DIana Roman

  • Consultant în accesarea fondurilor nerambursabile.
  • Peste 20 de proiecte întocmite în anul 2018;
  • Experiență în cadrul Start-up Nation, Start-up Plus, Diaspora Start-up.

Diana este economist, lucrând peste cinci ani în mediul corporatist.

În mai puțin de un an a reușit să înceapă o nouă carieră, devenind consultant în accesarea fondurilor nerambursabile.

În această perioadă Diana a scris și depus pentru finanțare 22 de proiecte în cadrul programelor Start-up Nation, Start-up Plus și Diaspora Start-up.

Dupa 5 ani de corporație, am simtit nevoia de o schimbare profesională. Voiam mai mulți bani și un program mai flexibil care să îmi permită să stau mai mult cu familia. Și mi s-a părut că domeniul consultanței mi se potriveste și că m-ar putea ajuta să obțin ceea ce îmi doresc. Antreprenoriatul și dezvoltarea personală sunt domeniile mele de studiu preferate, așa că o carieră în domeniul consultanței se pliază perfect pe asta.

Înainte de a participa la cursurile noastre pentru accesarea fondurilor europene și naționale, Diana a activat ca economist în cadrul unei mari companii. După cinci ani, a luat decizia de a-și pregăti o afacere proprie, astfel că a scris singură un proiect personal în cadrul programului Start-up Nation.

Am facut toată prognoza cu pixul pe hârtie. Pardon, pe zeci de hârtii. În ceea ce mă privește, asta mi s-a parut cel mai dificil și mai consumator de timp și nervi.

Proiectul scris a fost selectat pentru finanțare, astfel că între septembrie 2017 și septembrie 2018 Diana a obținut un credit bancar, a desfășurat procedurile de achiziție și a cumpărat echipamentele necesare pentru înființarea unei fabrici de suc natural din fructe.

PARTICIPAREA LA CURSURI

După experiența primului proiect, Diana a participat la cursurile organizate de Construim Proiecte pentru accesarea fondurilor nerambursabile în luna martie 2018.

Am urmat ambele cursuri pentru confirmarea informațiilor pe care deja le aveam în domeniul fondurilor nerambusabile. Cursurile sunt foarte bine structurate, astfel încât reușești să înțelegi ușor imaginea de ansamblu a finanțărilor nerambursabile, cine le administreaza, cine poate beneficia de aceste fonduri și care sunt costurile eligibile. Totodată, înveți cum să elaborezi un plan de afaceri, care sunt documentele necesare depunerii si cel mai important, să realizezi prognozele financiare, aspect esențial pentru orice tip de afacere, din orice domeniu.

Ca urmare a participării la cursul de fonduri europene, Diana a primit un certificat de absolvire acreditat, iar informațiile teoretice dobândite cu această ocazie au fost completate cu informațiile practice din cursul pentru scrierea proiectelor. Mai mult, a primit o aplicație completă pentru întocmirea prognozelor economice.

Aplicația este intuitivă și ușor de folosit pentru orice tip de afacere, fie că este finanțată prin programe naționale/europene sau nu. Practic, aplicația ajută consultantul să planifice o afacere din punct de vedere financiar, ceea ce majoritatea antreprenorilor debutanți nu reușesc să facă singuri. Din punctul meu de vedere, e un tool care poate ajuta un consultant în afaceri să genereze venituri și în afara scrierii de proiecte cu finanțare nerambursabilă.

expert accesare fonduri europene

Află detalii

750 lei  650Lei

ACtivitatea de consultanță

Diana a scris primul proiect pentru accesarea fondurilor nerambursabile înainte de a participa la cursurile organizate de noi, însă noua carieră în consultanță și-a început-o după finalizarea acestora. Anul 2018 a fost primul an în care Diana a întocmit proiecte pentru antreprenorii debutanți în afaceri, iar rezultatele obținute sunt foarte bune:

Start up Nation

start up plus

Diaspora start up