O inundație nu se oprește la frontieră. Nici poluarea unui râu, traseul unei ambulanțe, mobilitatea forței de muncă, protejarea unui ecosistem sau dezvoltarea unui circuit turistic.
Bugetele publice, competențele administrative și serviciile sunt însă organizate, în principal, în interiorul granițelor naționale. Interreg a fost creat pentru a finanța tocmai legătura care lipsește: cooperarea dintre instituții și organizații din țări diferite pentru rezolvarea unei probleme comune.
Această particularitate trebuie înțeleasă de la început. Interreg nu este o linie generală de finanțare pentru investiții locale și nici un program în care două organizații alătură proiecte separate pentru a obține finanțare europeană. Un proiect Interreg trebuie să demonstreze de ce problema depășește frontiera, de ce soluția trebuie concepută împreună și ce rezultat comun va rămâne după încheierea finanțării.
Ce este, de fapt, Interreg
Interreg este denumirea utilizată pentru programele de cooperare teritorială ale Uniunii Europene. A fost lansat în 1990, iar în perioada 2021–2027 cuprinde 86 de programe, cu aproximativ 8 miliarde de euro disponibile pentru finanțarea proiectelor prin apeluri competitive.
Arhitectura sa cuprinde patru forme principale de cooperare:
- cooperarea transfrontalieră, desfășurată între regiuni aflate de o parte și de alta a unei frontiere;
- cooperarea transnațională, care reunește mai multe state dintr-un spațiu geografic extins, cum este regiunea Dunării;
- cooperarea interregională, orientată spre schimbul și transferul de politici publice între regiuni;
- cooperarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii Europene.
România participă atât la programe bilaterale, cât și la programe care acoperă frontierele externe ale Uniunii, regiunea Dunării, bazinul Mării Negre sau schimburile de politici între regiuni europene.
Prin urmare, Interreg nu se adresează exclusiv județelor de frontieră. Eligibilitatea geografică depinde de program: unele apeluri sunt strict limitate la județele din zona transfrontalieră, în timp ce programele transnaționale și interregionale pot permite participarea unor organizații dintr-un teritoriu mult mai larg.
Înainte de aderare: PHARE CBC
Pentru România, antecedentul direct al programelor actuale a fost PHARE CBC — Cross-Border Cooperation.
Interreg funcționa deja în interiorul Comunității Europene, însă statele candidate nu puteau participa în aceleași condiții ca statele membre. În 1994, Uniunea Europeană a introdus componenta PHARE CBC pentru a susține cooperarea la frontierele sale externe și pentru a pregăti țările candidate pentru viitoarea participare la Interreg.
În România, finanțările de preaderare au susținut puncte de trecere a frontierei, drumuri, infrastructură de mediu, prevenirea inundațiilor, servicii de intervenție și fonduri pentru proiecte de dimensiuni reduse, la care au participat inclusiv autorități locale, școli și organizații neguvernamentale.
PHARE CBC a avut, așadar, o dublă funcție: a finanțat investiții necesare regiunilor de frontieră și a pregătit instituțiile pentru programarea, selecția, controlul și implementarea unor proiecte comune.
Evaluarea realizată pentru Comisia Europeană în 2007 arată însă și limitele acestui început. PHARE CBC a contribuit la dezvoltarea capacității necesare participării la Interreg, dar proiectele cu adevărat comune au rămas mai degrabă excepția. Au existat dificultăți de sincronizare, structuri de management excesiv de centralizate, indicatori insuficienți și investiții ale căror efecte transfrontaliere au fost mai reduse decât efectele lor locale. Evaluarea PHARE CBC 1999–2003 consemna inclusiv situații în care cooperarea se limita la coordonarea formală a unor intervenții realizate separat.
Această observație rămâne relevantă și astăzi. Finanțarea simultană a două investiții situate în țări diferite nu produce automat un rezultat transfrontalier.
Ce s-a schimbat după aderarea României
Aderarea din 2007 a schimbat arhitectura juridică și financiară a cooperării.
La frontierele interne ale Uniunii, România a trecut la programe finanțate din Fondul european de dezvoltare regională. Cooperarea cu Serbia a continuat prin instrumentele de preaderare, iar relațiile cu Republica Moldova, Ucraina și statele din bazinul Mării Negre au fost finanțate prin instrumentele europene de vecinătate.
În perioadele 2007–2013 și 2014–2020, portofoliul s-a extins către sănătate, intervenții în situații de urgență, protecția mediului, patrimoniu cultural, turism, mobilitate, educație, inovare și capacitate administrativă.
Au fost construite sau modernizate obiective publice, au fost achiziționate echipamente de intervenție, au fost dezvoltate sisteme de monitorizare și au apărut parteneriate instituționale care au continuat și după finalizarea proiectelor.
În același timp, experiența europeană a confirmat o problemă mai veche. Curtea de Conturi Europeană a constatat că unele proiecte Interreg aveau un caracter transfrontalier discutabil, cooperarea partenerilor fiind limitată la pregătirea și depunerea unei cereri comune de finanțare. Curtea a mai observat că bugetele disponibile nu puteau acoperi toate nevoile regiunilor de frontieră și că programele nu prioritizau întotdeauna suficient provocările cu cea mai mare relevanță transfrontalieră.
Interreg nu poate și nici nu ar trebui să înlocuiască programele naționale sau regionale destinate construirii de drumuri, spitale ori infrastructuri publice. Valoarea sa apare atunci când finanțează componenta care lipsește din programele obișnuite: interoperabilitatea, protocolul comun, serviciul coordonat, sistemul de date partajat sau investiția care funcționează împreună cu cea realizată de partenerul de peste frontieră.
Trei proiecte care arată ce înseamnă un rezultat Interreg
Exemplele de mai jos nu permit evaluarea întregului program, dar arată diferența dintre o listă de achiziții realizate în două țări și o intervenție în care investiția este legată de un mecanism comun de lucru.
Prin proiectul ROHU 443 – BABYROHU a fost construită și echipată noua Maternitate Bega din Timișoara, iar la Szeged au fost modernizate spații și echipamente pentru obstetrică-ginecologie și neonatologie. Proiectul a inclus schimburi profesionale și elaborarea unor protocoale medicale comune. Finanțarea FEDR a depășit 11,7 milioane de euro, iar clădirea din Timișoara, cu peste 120 de paturi, a fost prima maternitate publică ridicată în oraș în ultimii 50 de ani. Programul Interreg România–Ungaria confirmă finalizarea investiției, iar Spitalul Județean Timișoara arată că Maternitatea Bega a fost mutată în noul sediu în august 2024 și funcționează ca maternitate de nivel III, cu servicii de urgență, obstetrică, ginecologie, neonatologie și chirurgie minim invazivă. Aici rezultatul nu este numai clădirea, ci utilizarea ei efectivă și cooperarea medicală construită cu partenerul din Szeged.
Proiectul ROHU-84 CROSSRISKS, finalizat la 31 martie 2021, a modernizat și a pus sub administrare comună două centre complementare de pregătire pentru intervenții, la Borș și Hajdúszoboszló. Au fost elaborate o strategie transfrontalieră, protocoale comune și un program comun de instruire, 80 de persoane au urmat cursuri de limbă, iar pompierii profesioniști și voluntari au primit acces la o platformă virtuală de pregătire. Rezultatele publicate de program arată o legătură directă între investiție, instruire și capacitatea echipelor de a acționa împreună.
În cooperarea România–Serbia, proiectul de refacere a infrastructurii de navigație pe Canalul Bega, închis în mai 2022, a cuprins modernizarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român și a complexelor Klek și Srpski Itebej, realizarea unui ponton și a unor puncte de acostare la Zrenjanin, amenajarea unui traseu de inspecție și ciclism, precum și achiziția echipamentelor pentru întreținerea canalului. Baza europeană KEEP consemnează proiectul ca finalizat și prezintă aceste rezultate, iar Programul Interreg IPA România–Serbia a inclus investiția, în 2025, între proiectele cu o rată de absorbție de peste 99% și a organizat o vizită la nodul modernizat de la Sânmihaiu Român. În acest caz, infrastructura a refăcut baza tehnică a unei axe comune de navigație; rezultatul de durată trebuie apreciat în continuare prin utilizarea efectivă și întreținerea sa.
Aceste exemple arată și de ce rezultatele trebuie citite pe niveluri. Clădirea, echipamentul sau lucrarea reprezintă realizarea imediată. Serviciul medical prestat, intervenția comună ori mobilitatea menținută după proiect reprezintă rezultatul. Efectul apare numai dacă serviciul continuă, are personal, buget și utilizatori.
Harta programelor relevante pentru România în 2021–2027
România participă în actuala perioadă la mai multe familii de programe.
Cooperarea la frontierele interne ale Uniunii este susținută prin Interreg România–Bulgaria și Interreg România–Ungaria.
Frontiera cu Serbia este acoperită de Interreg IPA România–Serbia, finanțat și prin Instrumentul de asistență pentru preaderare.
Relațiile cu Republica Moldova și Ucraina sunt susținute prin Interreg NEXT România–Republica Moldova și Interreg NEXT România–Ucraina. România mai participă la programul Ungaria–Slovacia–România–Ucraina și la Interreg NEXT Bazinul Mării Negre.
La acestea se adaugă Programul Regiunea Dunării, Interreg Europe, URBACT IV, ESPON 2030 și Interact IV. Lista oficială a programelor 2021–2027 arată că nu există o singură „ușă de intrare” în Interreg. Fiecare program are teritoriu, priorități, buget, calendar și reguli proprii.
Dimensiunea financiară diferă considerabil. Programul România–Bulgaria are un buget total de aproximativ 207,5 milioane de euro, programul România–Ungaria aproximativ 175,9 milioane de euro, iar Programul Regiunea Dunării dispune de 266 de milioane de euro, incluzând finanțarea europeană și contribuțiile naționale.
Sunt bugete importante pentru cooperare, dar reduse în raport cu ansamblul necesităților de infrastructură și servicii publice din teritoriile eligibile. De aceea, selecția ar trebui să privilegieze intervențiile pentru care cooperarea internațională este indispensabilă, nu doar posibilă.
Pot aplica entitățile private?
Da, dar eligibilitatea nu este stabilită de denumirea Interreg, ci de programul și apelul concret.
O organizație de drept privat fără scop patrimonial — asociație, fundație, furnizor social, instituție privată de învățământ sau cercetare — poate fi eligibilă în numeroase apeluri, dacă are competențe relevante, capacitate financiară și sediul ori activitatea în teritoriul acceptat.
Pentru societățile comerciale, situația este mai restrictivă și diferă de la un program la altul. În Programul Regiunea Dunării, entitățile private pot participa ca parteneri, însă întreprinderile cu scop lucrativ nu pot îndeplini rolul de lider. Alte programe bilaterale concentrează apelurile generale asupra autorităților publice, organismelor de drept public, organizațiilor neguvernamentale și grupărilor europene de cooperare teritorială. Întreprinderile pot apărea numai în anumite intervenții sau apeluri dedicate.
Trebuie făcută și diferența dintre trei poziții juridice distincte:
- Partenerul sau beneficiarul proiectului primește finanțare, asumă activități și răspunde pentru indicatori, cheltuieli și sustenabilitate.
- Furnizorul de bunuri, lucrări sau servicii este selectat printr-o procedură de achiziție și nu devine beneficiar al programului.
- Destinatarul final al unei măsuri poate primi instruire, consultanță, acces la un laborator, incubator sau serviciu dezvoltat prin proiect, fără a fi partener și fără a administra bugetul proiectului.
În plus, analiza ajutorului de stat se raportează la natura activității economice, nu doar la forma juridică a organizației. O entitate fără scop patrimonial nu este automat în afara regulilor de ajutor de stat, după cum o societate comercială nu este automat exclusă din orice program Interreg.
Înaintea pregătirii unei aplicații trebuie verificate cumulativ teritoriul eligibil, tipul de solicitant, obiectivul apelului, regulile privind ajutorul de stat, componența minimă a parteneriatului, rata de cofinanțare și capacitatea de a susține temporar cheltuielile până la rambursare. De exemplu, clarificările programului România–Ungaria arată explicit că solicitantul trebuie să poată asigura contribuția proprie și disponibilul financiar necesar înainte și între rambursări.
Unde suntem la 1 septembrie 2026
La nivel european, raportul „State of Interreg 2025”, publicat în martie 2026, indica 5.979 de proiecte selectate, 7,5 miliarde de euro angajate și aproximativ 70% din finanțare alocată proiectelor.
Aceste date arată că actuala perioadă a trecut de etapa inițială a lansării programelor și a intrat în faza de implementare. Ele nu înseamnă însă că 70% din bani au fost absorbiți sau că rezultatele aferente sunt deja funcționale.
În cazul majorității programelor relevante pentru România, primele apeluri au fost lansate între 2022 și 2024, iar selecția și contractarea au continuat în 2025 și 2026. Unele programe au mai avut apeluri ulterioare sau intervenții dedicate, însă oportunitățile generale de depunere sunt mai puține decât la începutul perioadei.
Concurența este ridicată. În al doilea apel România–Serbia, cele 25 de note conceptuale depuse au solicitat peste 63 de milioane de euro, de aproximativ șapte ori mai mult decât bugetul disponibil de 10,3 milioane de euro. Supracererea consemnată oficial arată existența unei capacități semnificative de generare a proiectelor, dar nu spune nimic, deocamdată, despre viteza contractării, nivelul cheltuielilor sau calitatea rezultatelor finale.
Alocarea, contractarea și absorbția nu sunt același lucru
Pentru o evaluare corectă trebuie urmărit întregul traseu financiar și operațional:
buget programat, apel lansat, proiect selectat, contract semnat, cheltuială efectuată, cheltuială verificată, sumă rambursată și rezultat pus în funcțiune.
Fiecare etapă măsoară altceva. Un buget alocat unui apel nu este o cheltuială. Un proiect selectat nu este un proiect contractat. Un contract semnat nu este absorbție. O cheltuială rambursată nu demonstrează, singură, că serviciul creat este utilizat și produce efecte.
Cadrul general 2021–2027 permite efectuarea cheltuielilor eligibile până la 31 decembrie 2029, sub rezerva regulilor și termenelor fiecărui program. Prin urmare, anul 2026 nu poate oferi încă un verdict final asupra absorbției. Este însă momentul în care pot fi evaluate maturitatea proiectelor, calendarul selecțiilor și riscul acumulării implementării în ultimii ani.
Programele aprobate în 2022 și operaționalizate prin apeluri lansate ulterior au concentrat selecția, contractarea, achizițiile și execuția într-un interval mai scurt. În proiectele cu lucrări, autorizări, echipamente specializate sau mai mulți parteneri, această comprimare a calendarului mărește riscurile.
Clarificările și corrigendumurile sunt mecanisme legitime de corectare a documentației. Atunci când modificările sunt repetate sau afectează cerințe substanțiale, efectul lor trebuie totuși evaluat: documentații refăcute, hotărâri reaprobatе, devize actualizate, soluții tehnice revizuite și costuri suplimentare transferate solicitanților.
Durata evaluării și a contractării are, la rândul său, consecințe măsurabile. Între depunere și semnarea contractului se pot modifica prețurile, conducerile organizațiilor, bugetele locale, disponibilitatea personalului sau valabilitatea unor avize. Proiectul intră astfel în implementare cu ipoteze financiare și operaționale diferite de cele existente la momentul elaborării.
De aceea, raportarea publică ar trebui să prezinte distinct:
- durata medie dintre închiderea apelului, selecție și contractare;
- bugetul programat, lansat, selectat și contractat;
- cheltuielile declarate, verificate și rambursate;
- investițiile finalizate;
- serviciile comune care au devenit operaționale;
- rezultatele menținute după încheierea finanțării.
Testul esențial: ce rămâne comun după proiect?
Un proiect poate respecta toate procedurile și poate avea, totuși, o valoare transfrontalieră redusă.
Două instituții pot achiziționa echipamente similare, pot organiza evenimente și pot raporta participanți. Dacă fiecare continuă ulterior să lucreze exclusiv în sistemul său, proiectul a produs două rezultate locale finanțate împreună, nu neapărat un serviciu transfrontalier.
Un rezultat solid ar însemna, de exemplu, un protocol comun de intervenție testat periodic, date interoperabile, echipe care pot acționa coordonat, un serviciu medical sau social accesibil în condiții clare de ambele părți, un sistem comun de avertizare ori o rută de mobilitate care continuă să funcționeze.
La fel, o strategie, o platformă sau o rețea reprezintă în primul rând un rezultat imediat al proiectului. Ele devin rezultate reale numai dacă există o instituție care le utilizează, personal desemnat, un buget de funcționare, competențe legale și utilizatori după încetarea finanțării.
Evaluarea europeană a programelor 2014–2020 recomandă o concentrare strategică mai clară, o mai bună coordonare între diferitele componente Interreg și legături mai puternice cu programele principale de investiții. Aceasta este una dintre condițiile prin care un proiect-pilot Interreg poate fi extins ulterior și poate produce un efect proporțional cu nevoia publică.
Ce se pregătește după 2027
În iulie 2025, Comisia Europeană a prezentat propunerea pentru cadrul financiar multianual 2028–2034. În arhitectura propusă, politica de coeziune ar urma să fie integrată în planuri naționale și regionale de parteneriat, dar pentru Interreg ar urma să existe un plan distinct.
Comisia a propus pentru cooperarea teritorială un buget de 10 miliarde de euro, mai mare decât nivelul prezentat pentru actuala perioadă, precum și o orientare mai pronunțată către performanță și îndeplinirea unor ținte.
Aceste elemente nu sunt încă definitive. Viitorul cadru financiar și regulamentele aferente se află în proces legislativ și pot fi modificate în negocierile dintre Comisie, Parlament și Consiliu.
Există deja și un avertisment important. În Opinia nr. 09/2026, Curtea de Conturi Europeană arată că lipsa angajamentelor bugetare pentru Interreg în primul an al perioadei propuse ar putea întârzia aprobarea și implementarea programelor, în condițiile în care proiectele transfrontaliere necesită oricum mai mult timp decât proiectele naționale.
Prin urmare, discuția despre viitor nu ar trebui redusă la mărimea bugetului. La fel de importante vor fi aprobarea la timp a programelor, stabilitatea regulilor, continuitatea dintre perioade și modul în care plățile bazate pe performanță vor reflecta rezultate transfrontaliere reale, nu doar îndeplinirea formală a unor indicatori.
Interreg trebuie evaluat prin ceea ce face frontiera să nu mai întrerupă
Interreg are o funcție pe care niciun program național nu o poate îndeplini singur: poate finanța spațiul dintre două administrații, două sisteme publice și două teritorii care se confruntă cu aceeași problemă.
Pentru solicitanți, pregătirea unui proiect nu ar trebui să înceapă de la lista echipamentelor care ar putea fi cumpărate. Ar trebui să înceapă de la problema comună, partenerul care are competența necesară, mecanismul prin care soluția va funcționa de ambele părți și resursele prin care rezultatul va fi menținut după finanțare.
Pentru autoritățile de program, performanța nu ar trebui exprimată numai prin apeluri lansate, contracte semnate și bugete alocate. Acestea sunt etape necesare, dar intermediare.
Măsura finală este mai exigentă: dacă, după închiderea proiectului, cetățeanul, întreprinderea sau instituția poate utiliza un serviciu care înainte era fragmentat de frontieră.
Atunci finanțarea europeană nu a produs doar două investiții vecine. A produs cooperare teritorială.
Situația programelor, a apelurilor și a propunerilor pentru perioada de după 2027 este actualizată la 1 septembrie 2026.
Articol publicat inițial pe LinkedIn.