Până la începutul lunii iulie, doar 2.102 de deconturi au fost efectiv plătite în cadrul Programului Start-Up Nation 2017, deși oficialii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) afirmau, în urmă cu două luni, că banii există în conturile ministerului și vor fi virați clienților imediat după depunerea cererilor de plată sau rambursare.

Start-up Nation 2018-

Într-o conferință de presă organizată în Cluj-Napoca, Radu Oprea, ministrul MMACA, a afirmat faptul că până în prezent au fost depuse peste 3.800 de cereri de decont și doar 2.102 dintre acestea au fost efectiv plătite.

Concret, situația proiectelor aprobate anul trecut este următoarea:

  • 1.497 se află în verificări;
  • pentru 220 de deconturi au fost transmise cereri de clarificări,
  • 2.102 deconturi au fost efectiv plătite.

Informațiile au fost oferite publicului în cadrul unui eveniment ocazionat de lansarea proiectului “Stimularea înființării de întreprinderi noi mici și mijlocii Start-Up Nation 2, Regiunea Nord Vest, Regiunea Sud-Est și Regiunea Sud Muntenia“.

Evenimentul se încadrează în seria de consultări cu mediul de afaceri pentru armonizarea politicilor publice în concordanță cu realitățile locale de dezvoltare, dar și pentru valorificarea mai bună a potențialului zonal în implementarea programelor ministerului și reducerea disparităților economice dintre regiunile țării, arată comunicatul de presă publicat de MMACA pe pagina proprie de internet.

Lansarea sesiunii din 2018 ar putea întârzia

Termenul pentru depunerea dosarelor de decont pentru proiectele aprobate anul trecut este 29 septembrie 2018, iar ultima plată către beneficiarii programului va fi efectuată până la sfârșitul lunii decembrie 2018.

Reamintim faptul că lansarea sesiunii din acest an a programului Start-up Nation a fost amânată, până în momentul în care antreprenorii care au semnat acordurile anul trecut își vor primi banii înapoi de la stat, astfel încât să se evite o suprapunere a proiectelor aflate în prezent în implementare cu cele care se vor depune în 2018.

Stadiul actual al plăților efectuate către beneficiarii de anul trecut ai programului Start-up Nation nu reprezintă o veste bună pentru antreprenorii care intenționează să depună proiecte în sesiunea din acest an.

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și afla primul noutățile.

Intră în comunitatea Construim Proiecte.ro

Vei primi pe email informatii GRATUITE, utile pentru cresterea afacerii tale.

Felicitări pentru înscriere!