărțit relativ echilibrat între cheltuieli și venituri.

Polonia avea 92 de investigații active și un prejudiciu estimat la 2,91 miliarde de euro. Cifra trebuie citită în contextul aderării recente la EPPO și al faptului că dosarele mari pot modifica rapid totalurile unui portofoliu încă redus.

Concluzia corectă nu este că România ar ocupa un anumit loc într-un clasament european al fraudei. Concluzia este că România are una dintre cele mai puternice concentrări pe fraude privind cheltuielile, în special coeziune, investiții pentru întreprinderi, agricultură și programe sociale. În Germania și Franța, iar valoric și în Italia, principala amenințare este reprezentată de fraudele de TVA și vamă.

Cum se fraudează: tipologiile care reapar în programe diferite

Dincolo de denumirea programului, majoritatea cazurilor pot fi grupate în câteva mecanisme recurente.

Eligibilitatea falsă sau creată artificial. Solicitantul nu îndeplinește condițiile, dar folosește documente false, divizează o întreprindere, mută formal sediul, ascunde firme afiliate sau creează o aparență de independență.

Documentele și declarațiile nereale. Facturi, oferte, contracte, situații de lucrări, foi de prezență, drepturi de folosință, CV-uri, pontaje sau dovezi de plată nu corespund realității.

Achiziția controlată. Furnizorul este ales înaintea procedurii, concurența este simulată, specificațiile sunt restrictive, iar ofertele provin de la societăți aflate sub control comun.

Costurile umflate și livrările parțiale. Prețul depășește artificial valoarea de piață, o parte din bani se întoarce la beneficiar, activele sunt inferioare celor declarate sau proiectul este executat numai în documente.

Conflictul de interese și corupția. Decidentul public sau privat are o legătură ascunsă cu ofertantul, primește un folos ori influențează evaluarea, contractarea sau plata.

Dubla finanțare. Aceeași cheltuială, același activ sau același rezultat este solicitat din două programe, inclusiv prin entități juridice diferite ori prin combinația dintre PNRR și fondurile de coeziune.

Nerespectarea deliberată a scopului proiectului. Investiția este vândută, închiriată, mutată sau abandonată; locurile de muncă și activitatea sunt menținute doar formal; rezultatul nu mai există după control.

Rețelele de firme și spălarea banilor. Societăți-fantomă, administratori interpuși și tranzacții fără substanță economică ascund beneficiarul real și transformă finanțarea ori rambursarea fiscală în bani aparent legitimi.

Aceste mecanisme se pot combina. Un singur dosar poate conține fraudă cu fonduri, fals, conflict de interese, corupție, constituirea unui grup infracțional și spălare de bani. De aceea, în statisticile EPPO, suma categoriilor de infracțiuni poate depăși numărul cauzelor.

De ce statisticile oficiale arată numai o parte a fenomenului

Frauda este, prin definiție, ascunsă. Statisticile măsoară ceea ce a fost detectat, raportat și încadrat, nu totalitatea faptelor comise.

Curtea de Conturi Europeană a arătat încă din raportul special din 2019 că ratele fraudei detectate diferă puternic între state și nu pot fi tratate ca măsură directă a fraudei reale. Un nivel mic poate însemna puțină fraudă, dar poate însemna și controale slabe, raportare incompletă ori reticența de a sesiza organele penale.

Există și decalaje de timp. În analiza Curții, suspiciunea apărea, în medie, la aproximativ doi ani după producerea neregulii, iar prima evaluare și raportare mai necesitau aproximativ un an. Investigația, judecata și recuperarea pot prelungi procesul cu mai mulți ani.

Comisia Europeană avertizează că datele statelor membre, ale OLAF și ale EPPO nu sunt complet comparabile. Statele nu au aceleași obligații de raportare în sistemul IMS pentru TVA și PNRR, iar EPPO își construiește statisticile pe investigații penale, nu pe nereguli administrative.

În plus, recuperarea banilor trebuie citită cu atenție. Pentru recomandările OLAF din perioada 2016–2025 al căror proces de urmărire fusese finalizat, autoritățile raportau rate de recuperare de aproximativ 96%, atât pentru venituri, cât și pentru cheltuieli. Procentul nu se aplică însă tuturor recomandărilor deschise și nu înseamnă că 96% din toate prejudiciile estimate de toate instituțiile au fost recuperate.

Ce nu funcționează încă suficient de bine

Curtea de Conturi Europeană a constatat în 2019 că autoritățile de management își îmbunătățiseră evaluarea riscurilor și măsurile preventive, dar foloseau insuficient detectarea proactivă și analiza datelor. Raportarea suspiciunilor și transmiterea lor către parchete rămâneau neuniforme.

În 2026, Curtea a revenit asupra strategiei antifraudă a Comisiei. Concluzia a fost că strategia este cuprinzătoare, dar unele acțiuni nu sunt suficient de ambițioase, evaluarea riscurilor nu utilizează sistematic toate datele și expertiza disponibile, iar inteligența artificială nu este încă tratată adecvat. Calitatea și caracterul complet al datelor din sistemele de raportare continuă să limiteze analiza.

Mai există patru vulnerabilități practice.

Prima este dependența de document. Un dosar perfect pe hârtie poate ascunde o investiție inexistentă. Controlul trebuie să compare documentul cu realitatea economică, beneficiarul real, fluxurile bancare, capacitatea furnizorului și utilizarea activului.

A doua este fragmentarea informației. Autoritățile fiscale, registrele comerțului, autoritățile de management, agențiile de plăți, achizițiile publice și organele penale dețin părți diferite ale aceleiași imagini.

A treia este detectarea tardivă. Analiza de risc este încă folosită marginal pentru descoperirea fraudei. Sesizările persoanelor și ale societății civile rămân importante, ceea ce arată că sistemele automate nu identifică singure suficiente cazuri.

A patra este confuzia dintre protejarea bugetului UE și recuperarea efectivă. Retragerea unei cheltuieli din declarația către Comisie poate proteja bugetul european, dar pierderea poate rămâne în bugetul național dacă suma nu este recuperată de la beneficiar sau de la persoanele responsabile.

Ce ar trebui să înțeleagă beneficiarii, consultanții și autoritățile

Prevenirea fraudei nu înseamnă numai evitarea falsului evident. Înseamnă construirea proiectului astfel încât decizia să poată fi explicată și probată după câțiva ani, când persoanele, piața și contextul se pot fi schimbat.

Pentru beneficiari, câteva reguli sunt esențiale:

beneficiarul real, întreprinderile partenere și legăturile cu furnizorii trebuie declarate complet;
ofertele trebuie să provină din concurență reală, nu din societăți controlate direct sau indirect de aceleași persoane;
prețul trebuie justificat prin piață, iar specificațiile prin nevoia proiectului;
activul, serviciul, participantul și rezultatul trebuie să existe nu numai în documente, ci și în realitate;
orice modificare a proiectului trebuie aprobată și documentată înainte de a produce consecințe;
obligațiile de durabilitate, menținere a investiției și a locurilor de muncă continuă după ultima plată;
cheltuiala trebuie verificată pentru a exclude dubla finanțare;
documentele, corespondența, deciziile, justificările și traseul plăților trebuie păstrate într-o formă care permite reconstituirea proiectului.

Consultantul nu poate garanta eligibilitatea prin formulări ingenioase și nu ar trebui să transforme o situație economică neeligibilă într-una aparent eligibilă. Autoritatea nu ar trebui să considere că existența unei semnături sau a trei oferte închide analiza. Iar furnizorul nu este în afara riscului penal doar pentru că nu a semnat contractul de finanțare.

Frauda se produce rar printr-un singur document. De regulă, ea apare printr-o succesiune de decizii care, privite separat, pot părea plauzibile, dar care împreună arată că proiectul, achiziția sau rezultatul au fost construite pentru a transfera nejustificat bani publici.

Miza nu este numai recuperarea banilor

La sfârșitul anului 2025, EPPO avea în toate statele participante 3.602 investigații active, cu un prejudiciu estimat de peste 67,27 miliarde de euro. Aproximativ 27% dintre cauze aveau dimensiune transfrontalieră. Instituția investiga 529 de cauze în care apărea participarea la organizații criminale și 169 de cauze care includeau corupția.

Aceste cifre arată că frauda împotriva bugetului european nu mai poate fi tratată exclusiv ca o colecție de documente greșite depuse de beneficiari izolați. O parte a fenomenului este organizată, mobilă și transfrontalieră. Folosește diferențele dintre legislații, viteza circuitelor comerciale, firmele fără activitate reală și întârzierile schimbului de date.

Pentru România, concluzia principală este însă și mai concretă. Problemele nu sunt concentrate numai la frontiera vamală sau în marile scheme internaționale de TVA. Ele se află chiar în nucleul politicilor de dezvoltare: investițiile pentru întreprinderi, infrastructura locală, agricultura, proiectele sociale, pescuitul și PNRR.

Frauda produce o pierdere mai mare decât suma din dosar. Un proiect fictiv ocupă locul unuia care ar fi putut funcționa. Un echipament supraevaluat reduce numărul investițiilor care pot fi finanțate. O achiziție aranjată exclude întreprinderile corecte. Un curs fictiv lasă persoana vulnerabilă fără competențe. Iar fiecare caz important amplifică neîncrederea față de beneficiarii care implementează legal.

De aceea, performanța sistemului antifraudă nu ar trebui evaluată numai prin numărul controalelor, sesizărilor sau dosarelor deschise. Contează cât de devreme este oprită plata, cât de repede este protejat bugetul, ce sumă este recuperată, câte condamnări definitive sunt pronunțate și dacă vulnerabilitatea care a permis frauda este eliminată din programul următor.

Fondurile europene sunt bani publici investiți într-o promisiune de dezvoltare. Protejarea lor nu este o formalitate administrativă și nici o temă rezervată parchetelor. Este condiția prin care proiectele corecte primesc spațiu, concurența rămâne reală, iar rezultatele ajung la comunitățile pentru care au fost finanțate.

Pentru analiza eligibilității, evaluarea riscurilor și pregătirea ori implementarea corectă a proiectelor cu finanțare europeană, ne puteți contacta la Construim Proiecte – 0722 337 636 – office@construimproiecte.ro.

Situația datelor și a rapoartelor este actualizată la 4 septembrie 2026. Persoanele vizate în investigațiile sau trimiterile în judecată menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Surse principale

Articol publicat inițial pe LinkedIn.

Frauda cu fonduri europene: unde apare, cum se măsoară și ce spune cazul României