O fabrică de dulceață poate fi înființată cu ajutorul fondurilor europene sau naționale nerambursabile, investiția necesară din resurse proprii fiind, în acest caz, mult diminuată. Procesarea fructelor și comercializarea de dulceață, gemuri și jeleuri va asiugra câștiguri superioare și recuperarea investiției într-un termen scurt. Iată care sunt pașii necesari demarării acestei activități economice.

Cererea pentru produsele naturale, fără o procesare industrială excesivă este în creștere, ceea ce garantează succesul afacerii, dacă sunt respectate câteva reguli clare în ceea ce privește calitatea materiilor prime, utilizarea unor rețete tradiționale și crearea unei strategii de marketing eficiente.

Investiția inițială poate fi recuperată într-un termen scurt, cu atât mai mult cu cât antreprenorul va accesa, pentru completarea resurselor financiare proprii, fonduri europene sau naționale nerambursabile.

Iată care sunt pașii necesar de urmat pentru a înființa o fabrică de dulceață și pentru accesarea de fonduri europene sau naționale:

Investiția necesară pentru a înființa o fabrică de dulceață

Pentru a înființa o fabrică de dulceață este necesară achiziția unor utilaje și echipamente tehnologice pentru procesarea fructelor. Prin urmare, un astfel de proiect trebuie să prevadă achiziția unor unor echipamente precum:

  • mese de lucru și de sortat;
  • benzi transportoare;
  • cântare;
  • echipamente pentru spălat fructe;
  • echipamente pentru scos sâmburi;
  • echipamente pentru tocat fructe;
  • pasteurizatoare;
  • mașină de îmbuteliat cu vacuum în borcane;
  • echipament pentru etichetare manuală;
  • instalație de spălat echipamentele de lucru;
  • vase confecționate din inox;
  • cameră frigorifică pentru depozitarea materiei prime;

În cazul în care distribuția produselor se va realiza de către societate, este necesară achiziția unei autoutilitare prevăzută cu instalație de frig.

De asemenea, spațiul în care se va desfășura activitatea de producție a dulcețurilor trebuie să îndeplinească mai multe cerințe legate de suprafață, compartimentare și dotări minime (apă curentă, gresie și faianță în spațiile de lucru, vestiare, grupuri sanitare pentru angajați, filtru sanitar, etc).

Start-up Nation 2018-

Înființarea societății comerciale și alegerea codului CAEN

Stabilirea investiției necesare, așa cum a fost detaliată la punctul anterior, reprezintă doar primul pas înainte de înființarea fabricii de dulceață și de accesarea unor fonduri europene sau naționale nerambursabile.

Trebuie precizat faptul că demararea activității și accesarea unor fonduri nerambursabile nu se pot face ca simplă persoană fizică, astfel că este nevoie de înființarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a unei întreprinderi, respectiv a unei societăți cu răspundere limitată (SRL).

Pașii și documentele necesare înființării unui SRL sunt detaliate pe site-ul ONRC. Începând cu data de 1 februarie 2017, mai multe taxe percepute de ONRC au fost eliminate, astfel că înființarea unui SRL este mai ieftină decât înainte. Și timpul necesar emiterii certificatului de înmatriculare este mai redus, fiind de doar trei zile din momentul depunerii dosarului complet și corect întocmit.

Totuși, pentru a putea demara activitatea de producție dulceață, va fi necesar ca actul constitutiv depus pentru înregistrarea societății să conțină codul CAEN potrivit, respectiv:

1039 – Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor

Conform acestui cod CAEN, societatea va putea demara următoarele activități economice:

  • fabricarea produselor alimentare conținând în principal fructe sau legume sub formă congelată sau de conserve;
  • activitatea de conservare a fructelor, nucilor sau legumelor;
  • fabricarea produselor alimentare din fructe și legume;
  • fabricarea gemurilor, marmeladelor și jeleurilor;
  • fabricarea preparatelor și pastelor din nuci.

Doar prin înscrierea acestui cod CAEN societatea va putea produce și comercializa dulcețuri, gemuri, marmelade sau jeleuri din fructe.

Autorizarea activității înainte de demararea producției de dulceață

Toate activitățile din sfera industriei alimentare sunt supuse unor condiții speciale privind autorizarea de către instituțiile cu atribuții de control.

Prin urmare, după ce firma este înființată, iar echipamentele sunt achiziționate, antreprenorul va trebui să pregătească un dosar de autorizare care să cuprindă cel puțin următoarele informații:

  • releveul spațiului în care se desfășoară activitatea;
  • descrierea dotărilor spațiului de producție;
  • aprovizionarea și păstrarea materiilor prime;
  • prezentarea fluxului de producție;
  • prezentarea spațiului de depozitare a produselor finite;
  • prezentarea activităților de igienizare, dezinsecție, dezinfecție și deratizare desfășurate;
  • prezentarea resurselor umane implicate în activitatea de producție și a calificărilor disponibile.

O fabrică de dulceață va avea nevoie de avize și autorizații de funcționare din partea următoarelor instituții:

  • Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pentru autorizația sanitar veterinară;
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru avizul pentru prevenirea și stingerea incendiilor;
  • Primăria locală pentru autorizația de funcționare, în cazul comercializării dulcețurilor către populație, prin intermediul unui magazin propriu.

Fiind vorba de o activitate de producție alimentară, o fabrică de dulceață va necesita respectarea aspectelor care țin de siguranța alimentelor sau HACCP (Hazard Analysis of Critical Control Points sau analiza riscului și punctele critice de control).

Nu în ultimul rând, personalul implicat în activitatea de producție a dulcețurilor trebuie să urmeze cursuri de noțiuni fundamentale de igienă.

Obținerea de fonduri europene nerambursabile

Realizarea unei fabrici de dulceață prin intermediul fondurilor europene sau naționale este posibilă și în cursul acestui an prin intermediul mai multor programe de finanțare. Activitățile de producție, fie că este vorba despre firme start-up  (debutante) sau firme cu istoric reprezintă o prioritate în cadul multor linii de finanțare.

Totuși, pentru a înființa o fabrică de dulceață, programul optim de finanțare este Start-up Nation.

Prin intermediul acetuia, antreprenorii debutanți își pot deconta cheltuieli precum:

  • achiziția de utilaje și echipamente de producție;
  • achiziția de echipamente IT și soluții software;
  • achiziția de mobilier specific sau comercial;
  • achiziția de aparate de ventilare a aerului;
  • realizarea unui site de prezentare a afacerii.

În plus, programul decontează o serie de cheltuieli operaționale pe durata a cel mult 12 luni de implementare:

  • salarii și contribuții sociale;
  • chirii;
  • utilități consumate în procesul de producție.

Ajutorul financiar nerambursabil acordat prin intermediul Start-up Nation este de până la 200.000 de lei, în întregime nerambursabil.

Programul Start-up Nation nu este singura posibilitate de finanțare pentru o fabrică de dulceață. Pentru a afla și celelalte alternative, introdu codul CAEN 1039 în această aplicație.

Dacă ești interesat de proiectul privind o fabrică de dulceață, obținând fonduri nerambursabile, dar ai nevoie de informații suplimentare, te rugăm să ne contactezi.

Mult succes!

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și afla primul noutățile.

Intră în comunitatea Construim Proiecte.ro

Vei primi pe email informatii GRATUITE, utile pentru cresterea afacerii tale.

Felicitări pentru înscriere!