Începând cu anul viitor, contribuțiile sociale pentru pensii (CAS) și sănătate (CASS) vor trece de la angajator în sarcina exclusivă a angajatului, iar salariul minim brut pe economie va crește de la 1.450 de lei la 1.900 de lei. Cele două măsuri legislative vor obliga firmele să-și ajusteze cheltuielile salariale, iar acest lucru va provoca o creștere a costurilor neeligibile în cadrul programului Start-up Nation, începând cu 1 ianuarie 2018.

Contribuțiile pentru CAS și CASS vor fi trecute, începând cu anul viitor, în sarcina exclusivă a angajatului, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017. Acest lucru, fără ajustarea salariului brut, ar conduce la o diminuare a salariului net al angajaților, astfel că a fost impusă o creștere a salariului minim brut pe economie de la 1.450 de lei, cât este în prezent, la 1.900 de lei, începând din 1 ianuarie 2018. Majorarea salariului brut a fost stabilită prin intermediul unei Hotărâri de Guvern aprobată la finalul lunii noiembrie.

Cele două măsuri fiscale vor afecta puternic implementarea planurilor de afaceri în cadrul programului Start-up Nation 2017, având în vedere faptul că beneficiarii acestui program de finanțare și-au stabilit, încă de la depunerea proiectelor, un anumit nivel salarial, fără să anticipeze aceste modificări.

Având în vedere faptul că un angajator nu poate stabili pentru angajații săi un salariu mai mic decât salariul minim pe economie, el va fi constrâns să își ajusteze costurile salariale, iar creșterea pe care va fi nevoit să o acorde o va suporta din fonduri proprii.

Totodată, în cadrul programului Start-up Nation 2017, salariile se decontează până la nivelul maxim de 3.137 lei brut/salariat/luna, având în vedere că acesta este salariul mediu brut pentru anul 2017, la care se adaugă contribuțiile aferente angajatorului.

Pentru exemplificare, vom prezenta mai jos aceste două situații:

  • O firmă își plătește angajații cu salariul minim pe economie;
  • O  firmă care își plătește angajații cu salariul mediu pe economie din anul 2017.

Firma își plătește angajații cu minimul pe economie

Prin intermediul programului Start-up Nation 2017, salariile trebuie să fie menținute la nivelul estimat în planul de afaceri pentru o perioadă suplimentară de doi ani de zile de la finalizarea implementării proiectului. Prin urmare, foarte mulți antreprenori și-au asumat obligația de a crea locuri de muncă plătite cu salariul minim brut pe economie, pentru a evita costurile suplimentare viitoare.

La depunerea planului de afaceri, în perioada 15 iunie 2017 – 14 iulie 2017, cheltuielile salariale în acest caz erau:

salariul minim pe economie 2017

Începând din ianuarie 2018, salariul minim brut pe economie va crește la 1.900 de lei, iar costurile salariale sunt următoarele:

salariul minim pe economie 2018

Prin urmare, ajustarea salariului de încadrare de la 1.450 de lei la 1.900 de lei va genera următoarele costuri suplimentare pentru o firmă:

  • salariul net crește de la 1.065 de lei la 1.163 de lei pe lună;
  • salariul brut crește de la 1.450 de lei la 1.900 de lei pe lună;
  • costurile totale cu forța de muncă vor crește de la 1.780 de lei la 1.943 de lei.

Dacă nu au fost luate în calcul, aceste costuri suplimentare rezultate în urma creșterii salariului minim brut pe economie vor fi suportate de către antreprenori din surse financiare proprii, fără posibilitatea de a solicita decontarea lor din ajutorul financiar nerambusabil.

Firma își plătește angajații cu salariul mediu brut pe economie în 2017

Pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi producția de software, salariul minim pe economie asigură un câștig net prea mic pentru atragerea unor angajați bine pregătiți, astfel că antreprenorii și-au asumat plata unor salarii brute de 3.137 de lei.

La acest nivel al salariului brut, salariul net garantat este 2.248 de lei:

salariul mediu pe economie 2017

Ca urmare a transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, plata în 2018 a unui salariu brut de 3.137 de lei va asigura angajatului un câștig net mai mic decât cel din 2017, respectiv de doar 1.886 de lei net:

salariul mediu pe economie in 2018

Prin urmare, menținerea aceluiași salariu brut după data de 1 ianuarie 2018 va însemna o pierdere financiară de 362 de lei pentru angajat.

Creșterea salariului brut până la nivelul care asigură angajatului același câștig salarial net va fi decizia cea mai potrivită pe care angajatorul trebuie să o ia, însă acest lucru îi va genera costuri salariale suplimentare pe care nu le va putea deconta prin intermediul Start-up Nation 2017.

Notă: Estimările privind salariile în 2017 și 2018 au fost realizate folosind calculatoarele disponibile în acest articol.

Intră în comunitatea Construim Proiecte.ro

Vei primi pe email informatii GRATUITE, utile pentru cresterea afacerii tale.

Felicitări pentru înscriere!