O analiză despre competență verificabilă, răspundere profesională, codurile COR și CAEN și riscul de a transforma profesionalizarea într-un nou monopol birocratic
Informațiile și sursele din această analiză au fost verificate la 24 august 2026.
Consultantul în fonduri europene nu semnează doar o cerere de finanțare. El poate influența alegerea unei investiții, construcția bugetului, justificarea eligibilității, achizițiile, cererile de rambursare, raportarea indicatorilor și, uneori, întregul traseu al unui proiect finanțat din bani publici.
O recomandare greșită poate produce mai mult decât pierderea unui apel. Poate conduce la cheltuieli neeligibile, corecții financiare, rezilierea contractului, restituirea finanțării sau blocarea unei investiții începute. În cazurile grave, documentele false ori conflictele de interese pot transforma un proiect într-un dosar penal.
Cu toate acestea, piața funcționează în prezent fără un drept exclusiv de practică, fără un registru profesional național care să certifice competența și fără un mecanism unitar prin care beneficiarul să verifice experiența, specializarea, sancțiunile sau asigurarea de răspundere a consultantului.
De aici apare întrebarea legitimă: ar trebui România să înființeze un corp profesional al consultanților în fonduri europene, după modelul CECCAR, ANEVAR sau al altor profesii reglementate?
Poate fi protejat beneficiarul fără închiderea imediată a pieței? Ar funcționa un registru voluntar acolo unde serviciul este plătit din bani publici? Întrebarea nu poate primi un răspuns onest printr-un simplu „da” sau „nu”. O analiză serioasă trebuie să distingă între profesionalizare, certificare, autorizare și rezervarea legală a profesiei și să cântărească, în egală măsură, protecția beneficiarului, răspunderea profesională, concurența și libertatea de prestare a serviciilor.
Ce există deja în România și ce lipsește în realitate
Discuția trebuie să pornească de la o corecție importantă: România nu este complet lipsită de o ocupație specifică.
În Clasificarea ocupațiilor din România există codul COR 242213 – expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene. Acesta apare în nomenclatorul oficial COR, iar baza de date a Autorității Naționale pentru Calificări îl regăsește între ocupațiile asociate unor programe universitare și unor competențe precum identificarea surselor de finanțare, stabilirea ideilor de proiect și cunoașterea procedurilor de evaluare. Exemplu în Registrul Național al Calificărilor.
Mai există coduri generale utilizate în echipele de proiect, între care 242101 – manager proiect și 242116 – expert achiziții publice. Responsabilul financiar, expertul juridic, specialistul în comunicare ori expertul tehnic sunt încadrați, de regulă, în ocupațiile corespunzătoare profesiei lor de bază.
Problema nu este, așadar, absența totală a unui cod COR. Problema este că:
- ocupația 242213 se referă expres la fonduri structurale și de coeziune, o formulare mai îngustă decât realitatea actuală, care include PNRR, programe europene gestionate direct, fonduri agricole și de pescuit, ajutor de stat, programe naționale și alte finanțări nerambursabile;
- codul privește în principal accesarea, nu întregul ciclu de implementare, monitorizare și închidere;
- absolvirea unui curs sau existența unei diplome nu creează, prin ea însăși, un drept exclusiv de practică și nu demonstrează experiența reală;
- nu există un registru național în care beneficiarul să poată verifica specializarea, proiectele asumate, formarea continuă, asigurarea profesională și eventualele sancțiuni;
- nu există un mecanism disciplinar comun întregii piețe.
Situația este recunoscută chiar de o instituție care oferă publicului o listă de consultanți. AFIR precizează explicit că lista sa este orientativă și neexhaustivă, că nu a realizat o selecție sau o ierarhizare și că firmele prezentate nu sunt acreditate de AFIR ori de o altă instituție publică națională sau europeană. Mai mult, agenția arată că orice societate, instituție sau persoană poate întocmi proiecte, indiferent dacă apare sau nu în listă.
Aceasta este diferența dintre o bază de contact și un registru profesional.
De ce simpla existență a unui curs autorizat nu rezolvă problema
În limbajul curent se confundă frecvent patru noțiuni: instruirea, certificarea, autorizarea și acreditarea.
Un furnizor de formare organizează un curs și poate elibera un certificat în condițiile legislației aplicabile. Un organism de certificare evaluează dacă o persoană îndeplinește o schemă de competențe. O autoritate sau un corp profesional poate acorda, dacă legea îi conferă acest drept, autorizarea de a practica. Acreditarea privește, în sensul standardelor de evaluare a conformității, competența organismului care certifică, nu „acreditarea” directă a fiecărui consultant.
ISO/IEC 17024:2026 este standardul internațional pentru organismele care certifică persoane. Rolul lui este să ofere încredere că evaluarea competenței se face consecvent, imparțial și pe baza unei scheme clare. În România, RENAR include organismele de certificare a persoanelor între domeniile sale de acreditare.
Prin urmare, un sistem serios nu ar trebui să se limiteze la formula „a urmat un curs și a primit o diplomă”. Ar trebui să verifice cel puțin:
- cunoștințele actuale privind programele, eligibilitatea, ajutorul de stat, achizițiile și regulile financiare;
- capacitatea de a analiza un caz real și de a documenta decizia profesională;
- experiența efectivă, confirmată prin proiecte și referințe verificabile;
- conduita etică, independența și conflictele de interese;
- actualizarea periodică a competenței;
- menținerea dreptului de utilizare a titlului prin recertificare.
Un certificat fără evaluare reală poate crea o aparență de siguranță mai periculoasă decât lipsa certificatului.
Cazurile de fraudă arată vulnerabilitatea, dar nu justifică judecarea întregii profesii
Profesionalizarea nu trebuie argumentată prin insinuări generale la adresa consultanților. Majoritatea își desfășoară activitatea corect, iar erorile, neglijența și frauda sunt lucruri diferite. Totuși, cazurile oficiale demonstrează că riscul nu este teoretic.
Într-o cauză soluționată definitiv în 2021, Curtea de Apel București a condamnat o consultantă, care era și administrator de fapt al unei firme, pentru instigare la fals și folosirea unor documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au condus la obținerea pe nedrept de fonduri europene. Instanța i-a interzis timp de patru ani activitatea de consultant ori administrator în domeniul finanțărilor publice. Societatea a primit o amendă penală de 176.000 de lei, suspendarea timp de trei ani a activităților legate de accesarea finanțărilor publice și a participării la achiziții publice, iar suma de 486.275 de lei a fost confiscată. Hotărârea și caracterul ei definitiv sunt prezentate în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
În mai 2026, Parchetul European a anunțat o anchetă privind 237 de proiecte agricole. Potrivit EPPO, un consultant autorizat ar fi depus documente false sau inexacte în proiecte care solicitau aproximativ 5,7 milioane de euro, prejudiciul estimat pentru bugetul Uniunii fiind de aproximativ 3,5 milioane de euro. Consultantul a fost arestat, iar alte persoane sunt cercetate inclusiv pentru presupuse comisioane de 10–15% din valoarea proiectelor. Este o investigație în curs, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție. Comunicarea oficială EPPO.
Într-un alt dosar anunțat de EPPO în aprilie 2026, patru persoane au fost trimise în judecată pentru o presupusă fraudă privind fondurile destinate tinerilor fermieri. Două persoane care ofereau consultanță ar fi emis certificate profesionale false pentru îndeplinirea condițiilor de finanțare și au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției, înaintate instanței. Pentru inculpații principali se aplică prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri. Comunicatul EPPO din 24 aprilie 2026.
Aceste cazuri nu demonstrează că o diplomă sau apartenența la un corp profesional ar elimina frauda. Un profesionist certificat poate încălca intenționat legea. Ele arată însă utilitatea unor instrumente care astăzi lipsesc: verificarea istoricului, obligații de conduită, trasabilitatea persoanei care își asumă documentația, suspendarea rapidă a dreptului de utilizare a titlului și un registru în care sancțiunea să fie vizibilă.
Corpul profesional nu poate înlocui autoritatea de management, auditorul, ANI, DNA, EPPO sau instanța. Poate interveni însă înainte ca abaterea să devină prejudiciu penal și poate sancționa conduita profesională chiar atunci când fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni.
Ce ar aduce un corp profesional autentic
Modelul CECCAR este relevant nu pentru a copia mecanic o instituție, ci pentru a înțelege diferența dintre un curs și o profesie organizată. Potrivit OG nr. 65/1994, accesul la profesia de expert contabil presupune examen de admitere, stagiu și examen de aptitudini. Cadrul legal al ANEVAR adaugă un tablou public, categorii de membri, formare inițială și continuă, reguli etice și disciplinare.
Aplicat consultanței în fonduri nerambursabile, un corp profesional credibil ar trebui să asigure:
- Acces pe bază de competență, nu numai pe baza unei diplome. Examenul ar trebui să includă studii de caz și analiza unei documentații, nu doar întrebări teoretice.
- Experiență practică supravegheată. Un stagiu sau un portofoliu verificat ar împiedica trecerea directă de la un curs scurt la asumarea unor proiecte complexe.
- Un registru public al persoanelor și firmelor. Beneficiarul ar trebui să poată vedea statutul, specializările, perioada de valabilitate a certificării, asigurarea profesională și sancțiunile active.
- Specializări reale. Consultanța pentru agricultură, infrastructură publică, cercetare-inovare, ajutor de stat sau programe gestionate direct de Comisia Europeană nu este aceeași meserie în toate detaliile ei.
- Formare profesională continuă și recertificare. Ghidurile, regulamentele și practicile de audit se schimbă prea repede pentru ca o calificare obținută o singură dată să rămână suficientă.
- Cod de conduită. Acesta ar trebui să reglementeze conflictele de interese, confidențialitatea, folosirea subcontractanților, declarațiile privind experiența, publicitatea, clauzele de succes, protecția datelor și interdicția de a promite un rezultat aflat în decizia autorității.
- Răspundere profesională. Contractul, documentarea recomandărilor și o asigurare adecvată trebuie să ofere beneficiarului o cale reală de reparare a prejudiciului produs prin culpă profesională.
- Procedură independentă de reclamații și disciplină. Evaluarea sesizărilor nu trebuie controlată de cei care vând cursurile sau de un grup comercial interesat să își protejeze membrii.
- Separarea funcțiilor. Organizația care formează nu ar trebui să decidă singură și cine promovează, cine este certificat, cine soluționează contestația și cine aplică sancțiunea.
Fără aceste elemente, „corpul profesional” riscă să fie doar o asociație cu taxă anuală și o siglă nouă.
Argumentele împotriva unei reglementări obligatorii
Un corp profesional nu produce automat calitate. Poate produce și bariere artificiale.
Prima problemă este capturarea instituțională. Dacă regulile sunt scrise de un grup restrâns de firme consacrate, accesul în profesie poate fi limitat prin condiții care protejează piața existentă, nu beneficiarul. Vechimea formală, taxele mari sau cursurile furnizate exclusiv de organizația care autorizează pot deveni instrumente de închidere a pieței.
A doua problemă este falsa garanție. Beneficiarul poate ajunge să creadă că înscrierea în registru înlocuiește verificarea experienței, a echipei și a contractului. Nicio autorizație nu garantează aprobarea proiectului și nicio certificare nu transferă consultantului responsabilitatea legală a solicitantului.
A treia problemă este caracterul multidisciplinar al activității. Un proiect complex implică management, finanțe, contabilitate, juridic, achiziții, ajutor de stat, tehnic, mediu și comunicare. Ideea unui „consultant universal”, autorizat să acopere totul, ar fi nerealistă. Sistemul trebuie să recunoască echipa și limitele fiecărei competențe.
A patra problemă este libertatea de prestare a serviciilor în Uniunea Europeană. O reglementare nouă care rezervă o activitate unei anumite categorii profesionale trebuie justificată prin interes public și analizată sub aspectul necesității și proporționalității. Directiva (UE) 2018/958 impune un test de proporționalitate înainte de introducerea sau modificarea reglementării profesiilor. O soluție națională nu poate exclude nejustificat profesioniștii calificați din alte state membre.
Prin urmare, întrebarea corectă nu este dacă vrem „mai multă reglementare”, ci care este nivelul minim de reglementare care protejează beneficiarul fără să blocheze concurența și profesioniștii competenți.
Ce modele există în Europa
În exemplele oficiale analizate pentru acest articol nu am identificat un stat membru care să fi instituit un corp obligatoriu, cu monopol general de practică, dedicat exclusiv consultanților în fonduri europene. Se observă mai curând patru modele complementare.
1. Cod profesional voluntar, susținut de autoritatea care gestionează programul
Consiliul European pentru Inovare a publicat în 2023 un Cod de conduită pentru consultanții care sprijină solicitanții EIC. Codul stabilește standarde minime, este voluntar, iar firmele care îl susțin pot afișa o etichetă. În 2025, EIC a recomandat solicitanților să compare ofertele, să verifice expertiza sectorială și respectarea codului și să fie atenți la exclusivitate, proprietate intelectuală și comisioanele de succes. Recomandările EIC privind utilizarea consultanților.
European Association of Innovation Consultants are, la rândul său, un cod obligatoriu pentru membrii săi, care cuprinde integritatea, responsabilitatea, imparțialitatea, conflictele de interese, competența continuă și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale.
Avantajul acestui model este viteza. Limita sa este evidentă: sancțiunea principală este pierderea calității de membru, nu interdicția de a continua activitatea pe piață.
2. Certificare profesională internațională, fără monopol legal
International Council of Management Consulting Institutes utilizează titlul Certified Management Consultant – CMC. Schema ICMCI evaluează competențe de management și consultanță, experiența, conduita etică și include mecanisme de recertificare. În paralel, ISO 20700:2017 oferă îndrumări pentru furnizarea eficientă a serviciilor de consultanță în management.
Aceste instrumente nu sunt specifice fondurilor europene și nu acordă un drept exclusiv de practică. Ele arată însă cum poate fi construită o certificare bazată pe competență și cum pot fi standardizate relația cu clientul, executarea misiunii și închiderea acesteia.
3. Registru obligatoriu numai pentru consultanța plătită printr-o anumită schemă
În Germania, programul federal de sprijin pentru consultanța acordată IMM-urilor cere înregistrarea firmelor de consultanță la BAFA. Pagina oficială dedicată consultanților și înregistrării include documente distincte privind calitatea de consultant și sistemul de asigurare a calității.
Acesta este un model important: statul nu interzice consultanța pe piața liberă, dar poate spune că dacă serviciul este subvenționat din bani publici, prestatorul trebuie să îndeplinească cerințe suplimentare.
4. Recunoașterea profesiilor neorganizate, fără transformarea lor în ordine obligatorii
Italia a creat prin Legea nr. 4/2013 un cadru pentru profesiile care nu sunt organizate în ordine sau colegii. Ministerul întreprinderilor publică liste ale asociațiilor profesionale, iar unele pot emite atestări de calitate. Asociațiile trebuie să promoveze formarea continuă, să adopte coduri de conduită și să supravegheze comportamentul membrilor. Totuși, ministerul precizează că atestarea nu este o condiție obligatorie pentru exercitarea profesiei. Persoana poate obține separat o certificare voluntară de la un organism acreditat, raportată la o normă tehnică.
Acest model evită monopolul, dar oferă beneficiarului repere publice și mecanisme de transparență.
Este oportun un Corp al Consultanților în Fonduri Europene?
Ar proteja mai bine beneficiarii un corp profesional sau ar crea, înainte de existența unor standarde și a unei evaluări independente, o nouă barieră de intrare? Poate exista răspundere profesională reală fără monopol legal? Modelele analizate permit conturarea unui traseu gradual care ar putea fi testat și evaluat înaintea unei decizii privind rezervarea legală a profesiei.
România poate adopta un sistem în două etape.
Etapa I: profesionalizare verificabilă, fără monopol
În prima etapă ar trebui create:
- un standard ocupațional actualizat și o hartă națională a competențelor;
- o schemă independentă de certificare a persoanelor, aliniată ISO/IEC 17024;
- un registru public al profesioniștilor certificați și al firmelor care îndeplinesc cerințe de organizare, asigurare și control al calității;
- specializări pe tipuri de programe și etape ale proiectului;
- formare profesională continuă și recertificare periodică;
- un cod de conduită, o procedură de reclamații și sancțiuni publice proporționale;
- obligația declarării persoanelor care au lucrat efectiv la documentație și a subcontractanților;
- reguli minime pentru contracte, inclusiv limitele serviciului, contribuția beneficiarului, confidențialitatea, proprietatea asupra documentelor și condițiile comisionului de succes;
- asigurare de răspundere profesională raportată la natura și valoarea proiectelor.
Certificarea ar putea deveni obligatorie, într-o primă fază, numai în situații clar justificate: când costul consultanței este rambursat din fonduri publice, când proiectul depășește un anumit prag, când consultantul reprezintă beneficiarul în relația cu autoritatea sau în programele cu risc ridicat stabilit pe baza controalelor.
Etapa a II-a: evaluare înaintea reglementării exclusive
După trei până la cinci ani ar trebui evaluate efectele: numărul reclamațiilor, corecțiile imputabile consultanței, sancțiunile, costul certificării, accesul firmelor mici la piață și eficiența registrului.
Numai dacă rezultatele arată că sistemul voluntar sau limitat nu protejează suficient beneficiarii s-ar justifica trecerea la o profesie reglementată și la un corp de drept public. Atunci ar trebui aplicat testul european de proporționalitate și create reguli de recunoaștere a calificărilor echivalente din alte state membre.
Această ordine a pașilor reduce riscul de a construi o instituție înainte de a defini profesia pe care ar trebui să o supravegheze.
Avem nevoie de noi coduri COR?
Ar demonstra competența apariția câte unui cod COR pentru fiecare denumire folosită într-o organigramă de proiect? Problema nu se reduce la numărul codurilor, deoarece COR clasifică ocupațiile persoanelor, dar nu certifică automat competența și nu stabilește activitatea economică a firmei.
Codul actual 242213 este un punct de plecare, însă ar putea fi revizuit pentru a acoperi finanțările nerambursabile în sens larg și pentru a reflecta diferența dintre pregătirea unei cereri și implementarea unui proiect.
O soluție coerentă ar putea include:
- o ocupație-umbrelă actualizată: expert accesare finanțări nerambursabile;
- o ocupație distinctă: expert implementare și monitorizare proiecte cu finanțare nerambursabilă;
- specializări sau microcertificări pentru agricultură și dezvoltare rurală, infrastructură publică, cercetare-inovare, ajutor de stat, programe europene gestionate direct și alte domenii cu reguli proprii.
Pentru managerul de proiect și expertul în achiziții publice există deja coduri COR. Responsabilul financiar, juristul, specialistul în comunicare și expertul tehnic trebuie să își păstreze profesia de bază, la care se poate adăuga o specializare privind proiectele finanțate. Crearea unui cod COR separat pentru fiecare rol intern ar fragmenta artificial piața și nu ar demonstra competența.
Rolul responsabilului financiar merită însă tratat distinct. Calitatea de contabil și experiența în evidența curentă a unei societăți nu dovedesc automat competența de a gestiona financiar un proiect european. Mulți contabili nu au fost formați și nu au experiență în evidența analitică distinctă pe proiect, contract și linie bugetară ori în aplicarea regulilor specifice privind eligibilitatea cheltuielilor, cofinanțarea, cererile de plată sau de rambursare, reconcilierea cu bugetul aprobat, prevenirea dublei finanțări și păstrarea pistei de audit. În funcție de program, documentele și operațiunile trebuie să respecte simultan legislația contabilă și fiscală, contractul de finanțare, ghidul aplicabil, instrucțiunile autorității și regulile programului. Ar fi suficientă, în aceste condiții, simpla încadrare pe o ocupație contabilă generală? O specializare verificabilă în managementul financiar al proiectelor finanțate ar putea oferi un reper de competență, fără a nega sau dubla profesia contabilă de bază.
De asemenea, denumirea „auditor de fonduri nerambursabile” nu ar trebui introdusă fără o delimitare juridică riguroasă. Auditul financiar, auditul public intern și alte misiuni de asigurare au deja cadre profesionale și legale. O denumire nouă poate crea confuzie între consultanță, verificarea conformității și o opinie de audit. Dacă există o nevoie distinctă, formularea „expert în verificarea conformității proiectelor finanțate” ar putea fi analizată fără a invada atribuțiile profesiilor de audit reglementate.
Avem nevoie de un cod CAEN dedicat?
Aici este necesară o altă clarificare: CAEN clasifică activitatea economică a întreprinderii, nu posturile din echipa de management. Posturile se raportează la COR.
În CAEN Rev.3, aplicabilă din 1 ianuarie 2025, consultanța este încadrată de regulă la 7020 – Activități de consultanță în afaceri și management. Ordinul INS nr. 377/2024 confirmă atât codul, cât și faptul că CAEN Rev.3 are o relație de 1:1 cu clasificarea europeană NACE Rev.2.1.
Un cod dedicat ar avea avantaje:
- ar permite măsurarea reală a pieței, a cifrei de afaceri și a ocupării;
- ar separa consultanța pentru finanțări de consultanța generală de management;
- ar facilita politici publice, analize de risc și reguli specifice de autorizare;
- ar face mai transparentă identificarea firmelor pentru beneficiari și autorități.
Dar există și o limită tehnică importantă. Pentru că nivelul de patru cifre al CAEN este armonizat 1:1 cu NACE, România nu poate introduce pur și simplu o clasă națională nouă fără să afecteze această corespondență. O modificare structurală reală ar trebui discutată la nivelul clasificării europene ori pregătită pentru o revizuire viitoare.
Până atunci, soluția realistă este una dintre următoarele:
- o notă explicită în descrierea clasei 7020, care să includă serviciile de consultanță pentru finanțări nerambursabile;
- o detaliere statistică la nivelul clasificării produselor și serviciilor asociate activităților;
- un atribut suplimentar declarat la Registrul Comerțului sau într-un registru profesional sectorial;
- coduri de servicii și categorii distincte în achizițiile publice și în raportările autorităților de management.
Așadar, un cod CAEN dedicat ar fi util pentru transparență și statistică, dar nu poate înlocui certificarea persoanelor și nici nu trebuie confundat cu autorizarea profesiei. O firmă poate avea codul corect și personal nepregătit; la fel, un profesionist competent poate lucra într-o organizație cu mai multe activități economice.
Concluzie
Piața consultanței în fonduri europene a depășit de mult etapa în care putea fi tratată ca simplă redactare de formulare. Miza include investiții publice și private, bugete europene și naționale, achiziții, ajutor de stat, indicatori și obligații care continuă ani după finalizarea proiectului.
Datele, cazurile și modelele analizate indică nevoia unor mecanisme de profesionalizare. Dar profesionalizarea nu înseamnă numai un certificat obținut în cadrul formării profesionale autorizate, un cod COR nou sau o cotizație plătită unei organizații. Înseamnă competență evaluată, experiență verificabilă, specializare, formare continuă, trasabilitate, independență, răspundere și sancțiuni.
Un corp profesional ar putea proteja beneficiarul și banul public dacă este construit în jurul competenței și răspunderii. Ar putea însă deveni parte a problemei dacă este folosit în principal pentru a controla accesul pe piață.
Ar clarifica un traseu gradual — standard ocupațional actualizat, certificare independentă, registru public, cod de conduită și cerințe suplimentare acolo unde consultanța este plătită din fonduri publice — dacă mecanismele mai puțin restrictive sunt suficiente? Evaluarea rezultatelor ar oferi o bază factuală pentru discuția ulterioară despre necesitatea sau lipsa necesității unui corp profesional cu drept exclusiv de practică.
Sondaj pentru cititori
Ar trebui înființat un corp profesional al consultanților în fonduri europene?
Răspundeți DA sau NU în sondajul LinkedIn. LinkedIn afișează opțiunile de vot și distribuția răspunsurilor în timp real pe durata sondajului.
Articol publicat inițial pe LinkedIn.