În anul 2018, finanțarea activităților de cadastru și topografie poate fi realizată prin intermediul a numeroase programe ce gestionează fonduri nerambursabile europene sau naționale. Serviciile de cadastru și topografie sunt solicitate de instituții publice, firme sau chiar persoane fizice ca fiind o etapă necesară și obligatorie înaintea demarării unor noi investiții. Prin urmare, specialiștii din acest domeniu își pot achiziționa echipamentele și programele software necesare prin intermediul unor planuri de afaceri finanțate parțial și chiar total din fonduri nerambursabile.

Lucrările de cadastru și topografie se bazează pe determinări de coordonate spațiale și pe măsurători realizate cu ajutorul unor dispozitive de poziționare globală (GPS). De aceea, este esențial ca echipamentele utilizate să fie păstrate la nivelul de exigență impus de piață și adaptate standardului impus de dezvoltarea tehnologică actuală.

Un specialist poate desfășura activitatea de cadastru și topografie doar după ce parcurge anumite etape în ceea ce privește pregătirea sa profesională și doar după ce își dobândește dreptul de semnătură. Totodată, demararea acestei activități pe cont propriu necesită o anumită înzestrare tehnică, astfel că investiția necesară la debutul în această afacere nu trebuie neglijat. În urma analizei ofertelor existente în prezent pe piață pentru echipamentele și programele software specializate, un specialist trebuie să realizeze o investiție inițială de cel puțin 10.000 de euro pentru o dotare tehnică minimă. Totodată, o investiție pentru achiziționarea de aparatură și software performante și care să asigure o gamă diversificată a serviciilor prestate, poate depăși chiar 30.000 de euro. Pin urmare, bariera financiară de intrare pe această piață a serviciilor de cadastru și topografie poate ridica dificultăți tinerilor absolvenți de facultate care doresc să demareze o afacere pe cont propriu, dar nu numai acestora.

Astfel, posibilitatea finanțării acestor achiziții din fonduri nerambursabile are menirea de a asigura o bună înzestrare tehnică unei societăți debutante, la un nivel comparabil cu al competitorilor mai vechi. În unele situații, planul de afaceri poate fi finanțat integral, astfel că nu este solicitată o contribuție financiară din partea beneficiarului investiției.

Serviciile de cadastru și topografie se adresează unei piețe geografice locale, având în vedere faptul că beneficiarii acestora apelează la prestatori din orașul sau zona lor de reședință. Prin urmare, într-o astfel de afacere, nu este relevantă concurența existentă la nivel național.

De asemenea, prestatorii serviciilor de cadastru și topografie se diferențiază, în primul rând, prin prețul practicat, iar acesta este, în cele din urmă, principalul criteriu pe care clienții finali îl analizează. Din punctul de vedere al firmei care prestează servicii de cadastru și topografie, acest factor este unul restrictiv, având în vedere că un preț scăzut pentru serviciile sale nu îi permite recuperarea într-un timp rezonabil a unei investiții consistente.

Între necesitatea de a oferi prețuri competitive și nevoia de a face investiții, prestatorii serviciilor de cadastru și topografie pot apela la finanțarea oferită de fondurile nerambursabile europene sau naționale. În acest fel, investiția este realizată cu costuri financiare minime, astfel că recuperarea acesteia se va realiza rapid. De asemenea, beneficiarii finali ai serviciilor de cadastru și topografie vor primi lucrări realizate cu profesionalism, cu ajutorul unei tehnologii moderne, fără a fi nevoiți să achite pentru aceasta tarife majorate.

Totuși, accesarea fondurilor nerambursabile, fie că sunt europene sau naționale, este un proces ce cuprinde următoarele etape:

  • stabilirea investiției necesare prestării unor servicii de cadastru și topografie la standardul de calitate cerut de piață;
  • identificarea programului de finanțare adecvat necesităților beneficiarului;
  • înființarea societății și adaptarea la cerințele impuse de legislația relevantă acestui domeniu de activitate;
  • pregătirea documentației necesare obținerii finanțării pentru prestarea serviciilor de cadastru și topografie;
  • depunerea proiectului și solicitarea sprijinului financiar nerambursabil.

Investiția necesară pentru prestarea serviciilor de cadastru și topografie

Pentru a desfășura această activitate și a oferi clienților servicii de cadastru și topografie, primul pas pe care va trebui să îl faci este acela de a stabili foarte precis care este investiția necesară.

Chiar dacă investiția în echipamente și software reprezintă cea mai mare parte a bugetului necesar, nu trebuie neglijate celelalte aspecte necesare oricărei afaceri debutante.

Prin urmare, pentru a funcționa optim, o firmă de cadastru și topografie trebuie să aibă un sediu în care să își desfășoare activitățile de birou. Unele programe de finanțare nerambursabilă permit beneficiarilor să includă în cadrul proiectelor proprii a cheltuielilor necesare pentru realizarea unor construcții. Totuși, în această situație sunt doar programele de finanțare europeană, dintre care vom aminti doar Programul Operațional Regional și Programul Național pentru Dezvoltare Rurală.

Totuși, o soluție mai puțin costisitoare și, astfel, mai practică, este aceea de a închiria un spațiu în care să fie desfășurate activitățile de birou. Cheltuielile de chirie sunt eligibile și se pot deconta prin intermediul unor programe naționale de finanțare, cel mai important fiind Start-up Nation 2018. În cadrul acestui program, cheltuielile cu chiria sunt suportate integral pentru o durată de cel mult 12 luni de la momentul semnării acordului de finanțare, reprezentând un sprijin foarte important pentru o afacere debutantă.

După ce asigurarea spațiului pentru desfășurarea activității a fost realizată, următorul aspect de care beneficiarul trebuie să țină cont este dotarea cu mobilier. În această privință, investiția nu va fi cu nimic diferită de cea necesară oricărei alte firme prestatoare de servicii, așa cum ar fi cazul unei firme de contabilitate, spre exemplu.

Pentru a include cheltuielile cu achiziționarea mobilierului necesar, va trebui să ții cont de prețurile existente pe piață, întrucât odată fixate, ele devin cheltuieli maxime pe care finanțatorul le va deconta. În cazul în care bugetul aprobat nu îți va permite acoperirea integrală a cheltuielilor estimate, finanțatorul nu va asigura diferența, având în vedere că aceasta este o eroare în întocmirea bugetului.

Investiția necesară pentru prestarea unor servicii de cadastru și topografie conține, în cea mai mare parte, echipamente și soluții software. Ele vor fi alese în funcție de gama de servicii pe care firma își propune să le ofere, iar cele mai importante sunt următoarele:

  • teodolitele sunt instrumente precise pentru măsurarea unghiurilor în plan orizontal și vertical;
  • stațiile totale robotice efectuează măsurători, determină distanțele cu precizie milimetrică și salvează datele în unități interne sau externe de memorie;
  • GPS RTK sunt instrumente care permit determinarea extrem de precisă a poziției unor puncte, folosind receptoarele de semnal ale unor sateliți integrați în sistemele de poziționare globală (GPS).
  • nivelele laser sau nivelele optice sunt instrumente utilizate pentru realizarea de operațiuni de nivelment;
  • radio extern ce asigură, atunci când este utilizat în rețea cu echipamentele GNSS o mai mare precizie și rapiditate în efectuarea măsurătorilor topografice, rata de transmisie a datelor prin frecvențe radio fiind foarte ridicată;
  • scanner ce poate fi utilizat pentru a asigura măsurători detaliate și documentații. Scannerele folosesc tehnologie laser pentru a produce imagini tridimensionale ale mediilor și geometriilor complexe, timpul de execuție fiind redus la doar câteva minute.
  • Receptor GNSS, conceput pentru lucrările de infrastructură și rețelistică;
  • dronă (UAV) utilizată pentru activități de fotografiere și filmări aeriene necesare prelucrării datelor în vederea obținerii unor ortofotoplanuri, nor de puncte sau modelare 3D;
  • laptopuri, tablete și controllere profesionale.

În completarea acestor echipamente, o activitate de cadastru și topografie necesită, de asemenea, achiziționarea unor programe informatice specifice. Pe lângă clasicele aplicații software de operare, prelucrare text sau antivirus, pentru desfășurarea acestei activități mai sunt necesare:

  • software de proiectare ce importă date de la senzorii de imagine spațială și le transformă în imagini 3D. Programul este ideal pentru industriile geospațiale și de măsurători. Este destul de puternic pentru a reuși să adune date de mărimi mari colectate prin scanare 3D;
  • software pentru culegerea datelor ce este dedicat culegerii și gestionării datelor obținute cu ajutorul stațiilor totale, dar și cu ajutorul unori receptoarele moderne, dar are și funcții de editare și calcul;
  • software pentru postprocesare date permite utilizatorului să aibă siguranța calității și a preciziei rezultatelor finale. Acest software permite topografilor să combine datele adunate prin survolare aeriană cu cele adunate de la receptoarele GNSS și stațiile totale.

Unele programe de finanțare, așa cum este cazul programului Start-up Nation 2018, acordă beneficiarilor un sprijin financiar pentru acoperirea unor cheltuieli operaționale pentru o perioadă de cel mult 12 luni de la semnarea acordului de finanțare. Astfel, pentru primul an de activitate, beneficiarul nu suportă din fonduri proprii cheltuieli precum:

  • salarii și contribuții sociale pentru noii angajați;
  • utilitățile consumate la locul de implementare al proiectului;
  • chiriile aferente spațiului în care funcționează societatea.

Identificarea programului de finanțare adecvat

După ce valoarea investiției este estimată, va trebui să identifici programul de finanțare care răspunde cel mai bine necesităților tale. Alegerea măsurii potrivite este un proces ce ține cont de următoarele criterii:

  • locul de implementare al proiectului, întrucât fondurile nerambursabile pentru mediul rural sunt, de obicei, diferite de cele destinate mediului urban;
  • vechimea societății comerciale: firme start-up și firme cu istoric;
  • valoarea fondurilor nerambursabile acordate și, prin diferență valoarea contribuției proprii.
  • forma de organizare juridică a activității, având în vedere faptul că fondurile pentru societăți comerciale sunt diferite de cele destinate persoanelor fizice autorizate.

Cu toate acestea, cel mai important criteriu de selecție a măsurii de finanțare potrivite este codul CAEN al activității desfășurate. Pentru o mai mare ușurință, am creat o aplicație unică, ce îți permite să afli toate fondurile nerambursabile pe care le poți atrage pentru a înființa o afacere în domeniul serviciilor de cadastru și topografie, cunoscând doar codul CAEN:

7112    Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea

Tot ceea ce trebuie să faci este să mergi la aplicația noastră, să introduci codul CAEN din patru cifre, așa cum este arătat mai sus și să apeși ENTER. Aplicația îți va sorta, din cele 12 programe de finanțare importante, doar măsurile care permit finanțarea unei activități de cadastru și topografie. Abia din acest moment poți demara pregătirea proiectului tău de investiții.

Aspecte juridice privind demararea unei activități de cadastru și intabulare

După ce programul de finanțare adecvat a fost ales, va trebui să ții cont de faptul că nicio finanțare nu poate fi accesată ca persoană fizică. Prin urmare, va trebui să alegi forma juridică sub care vei desfășura activități de cadastru și topografie.

Pentru a păstra șanse de finanțare în cadrul mai multor programe cu fonduri nerambursabile europene sau naționale, va trebui să înregistrezi o societate cu răspundere limitată (SRL), având în vedere că persoanele fizice autorizate (PFA) nu sunt eligibile decât în cadrul Programului Național de Dezvoltare.

Prin urmare, va trebui să respecți pașii pe care Oficiul Național al Registrului Comerțului îi impune înregistrării unui SRL. Atât pașii, cât și documentele necesare sunt detaliate în cadrul acestei pagini.

Importanța geodeziei ca serviciu conex tranzacțiilor imobiliare constă, în primul rând, în obligația legală, stipulată în Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare (Legea 7/1996) de a efectua măsurători și înscrieri definitive în cartea funciară (intabulări), înaintea oricărei operațiuni de punere în vânzare a unui bun imobiliar.

Documentaţia de cadastru conţine principalele informaţii legate de un imobil (număr cadastral – pe baza căruia se identifică imobilul, dimensiuni, formă, suprafaţă, proprietar.) Dreptul de proprietate asupra oricărui tip de bun imobiliar (fie el apartament sau teren) capătă recunoaştere deplină şi opozabilitate faţă de terţi în urma intabulării. Astfel, după înregistrarea unui SRL, va trebui să respecți condițiile impuse prin Legea nr. 7/1996 amintită mai sus.

Pregătirea documentației necesare obținerii unei finanțări nerambursabile

Indiferent de programul de finanțare ales în etapa anterioară, documentația necesară obținerii unei finanțări nerambursabile este formată din următoarele:

  • plan de afaceri;
  • cerere de finanțare;
  • documentație suport.

Planul de afaceri este un document standardizat, a cărui structură este impusă prin intermediul Ghidului solicitantului. Având în vedere că fiecare program de finanțare are un ghid propriu, pot exista diferențe în structura planului de afaceri de la o măsură la alta. Cu toate acestea, structura cadru a unui plan de afaceri este următoarea:

  • veniturile pe care activitatea de cadastru și topografie le va obține;
  • cheltuielile generate de această afacere;
  • analiza pieței de desfacere, precum și a concurenței;
  • prognoza și analiza indicatorilor economico-financiari ai proiectului.

Având în vedere că activitatea de cadastru și topografie este standardizată, veniturile pe care o societate le poate obține sunt cele din tarifele practicate pentru studiile realizate. Iată câteva exemple de servicii:

  • măsurători de teren și planuri de situație la diverse scări, documentații necesare studiilor topografice aferente proiectelor pentru obținerea PUZ, PUD, PAC sau Certificat de Urbanism;
  • proiectarea rețelelor topografice de sprijin în localități pentru lucrări de cadastru edilitar-imobiliar sau pentru lucrări de investiții în construcții civile sau industriale;
  • documentații de înscriere în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri și construcții;
  • documentații privind stabilirea și evaluarea patrimoniului societăților comerciale cu capital de stat;
  • asistență pentru lucrările de construcții-montaj a obiectivelor civile și industriale;
  • lucrări de trasare a construcțiilor, de poziționare în plan și în înălțime a elementelor de construcții, proiectarea și reabilitarea lucrărilor de infrastructură;
  • proiectare rețele și determinari puncte GPS;

În același timp, o activitate de cadastru și topografie generează următoarele cheltuieli operaționale:

  • salarii și contribuții sociale pentru personalul angajat;
  • chirii pentru spațiul în care se desfășoară activitatea;
  • cheltuielile privind transportul pe teren (combustibilul, întreținerea sau închirierae autoturismului);
  • cheltuielile cu echipamentele achiziționate (asigurarea, întreținerea, reparația dar și amortizarea acestora);
  • cheltuielile cu terții: contabilitate, alți specialiști externi a căror expertiză este necesară în cadrul realizării documentației proprii.

Alături de planul de afaceri și cererea de finanțare, proiectul de investiții cuprinde și documente suport precum:

  • certificatul de înmatriculare al societății;
  • copia cărții de identitate a responsabilului legal de proiect;
  • declarații pe proprie răspundere;
  • certificat constatator emis de ONRC;
  • act constitutiv.

Depunerea proiectului și solicitarea ajutorului financiar nerambursabil

Depunerea proiectului se realizează doar în format electronic, în perioada în care sesiunea de depunere a cererilor de finanțare este deschisă. Prin urmare, documentația detaliată la punctul anterior se listează, se semnează, se scanează și doar după aceea se transmite în format electronic către finanțator. Aplicația utilizată pentru transmiterea proiectelor este diferită de la un finanțator la altul, având un grad de complexitate adecvat volumului finanțărilor acordate. Prin urmare, programul Start-up Nation 2018 solicită o documentație mai simplă decât Programul Operațional Regional, spre exemplu.

Solicitarea ajutorului financiar nerambursabil este considerată realizată la momentul transmiterii proiectului către finanțator, însă acest lucru nu înseamnă faptul că cererea va fi aprobată.

După închiderea sesiunii de primire a proiectelor, finanțatorul va demara o etapă de evaluare a cererilor de finanțare înregistrate. După respingerea proiectelor incomplete, incorecte și a celor care nu au obținut punctajul minim solicitat, proiectele rămase vor fi sortate în funcție de punctajul obținut, în ordinea inversă a acestora.

Doar proiectele care au un punctaj mai mare vor primi finanțare, în limita bugetului disponibil, iar implementarea planurilor de afaceri se poate realiza doar după ce a fost semnat acordul de finanțare.

În cazul în care ai întrebări legate de finanțarea unei activități de cadastru și topografie, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos sau să ne contactezi prin intermediul paginii de contact.

Mult succes!

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și afla primul noutățile.

Intră în comunitatea Construim Proiecte.ro

Vei primi pe email informatii GRATUITE, utile pentru cresterea afacerii tale.

Felicitări pentru înscriere!