Investiția într-o fabrică de producție mâncare pentru animale de companie poate fi finanțată total sau parțial prin intermediul unro fonduri europene sau naționale nerambursabile, diminuând în acest fel aportul financiar al beneficiarului. Pentru ca acest lucru să fie posibil, antreprenorul va trebui să întocmească un plan de afaceri și să îl depună pentru evaluare în cadrul unei sesiuni de primire a proiectelor.

Investiția inițială pentru fabricare mâncare pentru animale de companie va cuprinde achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, însă beneficiarul poate include în proiectul său și alte tipuri de cheltuieli eligibile, precum salariile, chiria sau realizarea unui site web de prezentare.

Principalii clienți ai firmei urmează să fie magazinele care comercializează mâncare pentru animale de companie, astfel că societatea va trebui să ofere reduceri comerciale importante, dar și un termen de plată important. Astfel, afacerea trebuie să fie susținută pe termen scurt din fonduri proprii ale beneficiarului, până la încasarea facturilor emise.

Prin urmare, accesarea de fonduri europene sau naționale nerambursabile ajută societatea nu doar să realizeze investiția, dar și să își reducă aportul financiar propriu și să își recupereze investiția realizată într-un termen scurt.

Investiția necesară pentru fabricare mâncare pentru animale de companie

Producția de mâncare pentru animale de companie se poate realiza în interiorul unei hale industriale, prin urmare asigurarea spațiului de producție este prima investiție pe care antreprenorul interesat de această afacere trebuie să o ia în considerare.

În timp ce achiziția unei hale de producție poate fi costisitoare, închirierea unui spațiu este, fără îndoială, o variantă mult mai ieftină. Pe de altă parte, chiria unui spațiu de producție reprezintă o cheltuială eligibilă în cadrul unor programe de finanțare cu fonduri europene sau naționale.

Pentru a produce mâncare pentru animale de companie, hala de producție trebuie să fie dotată cu echipamente și instalații tehnologice pentru procesarea materiilor prime și obținerea de hrană umedă sau uscată pentru animale.

Evident, utilajele tehnologice diferă foarte mult în funcție de tipul de hrană ce urmează a fi produs, dar și de animalele cărora le este destinată. Spre exemplu, producția de hrană pentru câini necesită utilaje total diferite față de producția de hrană pentru păsări.

În continuare vor fi prezentate utilajele și echipamentele necesare producției de mâncare pentru câini și pisici, linia tehnologică având o capacitate de până la o tonă pe oră:

  • extruder;
  • cuptor pe gaz;
  • roler pentru  mixarea produselor cu grăsime animală și aditivi;
  • instalație de pulverizat grăsime animală;
  • răcitor;
  • cazan de abur automat;
  • stație de dedurizare a apei;
  • sistem de măcinare, cântărire și mixare a ingredientelor;
  • buncăre de diverse capacități pentru stocarea produselor finite obținute;
  • mașină pentru dozat și ambalat mâncarea pentru animale în pungi de diverse capacități;
  • mașină de lipit saci cu sistem de datare lot și aplicarea termenului de valabilitate;
  • șnecuri și benzi transportoare între utilajele ce compun fluxul tehnologic.

Totuși, înființarea unei linii tehnologice pentru obținerea de mâncare pentru animale de companie necesită și alte investiții:

  • achiziția unei autoutilitare pentru aprovizionarea cu materii prime sau livrarea de mâncare pentru animale de companie către magazinele partenere (pet-shop-uri);
  • achiziția de echipamente IT și soluții software necesare;
  • realizarea unui site de prezentare a produselor realizate.
Start-up Nation 2018-

Înființarea societății și alegerea codului CAEN adecvat

Desfășurarea oricărei activități economice, implicit cea pentru fabricarea de mâncare pentru animale de companie, implică înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a unei întreprinderi.

Alegerea celei mai avantajoase forme juridice pentru desfășurarea acestei activități ține cont de multe variabile, însă trei sunt esențiale:

  • povara fiscală suportată de către antreprenor;
  • ușurința desfășurării activității economice și perspectivele de extindere în viitor;
  • posibilitatea de obținere a unor fonduri europene sau naționale.

Prin urmare, forma juridică recomandată este cea a unei societăți comerciale cu răspundere limitată (SRL). Pașii necesari, precum și documentele cerute pentru înființarea societății sunt detaliate pe pagina ONRC.

Un alt aspect este extrem de important în momentul înființării unui SRL pentru producția de mâncare pentru animale de companie, respectiv alegerea codului CAEN adecvat și înscrierea lui în actul constitutiv ca activitate principală sau secundară:

1092 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie

Prin înregistrarea acestui cod CAEN în actul constitutiv, societatea poate fabrica mâncare pentru animale de companie, în funcție de vârsta sau talia acestora:

  • hrană pentru câini și pisici:
    • hrană uscată pentru câini și pisici;
    • hrană umedă pentru câini și pisici.
  • hrană pentru păsări (papagali, peruși, canari, păsări exotice, etc);
  • hrană pentru rozătoare;
  • hrană pentru pești;
  • hrană pentru reptile (hrană vie, uscată sau umedă).

Pregătirea proiectului și obținerea de fonduri europene sau naționale

Proiectul pentru obținerea de fonduri europene sau naționale nerambursabile poate fi depus doar după parcurgerea pașilor detaliați mai sus, respectiv:

  • stabilirea investiției necesare pentru a produce mâncare pentru animale de companie;
  • înființarea unui SRL și alegerea codului CAEN adecvat.

Pregătirea proiectului va presupune, indiferent de programul de finanțare ales, cel puțin următoarele documente:

  • întocmirea planului de afaceri;
  • completarea cererii de finanțare;
  • obținerea documentelor justificative pentru informațiile prezentate în planul de afaceri.

Dintre toate documentele solicitate, cel mai important și complex este, fără îndoială, planul de afaceri. Acesta stabilește:

  • produsele comercializate și veniturile estimate;
  • categoriile de cheltuieli generate de către afacere;
  • nivelul profitului estimat și perioada în care investiția se va recupera;
  • piața de desfacere și strategia de vânzare aleasă;
  • concurența existentă și potențială.

Pornind de la codul CAEN aferent acestei investiții, respectiv 1092 aferent producerii de mâncare pentru animale de companie, oricine poate verifica sursele de finanțare utilizând această aplicație. Tot ceea ce trebuie făcut este introducerea codului CAEN de patru cifre. După ce este apăsat Enter, aplicația va afișa doar sursele de finanțare care sprijină acest domeniu de activitate.

În prezent, cel mai potrivit program de finanțare este Start-up Nation, iar principalele cheltuieli pe care le decontează sunt următoarele:

  • decontarea chiriei pentru un spațiu de producție;
  • achiziția de utilaje și echipamente pentru producerea de mâncare pentru animale de companie;
  • achiziția de echipamente IT și soluții software aferente;
  • plata salariilor și a contribuțiilor sociale pentru o perioadă de cel mult 12 luni de la semnarea acordului de finanțare;
  • plata utilităților consumate în cadrul procesului de producție;
  • achiziția unei autoutilitare.

După ce proiectul este întocmit, el se va depune întotdeauna în format electronic, urmărind instrucțiunile din ghidul solicitantului. Documentația se poate depune doar în perioada în care sesiunea de primire a proiectelor va fi activă.

După încheierea sesiunii de primire a proiectelor, toate cererile de finanțare înregistrate vor fi evaluate de către finanțator, urmând ca semnarea acordurilor de finanțare să se facă în ordinea inversă a punctajelor obținute de acestea și în limita bugetelor disponibile.

Intenționezi să investești în producția de mâncare pentru animale de companie în perioada următoare, dar ai întrebări? Te rog să ne contactezi și îți vom oferi în scurt timp toate informațiile suplimentare de care ai nevoie.

Mult succes!

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și afla primul noutățile.

Intră în comunitatea Construim Proiecte.ro

Vei primi pe email informatii GRATUITE, utile pentru cresterea afacerii tale.

Felicitări pentru înscriere!